La serbarea zilei sale de naştere, Traian Băsescu i-a mulţumit lui Emil Boc

236

Potrivit unor surse locale, Preşedintele i-a mulţumit, emoţionat,  lui Emil Boc pentru parteneriatul onest pentru România de care a dat dovadă în vremuri grele.

Nu este singura apreciere de acest gen a lui Traian Băsescu faţă de fostul prim-ministru. Invitat la un videochat realitatea.net, în aveastă vară, Preşedintele declara : „Emil Boc a fost un om de o onestitate extraordinară faţă de România, şi-a sacrificat tot pentru a depăşi criza. Ceea ce eu am spus tot timpul PDL : e o perioadă de criză, va trebui să schimbăm 2-3 guverne până trece criza. Am ajuns la o menţinere excesivă a unui guvern. fie el si onest din punct de vedere al datoriei fata de tara, dar cu lipsuri de comunicare. Intr-o perioadă de criză, intr-o ţară incă insuficient consolidată democratic, bine e să reuşeşti să schimbi 2-3 guverne ca să treci perioada dificilă. Nu s-a reuşit asta, nu eu am fost responsabil de acest lucru. In aprilie 2011, la o discutie cu conducerea partidului, le-am spus trebuie să schimbăm guvernul, au spus intai da, pana la a doua discutie, a fost nu. Ce socoteli si-au făcut…nu e chiar greu de imaginat. Dar e clar că trebuia să schimbăm 2-3 guverne in timp de criză”.

Traian Băsescu le-a mulţumit într-un filmuleţ postat pe facebook celor care i-au adresat felicitări de ziua lui şi şi-a asigurat susţinătorii că „rămâne același președinte chiar dacă în ultimul timp a tăcut puțin”.”M-a impresionat în mod deosebit numărul celor care m-au felicitat pe Facebook – 185.000, din care 12.000 de like-uri și 4000 de mesaje. În afara acestora, au fost foarte mulți care au simțit nevoia să-mi adreseze mesaje de felicitare direct acasă.
Le mulțumesc tuturor. Anul acesta parcă au fost mai mulți ca oricând și îi asigur că rămân același președinte. Chiar dacă în ultimul timp am tăcut puțin, nu înseamnă că am început să gândesc altfel despre țara mea. Și acest lucru îl veți vedea curând„, a declarat el pe contul de facebook „Alături de Preşedintele Nostru”.

Preşedintele Traian Băsescu a împlinit, duminică, 61 de ani. Şeful statului s-a născut pe 4 noiembrie 1951, în oraşul Basarabi, judeţul Constanţa.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos