Jocurile murdare de culise ale lui Gabriel Oprea operate în ”camera din spate” de la MAI, au intrat în atenția procurorilor DNA!

DNA au început urmărirea penală in rem într-un dosar care-i vizează pe fostul ministru al Apărării Gabriel Opreași pe fostul edil al Sectorului 2, Neculai Onțanu.

Procurorii anticorupție anchetează săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar deschis în baza unei plângeri penale făcute de Julian Rosengren, reprezentant al „Romanian Imprisonment Watch“ (RIW), o organizație neguvernamentală specializată în drepturile omului cu sediul în Suedia.

Plângerea penală se bazează pe o afirmaţie a Oanei Niculescu-Mizil, făcută în 30 mai a.c. într-o emisiune televizată.

„Într-o zi m-a sunat (Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare – n. red.) și mi-a propus să am o întâlnire cu domnul Oprea. Am acceptat pentru că am vrut să văd ce are de spus. Eu și fostul meu soţ. Ne-am dus la Ministerul Apărării, întâlnirea a avut loc într-o cameră din spatele biroului lui Gabriel Oprea. Cătălin Cherecheș m-a luat de acolo, m-a văzut lume, de la portarul ministerului, șefa de cabinet de acolo cu care am dat mâna. Jos la poartă era un alt portar, am intrat prin faţă. Am intrat într-o cameră din spatele biroului domnului Oprea. Au participat și domnul Onţanu, cred că era și domnul Botoș (Ilie Botoş, fost procuror ge­neral, fost şef al DGIA – n.red), Cătălin Cherecheș și alte persoane. Mi s-a părut suspect de ce erau în acea încăpere. S-a intrat direct în discuţie. Mi s-a propus să las PSD și să intru în UNPR. Eu știam de această propunere. Am tăcut. Practic, mi s-a propus să preiau funcţia de la UNPR Călărași și să plec cu toată organizaţia locală PSD, mi s-a mai propus o altă organizaţie în București. Am mai avut o întâlnire tot acolo. E o încăpere mică, întunecoasă, cu o masă lungă. Au fost două întâlniri, mai multe discuţii cu Cătălin Cherecheș. Mi s-au oferit funcţii politice, pentru mine erau importante.

De ce era și soţul meu de atunci prezent? Pe linie de afaceri. Acolo nu s-a discutat concret, dar mi s-a spus că vom fi contactaţi și li se va propune ceea ce îi propuneau soţului meu. Știau do­sarul soţului meu și dosarul meu. Concret, soţul meu avea ferme în Călărași, la una dintre ele trebuia montată o conductă de gaz, dar se obţinea greu avizul. Ni s-a spus că în două zile va obţine acea autorizaţie. Mai avea și o fabrică de saltele, ni s-a propus un contract pentru Armată de două milioane de euro, fără licitaţie. Alt aspect important, eu aveam acel dosar cu ANI, mi s-a spus clar că dacă fac această trecere se va rezolva cu dosarul ANI“, a spus Oana Mizil.

La acea dată, Gabriel Oprea era, pe lângă mi­nistru al Apărării, şi preşedinte al UNPR, iar Neculai Onţanu era secretar general al partidului.

Sursa: stiripesurse.ro

Jocurile murdare de culise ale lui Gabriel Oprea operate în ”camera din spate” de la MAI, au intrat în atenția procurorilor DNA! was last modified: august 29th, 2017 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
Loading...
spre