Marga spune ce declaraţie NEFERICITĂ a determinat criticile SUA la adresa României

334

Andrei Marga a precizat că, indiferent de cine va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA – Barack Obama sau Mitt Romney – politica externă americană în privinţa României va avea o constanţă.

El a comentat şi acţiunile ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gittenstein, apreciind că indicaţiile acestuia cu privire la conducerea DNA şi a Parchetului General nu au fost precaute, şi a explicat ce anume a generat reacţiile critice ale SUA în cazul suspendării preşedintelui Băsescu.

„În toată discuţia despre cum e privită România de către administraţia americană, chiar de către cea germană, n-a apărut nicio declaraţie defavorabilă României, până când, din nefericire, un ministru a făcut o declaraţie, după ce se declanşase deja procedura de suspendare, care cerea schimbarea judecătorilor de la CCR, măcar a unora. Asta a fost punctul de sprijin pentru un raport al ambasadorului probabil, iar Germania a spus imediat că, „dacă SUA spune asta, şi noi ne legăm de acest punct”, a spus Marga.

În luna iulie, cel care vorbea despre schimbarea judecătorilor CCR era preşedintele PNL, Crin Antonescu. Liderul PNL susţinea că miza sesiunii extraordinare a parlamentului este schimbarea judecătorilor Curţii Constituţionale, despre care a apreciat că, în actuala componenţă, „este o ruşine”.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos