Arena politica

Încep complicațiile pentru PSDragnea! Prioritatea baronilor locali cu probleme penale nu mai e susținerea lui Dragnea, ci adoptarea de urgență a legilor justiției!

Lucrurile par a se complica la maxim în perioada următoare. Toată lumea se aștepta ca în ședința Comitetului Executiv al PSD să aibă loc un vot de încredere sau măcar să se propună/încerce un vot de încredere pentru președintele Liviu Dragnea aflat sub asaltul procurorilor anticorupție.

Lumea s-a mulțumit ca în decursul orelor cât a durat CEx să-l susțină verbal pe șeful lor. De ce doar atât? Pentru că urgența baronilor PSD este alta: Legile Justiției.

Surse convergente din cadrul partidului susțin că președintele Liviu Dragnea le-ar fi promis baronilor că Legile Justiției vor fi trecute prin Parlament în această sesiune parlamentară. Au și ținut să treacă asta în mod expres în Rezoluția adotată în urma reuniunii, în care pe lângă înfierarea unui asa-zis ”stat paralel” se spune negru pe alb subliniat puternic că prioritatea este adoptarea pachetului de legi ale Justiției:

”PSD îşi manifestă susţinerea totală a majorităţii parlamentare PSD-ALDE, pentru adoptarea pachetului de legi care să asigure reformarea sistemului de Justiţie, conform deciziilor CCR şi Directivelor Europene, care să garanteze stoparea abuzurilor şi aplicarea aceloraşi principii de bază care guvernează actul de justiţie în toate țările europene cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.”, se arată în Rezoluția Comitetului Executiv Național al PSD de la Băile Herculane.

Loading...

Este evident că Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și pentru care cu chiu cu vai au reușit să strângă numărul de semnături necesar pentru a fi depusă nu are nici un fel de șanse de reușită. Pare mai degrabă un exercițiu de imagine al liberalilor făcut în disperare de cauză: ”Trebuie să o depunem pentru că avem dreptul la una pe sesiunea. Altfel trecea timpul și nu mai prindeam nici un scandal din ăsta public în care să plusăm ceva la imagine. Doar nu puteam să facem moțiune de cenzură pe nebunia din PSD”, ne-a spus unul din influenții vicepreședinți ai PNL când a fost chestionat în legătură cu speranța în legătură cu moțiunea de cenzură.

Și de aici încep complicațiile pentru PSD. Deși nu scrie în textul Rezoluției, am aflat de la participanți că șefii partidului le-ar fi promis baronilor să treacă de urgență la adoptarea pachetului de legi aflat în acest moment în Comisia Specială de modificare a Codurilor condusă de deputatul Florin Iordache. Dacă promisiunea ar fi pusă în practică asta ar însemna că se va lucra pe modul ”repede înainte”, în condițiile în care inițial, public, s-a promis că se va merge pe o dezbatere liniștită pentru modificări solide.

”Gata cu soluțiile individuale, gata cu șmecheria! Soluția trebuie să fie una legală, universală și previzibilă”, ne-a declarat unul din vicepreședinții PSD care ne-a asigurat că ”vor fi probleme mari” dacă lucrurile vor rămâne ca și până acum.

Surse din cadrul PSD susțin că ceea ce i-a speriat pe baroni nu e ”Cazul Dragnea” unde problema este una asumată și  mulți o pun pe seama rivalităților din trecut, ci pe seama ”problemei de la Iași”, acolo unde actualului președinte al CJ Iași, Maricel Popa, i s-a întocmit dosar penal pentru că prin acțiunea sa ”de stopare a aunor asfaltangii de a prăpădi banul public”, a fost acuzat de procurorii anticorupție că ar fi obținut Like-uri pe facebook și simpatie populară.

Urmează deci un adevărat maraton… Comisia specială ar trebui să își limiteze dezbaterile și apoi proiectele să fie transmise spre plenul Camerei Deputaților – prima camera a Parlamentului sesizată în acest caz. Va urma apoi transmiterea către Senat în calitate de cameră decizională. Ținând cont de procedurile parlamentare totul se poate derula cam la limită.

Acesta va fi jocul spectaculos al acestui sfârșit de an. De succesul sau insuccesul acestui demers va depinde și soarta lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Presiunea baronilor a crescut atât de puternic încât susțin mulți din care privesc de aproape evenimentele, presiunea DNA ”e pistol cu apă” față de ce se va putea întâmpla dacă nu se va pune în practică ”cerința de la Heculane”.

Sursa: stiripesurse.ro

Loading...
Spre TOP