Loading...
Kovesi, atacată câinește la Antena 3 de o procuroare cu probleme penale! Iorga Moraru i-a emoționat pe Gâdea și Badea cu un episod care a marcat-o profund! – Circul Politic

Kovesi, atacată câinește la Antena 3 de o procuroare cu probleme penale! Iorga Moraru i-a emoționat pe Gâdea și Badea cu un episod care a marcat-o profund!

Procuroarea Iorga Moraru a acuzat-o pe Laura Codruţa Kovesi că aceasta i-a cerut să „iasă” cu un dosar al unui fost ministru ce ar fi urmat să fie numit pentru poziţia de premier.

Conform procuroarei, dacă acest ministru ar fi ajuns premier, ministru al justiției va fi judecătoarea Gîrbovan, iar „un dezastru” s-ar fi abătut de-asupra DNA-ului.

Iorga a precizat: „A existat un moment care m-a marcat. Trebuia desemnat la un moment dat premierul României. Era vehiculat numele unui fost ministru. Exista în lucru la mine un dosar cu acest fost ministru. Nu voi da nume pentru că nu vreau să spună cineva că am stricat o anchetă. Am fost chemată și întrebată dacă am putea să ieșim cât mai repede cu acel dosar. Explicația a fost de genul că dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan (președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România -n.r.) va fi ministru al Justiției, ceea ce va însemna un dezastru pentru noi”.

Iorga Moraru a mai susţinut că a refuzat-o pe Kovesi, spunându-i că „acest lucru nu este posibil”, pentru că dispunerea continuării urmăririi penale ar fi însemnat o cerere adresată Parlamentului, deci nu se putea trece la o altă etapă și, în acel moment, nu existau probe suficiente la dosar.

Moraru a continuat să dezvăluie că Elena Rădescu, inspectoarea care a condus echipa de control la DNA a ameninţat-o.

„Elena Rădescu, doamna de la Inspecția Judiciară, a fost cea care m-a amenințat. Doamna inspector a avut grijă să mă întrebe de mai multe ori de ce vreau să fac dragoste cu forța cu DNA. Am primit mai multe mesaje prin care am fost avertizată să nu mă lupt cu sistemul. Mi s-a spus de mai multe ori acest cuvânt, sistemul”, a mai explicat procuroarea.

Procuroarea a adăugat: „Au existat presiuni pe dosare când era nevoie de măsuri preventive, cum a fost cazul Udrea. Nu am înțeles niciodată acest motiv. Au mai fost presiuni, dar nu pot să discut acum. Mi s-a lăsat să înțeleg că nu doamna Kovesi ia aceste decizii, este nevinovată, altcineva dictează aceste acțiuni. Asta mi-a lăsat de înțeles doamna Rădescu, că doamna Kovesi este un executant. Doamna Rădescu mi-a transmis și să am grijă și că trebuie să mă gândesc că am un copil de crescut. În biroul dânsei, la Inspecția Judiciară, mi-a transmis acest lucru. Am făcut o plângere împotriva acestei doamne și o voi completa și cu aceste aspecte. Doamna Kovesi mi-a adresat prima jignire spunându-mi că sunt perversă. Acest cuvânt a fost folosit.  Am simțit-o ca pe o jignire și a fost singura dată când am ieșit plîngînd din biroul unui șef. Discutăm, în mod cert, despre încălcarea legii. Dosarul ALRO s-a clasat după ce am fost dată afară din DNA. Nu se apropria termenul de prescripție, nu înțeleg de ce a fost clasat”

Sursa: b1.ro

Kovesi, atacată câinește la Antena 3 de o procuroare cu probleme penale! Iorga Moraru i-a emoționat pe Gâdea și Badea cu un episod care a marcat-o profund! was last modified: februarie 12th, 2018 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close