Grindeanu s-a saturat sa fie sub papucul lui Dragnea! LISTA NEAGRA cu ministrii care ar urma sa fie remaniati, dictata de seful PSD premierului, a fost sursa de SCANDAL intre cei doi!

Președintele PSD Liviu Dragnea a manifestat mai multe nemulțumiri la adresa miniștrilor în ultima perioadă și a vorbit chiar de o remaniere. La scurt timp, în presă au apărut mai multe liste cu posibilii remaniați, dar și informația conform căreia între Dragnea și Grindeanu au avut loc mai multe discuții condimentate din plin cu vorbe grele, scrie stiripesurse.ro.

O remaniere guvernamentală va avea loc, dar procedural totul se va concretiza la începutul lunii iunie, atunci când vom avea un Comitet Executiv al PSD în care se va analiza activitatea Guvernului și a fiecărui ministru în parte. Cea mai importantă acuzație care li se aduce posibililor miniștri remaniați este comunicarea foarte proastă a proiectelor din programul de guvernare și proasta comunicare pe anumite probleme care au apărut în cele șase luni de mandat.

Când discutăm despre o remaniere guvernamentală trebuie să ținem cont negocierile își schimbă rezultatul de la o zi la alta. E greu să ajungi ministru și cei mai mulți se țin cu dinții de acest scaun. Și nu doar ei, pentru că un ministru, odată instalat, își aduce numește oamenii fideli în posturi importante și toți aceștia la rândul lor țin de scaune, iar când vorbim de o remaniere, vorbim de un întreg grup de interese care se activează și încep jocurile politice de culise.Lista neagră din mapa lui Liviu Dragnea

După cum spuneam, circulă mai multe liste cu nume diferite de miniștri care ar putea fi remaniați. Unul dintre aceste nume este Sevil Shhaideh, cea care inițial fusese propusă ca prim-ministru de către Liviu Dragnea. Este destul de greu de crezut că Liviu Dragnea va dori remanierea unuia dintre cei mai fideli oameni, alături de care a lucrat foarte mulți ani. Jocurile ar putea fi însă altele, iar scheleții din dulap care nu au lăsat-o pe Shhaideh să fie prim-ministru să revină acum în actualitate și să nu-i permită să mai fie nici măcar ministru.

Un alt ministru care s-a afla pe lista neagră este Lia Olguța Vasilescu, pentru valul de nemulțumire stârnit prin declarația despre plafonarea indemnațiilor de creștere a copilului. Aici, jocurile politice sunt extrem, extrem de complicate. În luna iunie, la Craiova vor avea loc alegeri locale interimare, Olguța Vasilescu beneficiază încă de un capital politic important pe care va încerca să-l transfere noului candidat PSD. De asemenea, Olguța Vasilescu a adus Legea salarizării în Parlament și o remaniere ar putea fi interpretată ca un vot de blam al PSD împotriva acestui proiect. Cel mai probabil Olguța Vasilescu nu va fi remaniată.

Se vorbește și despre ministrul de Interne, Carmen Dan. Unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Dragnea și cei mai loiali, Carmen Dan nu a asigurat o comunicare foarte bună, dar din nou este greu de crezut că va fi remaniată.

Până acum am vorbit despre miniștri cu nume grele din Guvern, dar mai sunt și alții pe lista neagră. Spre exemplu, ministrul Sănătății, Florian Bodog, va fi foarte probabil sacrificat politic din cauza crizei prelungite a vaccinurilor și a faptului că nu a reușit să o rezolve.

De asemenea, se vorbește despre ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, cel care este acuzat că de numele său nu se leagă niciun mare proiect de investiții.

Totodată, s-a pus problema remanierii ministrului Energiei, Toma Petcu. Aici jocurile politice sunt ceva mai complicate, pentru că Toma Petcu este susținut de Tăriceanu și este omul de casă al lui Daniel Chițoiu. Marea problemă a lui Tăriceanu este că dacă îl schimbă pe Petcu va da naștere unui război intern în ALDE pentru că sunt mai mulți pretendenți la această funcție, iar pierzătorii vor putea fi cu greu consolați.

Jocurile politice au început, sistemele s-au pus în mișcare. Aceasta este doar prima listă a posibililor remaniați, dar pe măsură ce ne vom apropia de momentul analizei interne din PSD, unele nume vor ieși de pe listă și alții vor intra în malaxor.

P.S. Există și posibilitatea ca o mare parte a presei să fi plecat pe fentă, iar lista aceasta, în special cu cele trei nume grele (Shhaideh, Olguța Vasilescu și Carmen Dan) să fie a lui Sorin Grindeanu. După cum vă aminteam au existat tensiuni între Dragnea și Grindeanu. Vă recomandăm popcorn mult și noi vă ținem la curent cu evoluțiile și mișcările politice din Operațiunea Remanierea.

Grindeanu s-a saturat sa fie sub papucul lui Dragnea! LISTA NEAGRA cu ministrii care ar urma sa fie remaniati, dictata de seful PSD premierului, a fost sursa de SCANDAL intre cei doi! was last modified: mai 13th, 2017 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
Loading...
spre