Că tot a început, de ieri, să se discute din nou despre cât de puţin plătesc parlamentarii români pentru mesele de la cantina Senatului sau Camerei Deputaţilor, mă gândeam c-ar fi o idee să fac un material pentru VICE.
Să mă duc să testez mâncarea de-acolo. Aveam în minte două titluri, în funcţie de cât de bun sau de prost e ce primesc în farfurie: “Am mâncat la cantina Parlamentului şi mi-a venit să vomit” sau “Am mâncat la cantina Parlamentului şi…” nu ştiu, ceva despre cât de ieftină e mâncarea.
În plus, dacă era proastă, puteam să-ncep articolul cu o frază de genul “Dacă trăiaţi cu impresia că parlamentarii români mănâncă rahat, să ştiţi că aşa e. Mâncarea de la Casa Poporului e un rahat.”
Între timp, m-am răzgândit, după ce am mestecat mai bine o observaţie a unei foste colege de pe politic, care mi-a zis că la nu ştiu care dintre cantine (la Deputaţi sau la Senat, irelevant) a văzut gândaci. Sincer, ţin la sănătatea mea şi prefer să mă lipsesc de o toxinfecţie alimentară.
Bună sau proastă, mâncarea de la Casa Poporului este cam la jumate din preţul unei cârciumi ieftine (nu socotesc ciorba). Practic, dacă te iei după preţuri, e ca şi când s-ar merge pe zero marjă de profit.
Dar altceva voiam să zic. Am avut ocazia să ajung la Parlamentul European – şi la Strasbourg, şi la Bruxelles, o instituţie care are, la rândul ei, cantina proprie. Mâncarea e decentă – bucătăria belgiană e orice, numai bună nu – însă nu e deloc ieftină.
La Strasbourg, am lăsat vreo 16 euro pentru ceva cu carne şi-un suc, iar la Bruxelles erau cam aceleaşi preţuri. La fel de bine, aş fi putut să mănânc într-o cârciumă, nu era nici o diferenţă între preţuri.
Tâmpenia asta cu “subvenţionarea” mâncării pentru nişte parlamentari care, oricum, au lefuri suficiente încât să-şi permită să scoată 40-50 lei pentru o masă, trebuie să se oprească. E ridicol.
Un deputat primeşte o leafă lunară de 5.400 lei şi, dacă mai e prin nişte comiţii, ajunge şi la 17.000 lei lunar. Başca, i se alocă 1.400 lei pentru transport şi 4.000 lei pentru cazare. Serios acum, nu e ca şi cum ar trăi din salariul minim.
Am zis că e ridicol? E de-a dreptul jenant să iei un purcoi de bani şi să mai ai şi mâncarea de la cantină subvenţionată, eventual servită şi de un angajat plătit cu minimul pe economie. Penibil, zău.
Şi ne mai mirăm că avem atâţia deputaţi şi senatori care trăiesc cu impresia că lor li se cuvine…
PS: Nu zic degeaba de “subvenţie.” Firma care se ocupă de catering la “Salonul rustic” are contractul de pe vremea când secretar general al Senatului era Ion Moraru, fost mână dreaptă a lui Miki Şpagă.
Eurest Rom SRL are şi o gaşcă de contracte de catering cu centre de arest preventiv ale poliţiei şi unităţi militare. Asta apropo de marjă zero la Casa Poporului.
Sursa: subiectiv.ro
