Loading...
Legături periculoase! Dosarul Tel Drum scoate la iveală detalii uluitoare: în pragul alegerilor din 2009, Dragnea, mâna dreaptă a lui Geoană, făcea afaceri cu oamenii lui Băsescu! – Circul Politic

Legături periculoase! Dosarul Tel Drum scoate la iveală detalii uluitoare: în pragul alegerilor din 2009, Dragnea, mâna dreaptă a lui Geoană, făcea afaceri cu oamenii lui Băsescu!

Fostul presedinte al PSD Teleorman, Teodor Nitulescu, a declarat, joi, la Realiatea TV, ca in cazul anchetat de DNA Dragnea-Tel Drum, una dintre lucrarile de reabilitare de drumuri era efectuata de Tel Drum in asociere cu firma Euro Constuct Trading 98.

Cum s-a comportat Elena Udrea in calitate de ministru cand Comisia Europeana a suspendat in plina criza economica fonduri in valoare de 800 de milioane de euro, inclusiv din cauza contractului anchetat azi de DNA?

Cele mai importante informatii:

  • Contractul de asociere dintre Tel Drum si Euro Construct Trading 98s-a semnat, potrivit datelor din Serviciul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), pe 30 octombrie 2009. Cele doua firme din tabere politice rivale se asociau cu putin inainte de alegerile prezidentiale din 22 noiembrie, cand s-au infruntat Traian Basescu si Mircea Geoana. Liviu Dragnea era pe atunci secretarul general al PSD, mana dreapta a lui Geoana.
  • Pe cand era ministru in 2011, Elena Udrea l-a iertat pe Liviu Dragnea, pe atunci CJ Teleorman, de corectii financiare in plin scandal legat de suspendarea accesului la fonduri europene in valoare de 800 de milioane de euro de catre Comisia Europeana.
  • Omul Elenei Udrea de la ministerul dezvoltarii, Razvan Murgeanu, recunostea in 2011 ca s-a intalnit cu presedintele de atunci al CJ Teleorman, Liviu Dragnea si ca i-a spus cu aceasta ocazie ca auditul Comisiei Europene la CJ Teleorman nu e favorabil in ce priveste contractul de reabilitare a drumurilor. Tot atunci, Liviu Dragnea a cerut anchete OLAF si DNA pentru a-si dovedi nevinovatia.

Potrivit datelor oficiale din Serviciul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), in perioada 2009-2011, Consiliul Judetean Teleorman a atribuit asocierii Tel Drum SA – Euro Constuct Trading 98 un numar de 3 contracte de lucari de reabilitare a drumului judetean 701, tronsonul limita judet Dambovita -Gratia-Poeni – Silistea – Scurtu Mare-Slavesti- Ciolanesti- Zambreasca – Dobrotesti (55 km).

Anuntul din SEAP:

  • Lucrari reabilitare: Valoare: 107.000.556 lei (cu TVA), la data de 30.10.2009 – cu licitatie,
  • Lucrari suplimentare la obiectivul de reabilitare: valoare 1.557.832 lei (cu TVA), la data de  03.08.2011, prin negociere fara anunt de participare.
  • Lucrari suplimentare la obiectivul de reabilitare: valoare 2.580.551 lei (cu TVA), la data de 07.10.2011, prin negociere fara anunt de participare.


Din comunicatul oficial al DNA dat publicitatii in data de 13 noiembrie rezulta ca este unul si acelasi contract: „In scopul pentru care a fost constituit grupul infractional organizat, in cursul anului 2008, in calitate de reprezentant al Consiliului Judetean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul lui Mugur Bataus si Victor Piperea (care au asigurat falsificarea si inlocuirea documentelor), a folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false si inexacte, astfel incat firma Tel Drum SA sa castige un contract de reabilitare a 55 km de drum judetean DJ 701 (limita  Dambovita Gratia – Poeni – Silistea – curtu Mare – Slavesti – Ciolanesti – Zabreasca – Dobrotesti), in valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene”.

Cine este Euro Construct – grupul de la Golden Blitz

Firma Euro Constuct Trading 98 este una dintre companiile care au castigat o serie intreaga de contracte publice de lucrari, in special in domeniul infastructurii rutiere. Compania era controlata de oamenii de afaceri Dan Besciu si Sorin Vulpescu, patronii restauratului Golden Blitz, facut celebru de fostul presedinte Traian Basescu, care lua masa acolo.

Presa a scris in mai multe randuri ca Besciu si Vulpescu sunt apropiati ai omului de afaceri Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea. Cei trei oameni de afaceri, grupati de presa in asa-numitul grup Golden Blitz, se cunosteau inca din tinerete, din perioada comunista si au si avut diverse afaceri impreuna, din cate a scris de-a lungul vremii presa.

In 2009, publicatia Catavencu.ro a descoperit afacerile dintre firma Tel Drum si Euro Construct, chiar inainte de alegerile prezidentiale in care se infruntau Traian Basescu (PDL) si Mircea Geoana (PSD).

„Pe 30 octombrie, cu aproape trei saptamini inainte de primul tur al prezidentialelor, Consiliul Judetean Teleorman (al carui presedinte este Liviu Dragnea) a acordat un contract de 107 milioane de lei asocierii Tel Drum & Euro Construct Trading ￯98. Cele doua firme vor reabilita 55,45 km din Drumul Judetean 701. Asocierea dintre cei doi constructori este foarte curioasa. Pentru ca cei de la Tel Drum sint baietii lui Dragnea, in timp ce ceilalti sint ￯baietii de la Golden Blitz￯, adica ai lui Base. Si-atunci, haideti sa enuntam chestia asta intr-un context mai politic. Deci baietii lui Dragnea, baron PSD si coordonator de campanie pentru Mircea Geoana, si cei ai lui Base, tatucul PD-L si inca presedinte, s-au asociat si au cistigat un contract de la Consiliul Judetean Teleorman. Intimplare? Nicidecum, pentru ca in judetul lui Dragnea nimic nu este intimplator cu banii CJ-ului. Dupa cum ati putut citi in Academia Catavencu intr-un articol din 28 octombrie anul acesta, in perioada 2007-2009 consiliul judetean condus de Dragnea a dat celor de la Tel Drum 31 din cele 32 de contracte scoase la licitatie. Si-acum, brusc, Tel Drum cistiga un contract in asociere cu o firma apropiata de PD-L si de presedintele Basescu. Care va sa zica: la televizor, Dragnea matura pe jos cu Base si cu PD-L, iar acasa la el ii umple de bani pe apropiatii astora. Ieeei, domnul Geoana, ieeeei, iar v-au tras in piept colegii de partid!” scriau cei de la Catavencu in 2009.

Potrivit datelor din sistemul de gestionare a fondurilor europene, in acest proiect, Ministerul Dezvoltarii condus de Elena Udrea a platit din bugetul de stat catre CJ Teleorman, 14 transe, din care prima in 29 iulie 2010 si ultima in 20 februarie 2012 (Udrea si-a incheiat mandatul de ministru in 9 februarie 2012, cand a picat Guvernul Boc si locul ei a fost luat de un apropiat, Cristian Petrescu, ministru in Guvernul Ungureanu).

800 milioane euro – fonduri gestionate de Udrea si blocate de Comisia Europeana in 2011

In perioada in care au avut loc lucrarile de reabiliare de drumuri care fac obiectul dosarului Dragnea – Tel Drum de la DNA, sotia lui Dorin Cocos la vremea aceea, Elena Udrea, era ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, care avea in subordine Autoritatea de Management a Programului Operational Regional (AMPOR). Este vorba de instituta publica responsabila cu cea mai mare parte din aprobarea, controlul si gestionarea fondurilor europene cheltuite de Consiliul Judetean Teleorman ca beneficiar in contractele de reabilitare de drumuri cu Tel Drum si Euro Construct, ca prestatori.

Pe 20 iunie 2011, Comisia Europeana a suspendat temporar plati in valoare de 800 milioane euro in cadrul Programului Operational Regional gestionat de AM POR, institutie din subordinea Ministerului Dezvoltarii. Reprezentantii CE au mentionat atunci ca, in urma unui audit realizat in perioada 28 martie – 1 aprilie 2011, au identificat nereguli la procedurile de achizitii publice din fonduri europene realizate de consiliile judetene Teleorman, Ilfov si Buzau.

Pe 11 august 2011, deci ulterior deciziei de suspendare a fondurilor luata deja la Bruxelles, ministrul de atunci Elena Udrea a anuntat ca in urma controalelor proprii la 124 de contracte au fost depistate 39 de contracte cu nereguli si ca s-a dispus o corectie de 180 milioane lei. La CJ Ilfov (PDL – Cristache Radulescu) s-a dispus o corectie de 10 milioane lei. La CJ Teleorman (PSD – Liviu Dragnea) s-a aplicat o corectie de 2,5 milioane lei. In final, la Buzau (Victor Mocanu PSD) s-a aplicat o corectie de 2% dintr-un contract de 30.000 euro. 

Numai ca exigenta Elenei Udrea se risipeste o luna mai tarziu. Pe 28 septembrie 2011, Elena Udrea a explicat public ca ministerul a iertat mai multe Consilii Judetene de corectiile anuntate la inceputul lunii respective. CJ Ilfov a fost iertat de corectia financiara de 10 milioane de lei, la fel intamplandu-se si in cazul CJ Teleorman. Elena Udrea a explicat ca reprezentantii autoritatilor locale au dat dovada de”buna-credinta”.

Pentru a-si motiva actul de clementa, Udrea a invocat atunci o hotarare judecatoreasca nedefinitiva. „Pentru rezultatele noastre, in etapa in care verifica MDRT, se pot face contestatii care vor fi judecate in instanta. Deja avem contestatii facute la instanta de judecata. Legat de Ilfov, ca si la Teleorman, spre exemplu, au fost situatii in care dupa primul control autoritatile publice locale au facut dovada bunei-credinte. La Teleorman, cu o hotarare judecatoreasca prin care se dadea dreptate Consiliului Judetean Teleorman si atunci impotriva unei hotarari judecatoresti nu avem autoritate sa ne pronuntam, deci am tinut cont de ea intr-un caz. In alt caz, am aplicat o corectie de 10% si am fost contestati in instanta de judecata (…) Acesta a fost motivul pentru care in urma acestei probatiuni s-a retras corectia propusa”, se justifica Elena Udrea in 2011, potrivit Agerpres. 

Actul de clementa al Elenei Udrea pentru Liviu Dragnea s-a bazat asadar pe o hotarare judecatoreasca nedefinitiva in 2011, care avea sa devina definitiva abia in 2013, dupa cum rezulta dintr-o comunicare oficiala transmisa de Ministerul dezvoltarii:

Surpriza insa: tot pe 28 septembrie, Autoritatea Nationala pntru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP, transformata intre timp in ANAP) a anuntat ca Consiliile Judetene Ilfov, Teleorman si Buzau au fost amendate pentru incalcarea legislatiei in domeniul achizitiilor publice, dupa o verificare proprie. Amenzile sunt platite de autoritatile publice din bugetul local.

ANRMAP era condusa pe atunci de Cristina Traila, aflata in confict deschis cu Elena Udrea, ambele colege la acea data in PDL. Conflictul avea sa izbucneasca public cativa ani mai tarziu. In 2016, Elena Udrea o acuza pe Cristina Traila de coruptie.

Udrea 2017:  Lichele securiste incearca sa ma amestece in dosarul Tel Drum, care a executat o lucrare cand Dragnea era sef CJ, eu ministru

Dupa ce DNA a inceput urmarirea penala in cazul Dragnea-Tel Drum, desi nu se mai facuse inca nici o referire publica la asocierea cu Euro Construct Trading, Elena Udrea a simtit nevoia sa se disculpe in acest caz.

Joi, 16 noiembie 2017, Elena Udrea spunea ca „lichele securiste” incearca sa o amestece in dosarul Tel Drum, sustinand ca la acea vreme ea, in calitate de ministru, a facut „tot scandalul cu neregulile” gasite la un proiect Tel Drum pentru drumuri din Teleorman, a cerut sanctiuni, a dat interviuri si a vorbit la Bruxelles. Afirmatia este inexacta, deoarece nu Udrea a sesizat Comisia Europeana in 2011, ci invers. Comisia Europeana a realizat un audit in 2011 care a dus la suspendarea celor 800 de milioane de euro si abia dupa aceea Udrea a anuntat controale proprii si a aplicat corectii. Totusi, in cazul asocierii Tel Drum – Euro Construct Trading 98, Udrea n-a mai aplicat corectiile pana la capat, pe motiv ca a dovedit buna credinta. In schimb, nu l-a iertat pe Dragnea pentru o lucrare unde Euro Construct Trading 98 nu era asociat cu Tel Drum.

Intr-un mesaj postat joi pe Facebook, Udrea spune ca pana acum nu a comentat nimic despre dosarul penal al lui Liviu Dragnea pentru ca a considerat ca i se intampla ce merita.

„Constat o strategie prin care niste lichele securiste incearca sa ma amestece in dosarul Tel Drum, care a executat o lucrare de drumuri in Teleorman din fonduri europene gestionate de MDRT cand Dragnea era presedinte CJ, iar eu eram ministru. Imi amintesc foarte bine si cei care sunt acum pusi sa execute planul de a ma amesteca cu Dragnea (este simplu sa-i vedeti pe securistii stiuti care au posibilitatea sa graiasca public) trebuie doar sa dea un search pe Google ca sa vada ca eu am facut tot scandalul cu „neregulile” gasite la acest proiect, eu l-am dat exemplu public si am cerut sanctiuni, am dat interviuri si am vorbit cu cei de la Bruxelles, chiar daca ulterior specialisti in fonduri europene au zis ca noi, cei de la minister, am gresit sau exagerat”, sustine Elena Udrea.


Semnificativ este si un interviu acordat Hotnews.ro, in 29 noiembrie 2011, in care Elena Udrea incearca sa justifice decizia de suspendare a celor 800 de milioane de euro prin faptul ca existau suprapuneri in cadrul activitatii de control din Romania. Udrea mai cerea ca ministrul condus de ea sa devina unica autoritate de control. Adica, fostul ministru al dezvoltarii dorea ca ea sa imparta banii si tot ea sa controleze ulterior daca s-a procedat corect. De altfel, din propriile declaratii rezulta ca nu ea a sesizat neregulile la Bruxelles:

„ANRMAP a verificat pe legislatia europeana proiecte cum ar fi cele de la Teleorman sau Ilfov. La Ilfov a emis chiar un aviz prin care le-a dat voie celor de la Consiliul Judetean (CJ) sa deruleze o procedura de urgenta de licitatie. A venit Comisia Europeana, nu a fost de acord cu aceasta procedura, a considerat ca incalca legislatia si a dispus sa aplicam corectii. Cei de la Ilfov s-au aparat cu avizul dat de la ANRMAP si noi, in contextul asta, am evaluat avizul si am spus ca cei de la CJ Ilfov nu au avut nicio vina pentru ca ANRMAP-ul le-a permis. Astazi Comisia Europeana spune: <<Nu ma interseaza pe mine ce face ANRMAP-ul, in fata mea nu trebuie sa raspunda decat o singura autoritate in care avem incredere>>, si anume AM POR (n.r. Agentia de Management Programul Operational Regional)”

Secretarul de stat al lui Udrea – intalnire cu Dragnea pe vremea contactelor

O alta informatie importanta in jurul lucrarilor Tel Drum – Euroconstruct, care fac acum obiectul investigatiilor DNA este legata de o intalnire din anul 2011 dintre doi oameni-cheie: presedintele CJ Telelorman de atunci, Liviu Dragnea, si secretarul de stat din ministerul de atunci al lui Udrea, Razvan Murgeanu.

In 2011 Murgeanu spunea ca a fost sunat de Liviu Dragnea pentru a se interesa de rezultatul auditului Comisiei Europene.

„Eram la un gratar, la un prieten din Bolintin, cand m-a sunat si mi-a spus ca este in zona si mi-a propus sa ne intalnim (…). El mi-a cerut sa ne vedem in calitatea mea referitoare la fondurile europene, nu ca si cunostinta. Am avut o discutie destul de protocolara (…) M-a intrebat ce scrie in raportul Comisiei Europene. (…) A confirmat ca a fost un audit la Consiliul Judetean Teleorman si eu i-am spus ca nu este un raport favorabil. Nu am vorbit mai mult de cinci minute”, spunea PDL-istul Murgeanu, in 2011.

Tot in 2011, liderul PSD Liviu Dragnea cerea public Oficiului pentru lupta antifrauda (OLAF) sau DNA sa controleze achizitiile facute cu fonduri publice de Consiliul Judetean Teleorman.

„Daca cei de la Comisia Europeana  intentioneaza sa intrerupa temporar platile pe axa 2 din Programul Operational Regional, iar cineva din Romania, vreun oficial roman crede ca poate sa scoata tap ispasitor CJ Teleorman sau pe mine personal pentru acest lucru, se inseala. Pentru a arata ca la Consiliul Judetean Telorman nu s-a comis nicio ilegalitate in derularea acestor doua proiecte solicit public Oficiului pentru lupta antifrauda sau DNA sa controleze cele doua achizitii publice, solicit, de asemenea, ANI sa controleze daca exista vreun conflict de interese la CJ Teleorman, solicit Parchetului General sa cerceteze temeinic cine se afla in spatele acestor actiuni de influentare a raportului unitatii de audit a Comisiei Europene”, afirmat Dragnea in 2011.

Dorintele aveau sa i se indeplineasca lui Dragnea in 2016, cand OLAF chiar a efectuat o investigatie la fondurile de la CJ Teleorman, si in 2017, cand DNA a inceput urmarirea penala impotriva actualului preedinte al PSD si al Camerei Deputatilor, in cazul Tel Drum.

Reamintim ca in acest dosar, Directia Nationala Anticoruptie sustine ca Dragnea ar fi constiuit un grup infractional organizat prin care ar fi obtinut ilegal sume de bani si alte avantaje prin intermediul companiei Tel Drum si al contractelor acesteia pentru lucrari cu fonduri publice.

DNA anunta, intre altele, in comunicatul din 13 noiembrie: 

„In legatura cu acelasi proiect de reabilitare a drumului judetean DJ 701, suspectul Liviu Nicolae Dragnea, prin incalcarea dispozitiilor legale privind exercitarea functiei, a emis hotarari de contractare a unui credit intern si dispozitii privind demararea procedurilor de achizitii publice si numirea comisiilor de evaluare a ofertelor. Prin furnizarea de informatii confidentiale si prin modificarea proiectului tehnic si depunerea acestuia in vederea avizarii si obtinerii finantarii, Liviu Nicolae Dragnea si Mugur Bataus, cu intentie, in scopul obtinerii unui folos necuvenit pentru Tel Drum SA si implicit pentru membrii grupului infractional organizat, si-au incalcat atributiile legale si au determinat membrii comisiei de intocmire a documentatiei pentru licitatia lucrarilor de constructii si membrii comisiei de evaluare a ofertelor sa incalce, fara vinovatie, dispozitiile OUG 34/2006 prin inserarea unor conditii restrictive si incalcarea principiului tratamentului egal, desemnand castigator al licitatiei publice firma Tel Drum SA.

Prejudiciul creat in dauna bugetului public este de 25.600.927 lei (diferenta dintre pretul ofertat de Tel Drum SA si pretul cel mai mic ofertat), aceasta suma constituind un beneficiu necuvenit pentru firma castigatoare. La aceste activitati au participat in calitate de complici suspectii Neda Florea si Pitis Petre, persoane care administrau Tel Drum SA.

Liviu Nicolae Dragnea, in mod direct sau prin persoane apropiate lui (fiul, fosta sotie), a obtinut sume de bani sau bunuri mobile si imobile pe care le utilizeaza, precum si diverse servicii in interes personal, al familiei si al formatiunii politice din care face parte, respectiv donatii de la membrii grupului infractional organizat si de la societatile controlate de acestia (circa 2,5 milioane de lei in anul 2009), transferul partilor sociale din mai multe societati controlate de membrii grupului infractional organizat catre fiul sau, dividende si sume periodice catre fiul sau cu titlu de salariu de la firme din grup, sume periodice cu titlu de chirie incasate personal de Liviu Nicolae Dragnea si de fosta sotie de la o alta societate din grup, bani obtinuti de catre Liviu Nicolae Dragnea din vanzarea unor bunuri imobile la valori supraevaluate catre societatile controlate de membrii grupului infractional organizat, folosirea de bunuri mobile de catre fiul sau (autoturismul detinut de o societate din grup si a carui imbunatatire tehnica a fost achitata de Tel Drum SA) sau folosirea de bunuri imobile tot de catre acesta (imobilul din Turnu Magurele proprietate a Tel Drum SA).”

Liviu Dragnea a negat mereu ca ar avea legaturi cu Tel Drum si ca ar fi actionat in vreun fel pentru favorizarea acestei companii la contracte publice.

Sursa: HotNews

Legături periculoase! Dosarul Tel Drum scoate la iveală detalii uluitoare: în pragul alegerilor din 2009, Dragnea, mâna dreaptă a lui Geoană, făcea afaceri cu oamenii lui Băsescu! was last modified: noiembrie 18th, 2017 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close