Liderul PNL a rabufnit si cere demisia judecatorilor CCR

Ludovic Orban, presedintele PNL, a avut o reactie dura fata de cea mai recenta decizie CCR care a dinamitat justitia in Romania. Ludovic Orban afirma ca „Romania a ramas fara Curte Constitutionala” si solicita „imperativ” demisia imediata a judecatorilor CCR care „au votat in favoarea lui Dragnea”.

„Este stupefianta decizia de astazi a Curtii Constitutionale referitoare la completurile de trei judecatori de la inalta Curte de Casatie si Justitie. Astazi vedem ratiunea pentru care aceasta decizie a fost amanata de patru ori, aparent in mod inexplicabil, ratiunea a fost aceea de a fi schimbata componenta Curtii Constitutionale pentru a se realiza „majoritatea lui Dragnea”. PSD a reusit prin politrucii pe care i-a instalat la Curtea Constitutionala sa obtina compromiterea acestei institutii fundamentale in orice democratie”, mai spune liderul PNL, intr-un comunicat de presa.

„Practic, de astazi, Romania a ramas fara Curte Constitutionala, dupa ce fantoma lui Dragnea le-a soptit la ureche celor 5 judecatori cum sa voteze. Aceasta institutie s-a transformat in Curtea pentru salvarea coruptilor, un instrument politic de gratiere care opereaza in afara cadrului constitutional. Majoritatea conturata in Curtea Constitutionala serveste o agenda a raului, care este incarnata nu doar in Liviu Dragnea, ci in miile de alti Dragnea care populeaza PSD sau institutiile publice infestate de acest partid. Totul, dupa ce romanii s-au exprimat in mod clar si raspicat impotriva oricaror forme de gratiere a coruptilor, prin Referendumul din 26 mai”, adauga Orban.

„Astfel, de astazi nu mai avem o Curte Constitutionala a Romaniei, care sa judece in functie de Constitutia tarii, ci avem 5 cetateni capabili in orice moment de o lovitura de stat. Acesti indivizi se considera deasupra vointei poporului roman, deasupra Constitutiei si deasupra democratiei. Solicit in mod imperativ demisia de indata a judecatorilor Curtii Constitutionale care au fost favorabili acestei decizii si, ulterior, revizuirea hotararii de astazi”, adauga presedintele PNL.

Acesta subliniaza ca va folosi „toate parghiile pe care le vom avea la dispozitie in momentul in care Partidul National Liberal va prelua puterea pentru a readuce Curtea Constitutionala in serviciul cetateanului si in cadrul constitutional”.

„Totodata, fac apel catre toti magistratii sa isi mentina integritatea, sa nu cedeze indiferent de presiunile care se vor face la adresa lor si sa-si mentina deciziile luate in mod echilibrat, impartial si profesionist”, mai spune Ludovic Orban.

Cine ar beneficia de decizia CCR pe completurile de 3 judecatori
Andreea Cosma

  • complicitate la abuz in serviciu
  • condamnata in prima instanta la 4 ani de inchisoare
  • dosarul este in etapa motivarii primei sentinte

Radu Mazare

  • abuz in serviciu, fals intelectual
  • condamnat definitiv la 9 ani de inchisoare
  • dosarul este in termenul de depunere a contestatiei in anulare

Darius Valcov

  • trafic de influenta
  • spalare de bani
  • condamnat in prima instanta la 8 ani de inchisoare
  • dosarul este la judecata in apel

Alina Bica

  • abuz in serviciu
  • achitare in prima instanta
  • dosarul este in etapa redactarii sentintei de fond

Elena Udrea

  • abuz in serviciu
  • luare de mita
  • condamnare in prima instanta, sentinta definitiva suspendata
  • procesul este suspendat, in asteptarea unei decizii a CJUE
Liderul PNL a rabufnit si cere demisia judecatorilor CCR was last modified: iulie 4th, 2019 by Radu Anghel
Sa raspandim circul prin sat...
Loading...
spre