Ii surade TOTAL ideea, dar Tariceanu se arata un pic ingrijorat de situatia „cand exista acumulare de putere in mana unei singure persoane”, dand exemplul lui Erdogan!

449

Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat îngrijorat de acumularea de putere în mâna unei singure persoane, făcând astfel referire la referendumul din Turcia, care s-a încheiat cu un rezultat strâns în favoarea taberei ce dorește extinderea considerabilă a puterii președintelui Recep Erdogan, scrie b1.ro.

„Pe mine mă îngrijorează întotdeauna când există acumulare de putere în mâna unei singure persoane. Sigur că formula pe care majoritatea populaţiei din Turcia a votat-o nu este o formulă inedită. Republici prezidenţiale mai există şi în alte părţi ale lumii, dar, spre deosebire de formula care a fost consacrată, o formulă bazată pe echilibrul puterilor în stat, cred că este întotdeauna preferabilă acumulării în mâna unei singure persoane a tuturor puterilor, în lipsa unor mecanisme de contrabalansare.

Dar, până la urmă este puterea suverană a Turciei şi în condiţiile în care vor fi respectate standardele democraţiei, nu ştiu dacă avem noi foarte multe comentarii pe acest subiect”, a declarat Tăriceanu, citat de Mediafax.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos