Loading...
Juncker pune capăt isteriei provocate de PSD și televiziunile penalilor privind documentul prin care CE cerea situația unor dosare! – Circul Politic

Juncker pune capăt isteriei provocate de PSD și televiziunile penalilor privind documentul prin care CE cerea situația unor dosare!

Comisia Europeană a precizat miercuri că a primit scrisoarea din partea premierului Viorica Dăncilă, în care aceasta cere ca instituţia europeană să spună dacă documentul din 2012 ce presupune ingerinţe în justiţie e unul autentic.

Executivul european precizează că lista făcea parte din corespondența tehnică uzuală din cadrul MCV,  un process prevăzut în Tratat.

„Am primit scrisoarea din partea prim-ministrului Românei şi vom răspunde în timp util. În ceea ce priveşte documentul pomenit, acesta făcea parte din corespondenţa tehnică uzuală, de acum mai mulţi ani (2012), din cadrul MCV, cu privire la obiectivul de referinţă numărul 3. După cum ştiţi, MCV este un proces prevăzut în Tratat, menit să măsoare progresele înregistrate de România, în îndeplinirea unui set stabilit de obiective de referinţă”, a precizat Comisia Europeană, potrivit Mediafax.

Viorica Dăncilă i-a transmis o scrisoare preşedintelui Comisiei, Jean Claude Juncker, prin intermediul căreia solicită ca instituția europeană să spună dacă documentul din 2012 ce presupune ingerinţe în justiţie e unul autentic. Dăncilă afirmă că informările lui Tudorel Toader arată că era o practică repetată.

Sursa: b1.ro

Juncker pune capăt isteriei provocate de PSD și televiziunile penalilor privind documentul prin care CE cerea situația unor dosare! was last modified: martie 22nd, 2018 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close