Lupta pentru Casa Alba CONTINUA! Scenariul HALUCINANT prin care Donald Trump nu ajunge PRESEDINTE!

578

Pentru cei mai înverşunaţi dintre democraţi şi mai ales pentru presa de peste ocean care a susţinut-o frenetic pe Hillary Clinton în cursa prezidenţială, lupta pentru Casa Albă nu pare să se fi terminat. Un scenariu halucinant, dar foarte, foarte puţin probabil, arată cum s-ar putea răsturna complet soarta alegerilor dacă marii electori republicani, care se vor reuni în capitalele statelor lor abia pe 19 decembrie pentru a vota, vor trăda Partidul Republican şi pe candidatul acestuia, şi vor opta pentru Hillary Clinton.

Associated Press scrie că, marţi seară, Clinton avea  61.963.234 de voturi exprimate în favoarea sa, în vreme de Trump 60.961.185 iar numărarea continuă în California, Washington şi Utah. MAI MULTE DETALII AICI

 Chiar dacă a pierdut la numărul de mari electori cu 228 la 290 în favoarea republicanului  Donald Trump, democrata Hillary Clinton este, în realitatea, câştigătoarea votului popular. Potrivit BBC, pentru Clinton au votat 60.274.974 de cetăţeni americani, în vreme ce pentru Trump doar 59.937.338. Dar votul alegătorilor americani nu merge direct către unul din cei doi candidaţi, ci către un grup de mari electori reuniţi în cadrul „Colegiului Electoral”. (Fiecare stat american este reprezentat de mari electori, al căror număr este egal cu cel al senatorilor şi reprezentanţilor săi în Congres.)

Potrivit Constituţiei, marii electori ai Colegiului Electoral sunt persoanele care, prin votul lor direct, aleg preşedintele Statelor Unite. Votul acestora va avea loc pe 19 decembrie, când marii electori se vor reuni în capitalele statelor pe care le reprezintă.

Potrivit unui scenariu al reputatei gazete americane New York Post, din punct de vedere tehnic, nimeni şi nimic nu-i poate împiedica pe marii electori să voteze potrivit propriei conştiinţe, refuzând să-şi exprime votul pentru candidatul pentru care au fost desemnaţi sau chiar să se abţină de la vot.

Există chiar şi un termen care caracterizează electorii aflaţi într-o astfel de situaţie: “faithless elector” (electorul neloaial, care trădează cauza pentru care a fost desemnat).

În istoria SUA nu prea a existat însă o astfel de situaţie, deşi despre trădarea unora dintre electori s-a vorbit relativ recent, cu ocazia alegerilor câştigate de republicanul George Bush jr în faţa democratului Al Gore, care avea cu cel puţin 500.000 de voturi populare mai mult decât adversarul său.

Practic, în toată istoria SUA, scrie NY Post, 99% dintre electori au votat conform votului din statul pe care îl reprezintă.

Tehnic, explică nypost.com, electorii neloaiali din doar 29 de statate riscă sancțiuni ușoare dacă modifică opțiunea electorală pentru care au fost desemnați. Dar chiar și așa, niciodată în istoria SUA, un astfel de elector nu a schimbat soarta alegerilor.

Nu este însă cu totul exclus ca, luna viitoare, având în vedere nemulțumirea în rândul republicanilor față de Donald Trump, mai mulți electori să trădeze și voteze în favoarea lui Hillary Clinton.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos