”Expulzata”din Romania, Kovesi a fost chemata sa curete Bulgaria de coruptie: Numar record de sesizari

352

„Am primit un număr record de plângeri și pe baza aceasta am început anchete în peste 120 de cazuri”, a anunțat, la sfârșitul întrevederii sale cu premierul bulgar Kiril Petkov, procurorul general european Laura Codruța Kovesi, potrivit Dnevnik, citat de Rador.

Ea efectuează o vizită de două zile în Bulgaria, la invitația premierului bulgar, cu care a avut deja o discuție de mai bine de o oră. Kovesi a spus că raportul anual va fi publicat la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii următoare, în care vor fi informații și statistici privind procesele și anchetele pe care le are Parchetul European din fiecare țară.

Potrivit spuselor sale, semnalele sunt legate de diferite infracțiuni – fraude cu fonduri europene, licitații publice, informații privind utilizarea abuzivă a subvențiilor agricole, încălcări în domeniul construcțiilor, precum și fonduri de redresare după criza COVID-19. Procurorul general european a subliniat că, de la prima sa vizită în Bulgaria, au fost create câteva canale pentru raportarea suspiciunilor de fraudă.

Consiliul de Miniștri de la Sofia va deveni de asemenea un punct de contact cu Parchetul European, pe care Kovesi l-a descris drept „un semnal clar pentru un angajament puternic la cel mai înalt nivel – în conformitate cu tot ceea ce încearcă să realizeze Parchetul European în toate statele membre ale Uniunii Europene”.

Ea a explicat că, în timpul întâlnirii cu premierul, cei doi au discutat despre oportunități de îmbunătățire a muncii comune.

„Ideea prim-ministrului Kiril Petkov de a se înființa un grup special care să lucreze cu Parchetul European ca garanție a autonomiei este ceva spre care ar trebui să tindem”, a spus Kovesi.

Potrivit spuselor sale, în momentul de față, diferite instituții pot sesiza Parchetului European dacă au informații despre o infracțiune comisă.

„Este important ca în Bulgaria să nu existe monopol asupra autorităților care pot trimite semnale către Parchetul European – acest lucru poate fi făcut și de cetățeni, organizații neguvernamentale, jurnaliști și oricine are informații”, a subliniat Kovesi.

„Faptul că guvernul este loc de contact este un semnal foarte puternic de voință politică de a lupta împotriva fraudei financiare. Avem două moduri de lucru – nu putem sta în birourile noastre și să așteptăm, ci trebuie să fim proactivi”, a mai adăugat procurorul general european.

Ea a subliniat că este important să lucreze bine cu toate instituțiile, adăugând că nu va comenta subiecte naționale care nu sunt de competența ei.

„Ca de obicei, nu comentez chestiuni interne, dar comentez tot ce ține de Parchetul European. Mi-am început vizita cu o întrevedere cu premierul pentru că el m-a invitat. Mâine voi avea o întâlnire cu procurorul general al Bulgariei, Ivan Gheșev, cu ministrul Justiției, Nadejda Iordanova. Rolul meu este să fiu în contact cu toate autoritățile din Bulgaria”, a adăugat Kovesi.

Ea a adăugat că procurorii delegați europeni, precum și procurorii generali sunt independenți și că aceasta este o linie roșie care nu poate fi depășită și a explicat că nu a primit nicio informație că cineva încearcă să încalce independența acestora.

„Procurorii delegați bulgari sunt profesioniști, am încredere în ei”, a adăugat ea. „Împărtășim aceleași priorități, vorbim aceeași limbă. Dacă nu se descoperă frauda, nu va exista nicio investigație”, a spus Kovesi, după întâlnirea cu Petkov.

Premierul bulgar, la rândul său, a spus că pentru fraude, corupție, tot felul de infracțiuni legate de fondurile UE, guvernul va colabora cu Parchetul European.

„Bulgaria nu este un loc pentru astfel de infracțiuni”, a subliniat premierul Kiril Petkov. El a amintit că toate infracțiunile de după 2017 pot fi obiect de anchetă.

„Îi sunt recunoscător lui Kovesi, care a spus că Parchetul European și guvernul bulgar vor lucra împreună pentru rezultate reale”, a mai spus premierul la sfârșitul discuției.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos