În vreme ce la noi politicienii se lauda ca vor face si vor drege, in Ungaria Viktor Orban a ieftinit toate alimentele dintr-un foc!

272

Guvernul Ungariei va fixa preţurile pentru o serie de alimente de bază la nivelul din octombrie 2021, pentru a contracara efectele inflaţiei. Anunțul a fost făcut miercuri de premierul Viktor Orban.

„Am decis să intervenim asupra preţurilor a şase produse”, a spus premierul Viktor Orban într-o postare video pe Facebook.

Măsura vizează zahărul, făina de grâu, uleiul de floarea-soarelui, muşchiul de porc, pieptul de pui şi laptele cu 2,8% de grăsime, a explicat prim-ministrul, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Orban a subliniat că furnizorii cu amănuntul vor trebui să coboare preţurile la aceste şase produse la nivelul din 15 octombrie 2021, însă nu a menţionat compensări economice din partea guvernului.

Premierul a justificat măsura prin creşterea preţurilor la energie şi a adăugat că aceste alimente vor putea fi cumpărate la preţ redus începând din 1 februarie.

Ungaria a stabilit deja un preţ maxim pentru benzina 98, care nu trebuie să depăşească 1,35 euro pe litru.

Deşi electricitatea avea deja un preţ maximum în Ungaria începând din 2013, recenta majorare a preţurilor la energie la nivel mondial are un efect secundar în ţara centro-europeană, mai scrie EFE.

Conform calculelor preliminare ale Guvernului, inflaţia în Ungaria a fost în 2021 de 5,1%, faţă de 3,3% în 2020.

Ungaria, care nu se află în zona euro, va avea în 3 aprilie alegeri legislative, iar Viktor Orban urmăreşte al patrulea mandat consecutiv.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos