Arena politica

Iohannis, reacție scurtă, dar tranșantă după ce PSD-ALDE l-au redus la tăcere în numirea magistraților: ”O încercare nepotrivită, care nu va rămâne așa!”

Klaus Iohannis a avut o reacție scurtă, dar tranșantă, după ce parlamentarii din comisia specială condusă de Florin Iordache l-au lăsat pe președinte fără posibilitatea de a refuza o singură dată, motivat, numirea magistraților.

Întrebat cum comentează decizia Comisiei Iordache, Iohannis a răspuns: ”e o încercare nepotrivită, care nu va rămâne așa”.

Întrebat, în continuare, cum intenționează să se opună modificărilor pe care coaliția PSD-ALDE vrea să le aducă Legilor Justiției, Iohannis a declarat: ”am spus de la început că voi face ce poate face un președinte într-un parcurs legislativ prevăzut de Constituție”.

Loading...

Joi, parlamentarii PSD, ALDE și UDMR din Comisia specială care dezbate Legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache, au votat ca șeful statului să nu mai poată refuza numirea magistraților nici măcar motivat.

Senatorii și deputații din Comisia Iordache au abrogat un articol în vigoare din Statutul judecătorilor și procurorilor (Legea nr. 303/2004), potrivit căruia președintele poate refuza o singură dată, motivat, numirea unor magistrați.

Sursa: b1.ro

Loading...
Spre TOP