Istoricul si scriitorul Marius Oprea face o dezvaluire de proportii, in exclusivitate pentru Podul.ro. Nici mai mult, nici mai putin, Oprea sustine ca noul partid lansat de fostul premier Dacian Ciolos a fost construit de un anchetator al fostei Securitati.

”Colegi de-ai nostri care impartasesc aceleasi valori, aceleasi principii, oameni anonimi, dar care vor sa dea o mana de ajutor, au depus o cerere de inregistrare a unui partid politic”, anunta degajat Dacian Ciolos, la momentul aparitiei partidului sau PLUS, Partidul Libertatii, Unitatii si Solidaritatii. Nume generos. Cerererea de infiintare a formatiunii politice a fost inregistrata pe 28 septembrie 2018 la Tribunalul Bucuresti. Fiind invitat pe atunci la o emisiune a prietenului meu, Tavi Hoandra, la Realitatea TV, nu m-am putut abtine de la un comentariu. Anume ca anonim inseamna ”acoperit”. Adica securist sub acoperire.

Nu aveam de unde sa stiu atunci nu numai cita dreptate aveam, dar si ca pentru mine ”eminenta cenusie” din spatele partidului condus de Dacian Ciolos este de fapt o mai veche cunostinta: anchetatorul meu de la Securitate, fostul maior de la Directia de cercetari penale, Alexandru Iordache. Probabil acesta a tinut ca Dacian Ciolos sa nu divulge numele fondatorilor partidului. Cum scria Iordache acum un an si jumatate in revista SRI-ului, ”Intelligence in serviciul tau” despre istoria serviciilor secrete de informatii din Romania, ”discretia si precautia caracterizau intreg sistemul”, iar ”secretul puterii serviciului si liderilor sai a rezidat in discretie”. Care, iata, n-a mai putut fi pastrata si anonimii lui Dacian Ciolos nu au ramas, deci, multa vreme asa.

Presa a titrat la citeva zile de la acea emisiune la care participasem, pe 15 decembrie, cu litere de-o schioapa: ”Lovitura de teatru! S-a aflat cine sunt de fapt ADEVaRAtII fondatori ai noului partid, PLUS, al lui Dacian Ciolos”. Toti fondatorii, asa cum apar pe site-ul Tribunalului Bucuresti sunt de la Casa de avocatura „Iordache & Partners”, fondata in 1992 de Alexandru Iordache, personaj care mi-e mai cunoscut mie, lui Caius Dobrescu si Sorin Matei drept ”maiorul Alexandru” de la Securitate, coordonatorul anchetei penale la care am fost supusi in vara anului 1988. Secretarul general al partidului condus de Dacian Ciolos este Iordache Adrian Alexandru (”managing partner” la „Iordache Partners”) si fiul fostului nostru anchetator, ”maiorul Alexandru”, de la Serviciul de anchete penale al Securitatii Municipiului Bucuresti. Presedintele partidului este o anume Danes Raluca Florina (senior associate la firma) si vicepresedinte este Iordache Iulia (sotia secretarului general si nora lui Alexandru Iordache). Partidul Libertatii, Unitatii si Solidaritatii condus de Dacian Ciolos a fost infiintat, asadar, ca partid de familie al fostului meu anchetator de la Securitate.

Fiul sau, Adrian Iordache, dupa cum am gasit pe internet, este convins ca ”psihologia cognitiva va schimba acest secol in moduri profunde si interesante”. Tare! Secretarul general al partidului condus de Dacian Ciolos are 8 joburi enumerate in profilul sau de pe Linkedin si, cu aceasta, noua. in vara anului 2001, insa, nu era asa de profund si implicat in ”viata cetatii”. Pe atunci, presa constanteana relata ca un oarecare Adrian Iordache, ”un sofer de 23 ani posesor al unui jeep Mitsubishi Pajero cu numarul B-35-PAJ” a accidentat un politist in misiune, pe motocicleta, in statiunea Mamaia. Adrian Iordache din Bucuresti a fost identificat drept fiul avocatului Alexandru Iordache. Iordache senior a intervenit prompt la autoritatile constantene, care, din nu stim ce motive, l-au prezentat drept parlamentar. Era ”doar” consilier personal al generalului Toma Zaharia din MAI. Adrian Iordache, fiul lui, isi facea pe atunci studiile in strainatate, in Canada si Franta. Cu promisiuni, victima, plutonierul de politie Stoian a fost convins de catre Alexandru Iordache sa nu depuna plingere, pentru a aplana un posibil dosar penal. Dupa ce a fost sigur de musamalizare, Iordache nu i-a mai platit politistului nici costul tratamentului, nici macar pe cel al tomografiei efectuate dupa accident. Cind acesta l-a sunat, fostul anchetator al Securitatii i-a raspuns: „Ce, dom’le, vrei sa ma suni pentru fleacul asta pina iesi la pensie?”.

Despre Alexandru Iordache-tatal, aflam de pe pagina de prezentare a casei de avocatura Iordache & Partners, unde figureaza drept fondator si mentor, ca inaintea admiterii in barou in 1992, a lucrat in „law enforcement” (cum se numeste, mai nou, Securitatea), fiind familiarizat cu „ambele tabere ale baricadei”. si mai tare! in schimb, Armaghedonul securistilor din 2002 il prezinta altfel: ”Fost ofiter de securitate, specializat in cercetari penale. La 31 Decembrie 1990 a fost trecut in rezerva la cerere din Serviciul Roman de Informatii. Implicat in operatiuni de contrabanda cu tigari aduse din Cipru, prin care a fraudat statul roman cu 110 milioane dolari. La 15 Iulie 2001 a fost reactivat pentru scurta vreme in SRI. in prezent (adica 2002 – n.n.) este consilier personal in probleme juridice al generalului Toma Zaharia, secretar de stat in Ministerul de Interne. S-a semnalat ca detine conturi in Elvetia, la BNP Schweiz”.

La ancheta din 1988, prietenii mei, Caius Dobrescu si Sorin Matei, au fost batuti serios de anchetatori, condusi de Alexandru Iordache, care se recomanda „maiorul Alexandru”, venit pentru aceasta ancheta de la Bucuresti, si de capitanul Gheorghe Moldoveanu din Serviciul de Anchete Penale al Inspectoratului de Securitate Brasov (acesta se prezenta taios „Moldovan”, copiindu‑l cumva comic pe comisarul din filmele lui Sergiu Nicolaescu). Eu am avut mai mult noroc. Securitatea m-a gasit la Sarmisegetuza, de unde am fost fost ”saltat” chiar de pe santierul arheologic. in masina care m-a dus la sediul Militiei din comuna, maiorul Iordache sedea in fata, linga seful de post, plutonierul Rusu. Eu eram incadrat de doi securisti, un anchetator de la Brasov si seful biroului Securitatii din Hateg, capitanul Jurconi. Cei trei conversau intre ei, facind pronosticuri asupra viitorului meu. Toate sumbre. Atit am mai apucat sa le spun, ”daca ma bateti, ii spun englezului si afla BBC-ul” (lucram pe santier cu un arheolog britanic, Mike Dawson), la care maiorul Iordache s-a intors catre mine, cumva nelinistit, spunindu-mi ”baiete, noi nu procedam asa”. E drept, in vreme ce si-a petrecut amiaza jucind table cu directorul muzeului pe treptele Militiei din Sarmisegetuza, maiorul Iordache mai lua o pauza si venea la ancheta, spre a domoli zelul capitanului Moldoveanu. Cel din urma a devenit dupa 1989 membru fondator al Vetrei Romanesti (unde se spune ca a ”cotizat” si Dacian Ciolos) si al PUNR-ului. Capitanul Jurconi a ajuns seful SRI-ului din Hateg. Plutonierul Rusu a iesit la pensie locotenent-colonel, la Politia din Alba Iulia. Iar ”maiorul Alexandru”, dupa ce coordonase ”cercetarea arestatilor” dusi la Jilava in noaptea de 21 decembrie 1989 a intrat, pentru scurta vreme, in Serviciul Roman de Informatii. De unde a plecat, pentru a se lansa in afaceri, alaturi de fiul sau mai mare, notarul Mircea Constantin, fratele lui Adrian Iordache, secretarului general al Partidul Libertatii, Unitatii si Solidaritatii, condus de Dacian Ciolos.

In cartea mea Mostenitorii Securitatii, aparuta la Polirom anul trecut intr-o editie revizuita si adaugita (editua Humanitas a declinat oferta de a o republica, desi prima editie din 2004 s-a bucurat de un tiraj consistent) am scris mult despre ”destinul exemplar” al fostului meu anchetator Iordache, mentorul casei de avocatura care a fost mama-surogat al Partidul Libertatii, Unitatii si Solidaritatii, condus de Dacian Ciolos. Alexandru Iordache, fostul sef al Serviciului Cercetari Penale din Securitatea Municipiului Bucuresti a fost implicat in vaste actiuni de contrabanda cu tigari. in anul 2002 au fost prezente in presa, in mai multe rinduri, probe si documente cu privire la „mecanismele celei mai profitabile retele de contrabanda cu tigari, care a adus Romaniei un prejudiciu de peste 110.000.000 de dolari”, retea organizata de Bogdan Petrescu, informator al Serviciului Roman de Informatii, un tinar de doar 21 de ani, in spatele caruia se afla insa „creierul” intregii afaceri, fostul meu anchetator de la Securitate, Alexandru Iordache. Petrescu si Iordache au tras pe sfoara atit firma Papastratos, cit si statul roman, beneficiind de inalta protectie de care se bucura fostul sef al cercetarilor penale din Securitatea Bucuresti, ajuns consilier al generalului Toma Zaharia, in fata autoritatilor. Poate sa nu fie tot o coincidenta de nume ca astazi, in echipa de la Iordache & Partners care a fondat Partidul Libertatii, Unitatii si Solidaritatii condus de tehnocratul Dacian Ciolos lucreaza si o anume doamna Antonia Zaharia. Ori ca Sorin Boldi, „special counsel” la firma are exact acelasi nume cu unul din membrii consiliului de administratie de la SAI Muntenia, societatea care administreaza SIF Muntenia.

Alaturi de Iordache si Petrescu, in actele de contrabanda a fost implicat si fiul mai mare al anchetatorului meu si frate al lui Adrian, acum secretarul general al PLUS. Mircea Constantin Iordache. Acesta era notar la inceputul anilor 2000 si isi avea sediul in Strada Braziliei, nu departe de blocul in care locuia Iulian Vlad, fostul sef al Securitatii. Nu a fost implicat numai fiul anchetatorului meu, dar si cumnatul fiului, avocatul Ion Chirita (si el fost ofiter al Securitatii). Cotidianul Ziua a publicat in 2002, vreme de aproape sase luni, dezvaluiri privind implicarea lui Alexandru Iordache, a fiului sau Mircea Constantin si a cumnatului acestuia in actiuni de contrabanda cu tigari. Iordache a transformat reteaua de contrabanda cu tigari intr-o „familie” de tip mafiot. Fara aportul lui, scenariul care a stat la baza operatiunilor de contrabanda nu ar fi avut viata lunga. Dovezile publicate demonstrau implicarea sa intr-o actiune de amploare, care capatase nuante de subminare a economiei nationale. Presa remarca la capatul dezvaluirilor ca „Petrescu ar fi fost de mult dupa gratii, daca n-ar fi avut spatele asigurat de SRI, de fostul securist Alexandru Iordache, de fiul acestuia si de cumnatul lui, avocatul Ion Chirita […]. Nimic nu se putea realiza fara mina profesionista a lui Alexandru Iordache, fostul lucrator la Cercetari Penale. Protejarea contrabandistilor s-a facut ani de-a rindul, iar creierul logistic, Alexandru Iordache, a fost reactivat in 2001 intr-un post-cheie din Ministerul de Interne, de-a dreapta generalului Toma Zaharia, facind imposibila orice cercetare pe dosar”.

In urma dezvaluirilor presei, pe 13 ianuarie 2002 Iordache a fost nevoit sa iasa la pensie din MAI. inainte de asta, generalul Toma Zaharia a incercat sa-I ia apararea fostului meu anchetator, implicat in mafia contrabandei cu tigari, afirmind public ca „nu exclude posibilitatea ca unele cadre active ale Ministerului de Interne sa fi lucrat pentru fosta Securitate”, adaugind ca acestea „nu au facut politie politica”. Iordache nu facea parte din ultima categorie, atita vreme cit in presa s-a scris ca ”a agresat violent persoanele retinute la Jilava in decembrie ’89”. Cum am spus, eu am avut noroc, spre deosebire de prietenii mei Caius si Sorin in 1988, sau de revolutionarii din 1989.

In presa s-a explicat pe atunci si „de ce a fost nevoie de atita vreme pentru punerea in miscare a anchetei” in cazul de contrabanda coordonat de Iordache, pentru care „exista un maldar de probe”. S-a intimplat pentru ca gratie lui Iordache, „spatele mafiotilor era prea lat”. Atit de lat, incit nu l-a putut darima nici macar generalul Victor Marcu, pina in 1995 prim-adjunct al directorului Serviciului Roman de Informatii, Virgil Magureanu. Acesta, „unul dintre detinatorii marilor secrete ale serviciilor la fel de secrete ale Romaniei”, a inaintat la sfirsitul anului 2000 un raport catre presedintele Ion Iliescu in care, pe linga alte referiri, a dezvaluit ca „Domnul director [este vorba de Virgil Magureanu – n.n.] m-a atentionat ca TRUMP INVEST si MAS MED IMPEX SRL [firmele coordonate de Petrescu si Iordache – n.n.] au operat in numele dumnealui si al SRI”. in raportul Consiliului National de Actiune impotriva Coruptiei si Crimei Organizate, pe care l-am redactat in anul 2000 din sarcina presedintelui Emil Constantinescu, scriam despre aceasta din urma firma: ”infiintata in 1993 de doi nevazatori, aceasta avea ca obiect de activitate prestari de servicii medicale (masaje, terapie, gimnastica medicala). Ulterior, din 1994, societatea si-a diversificat activitatea, trecind la importuri de tigari. Cu privire la aceste activitati, organele de control ale Curtii de Conturi a Romaniei au constatat ca in perioada 28 iunie 1994 – 30 mai 1995, cu aprobarea directorului general al Vamilor, Mihai Pinzariu, i s-au restituit MAS MED SRL taxe vamale si alte drepturi datorate statului in valoare totala de 80,5 miliarde lei. in afara acestor sume, societatea a mai obtinut restituirea TVA-ului pe tigarile importate, in suma de 2,7 miliarde lei. S-au dispus aceste masuri printr-o interpretare abuziva a Legii 57/1992 privind incadrarea in munca a persoanelor handicapate si a scutirilor de TVA prevazute in Ordonanta Guvernului nr.3/1993, prin care activitatile specifice autorizate prevazute in statutul Mas Med SRL erau scutite de plata acestei taxe. in mod ilegal, aceste inlesniri au fost extinse si asupra importurilor de tigari, desi activitatea nu este scutita nici de plata TVA si nici de taxe vamale”. Cu alte cuvinte, nevazatorii au fost paravanul contrabandei operate de Iordache.

Pe buna dreptate, ziaristii care s-au ocupat de acest caz conchideau: „A iesit la iveala si umbrela care a acoperit toate ilegalitatile savirsite de trioul mafiot Bogdan Petrescu si ex-securistii Alexandru Iordache si Ion Chirita. Fostul prim-adjunct al directorului SRI a spus-o raspicat: totul s-a facut in numele lui Magureanu si al SRI”. Stau sa ma intreb daca in nu la fel s-a intimplat si in cazul tinarului si noului partid al lui Dacian Ciolos, Partidul Libertatii, Unitatii si Solidaritatii, care aduce un suflu nou si un PLUS de vigoare fostei Securitati, prin copiii ei. „Sintem gata sa trecem la treaba”, afirma Dacian Ciolos depre partidul primit cadou de la familia Iordache. ”insa avem nevoie de acest vehicul politic. Pentru noi, un partid politic nu este un scop in sine. Nu ne dorim un partid de dragul de a avea un partid si de a face politica. Partidul este un instrument prin care sa atingem niste obiective pentru Romania”, a mai afirmat Dacian Ciolos. Coincid acestea cu ale familiei Iordache, care a nascut partidul? Numai domnul Ciolos poate sti. Si poate ne spune”.