Loading...
Mesajul emotionant al lui Mihai Sora: „Sper ca sunteti voiosi si odihniti. Ne asteapta o zi grea! Ne vedem la Girafa” – Circul Politic

Mesajul emotionant al lui Mihai Sora: „Sper ca sunteti voiosi si odihniti. Ne asteapta o zi grea! Ne vedem la Girafa”

„Cei care vin astzi de peste hotare sunt cei care au deprins gustul libertatii, care stiu ce inseamna munca cinstita si demnitatea”, scrie pe Facebook filosoful Mihai sora, in ziua protestului diasporei. „Ne vedem la Girafa”, adauga el.

Mesajul integral al lui Mihai Sora:

„Buna dimineata, copii!
Sper ca sunteti voiosi si odihniti. Ne asteapta o zi grea.

M-am gandit deseori la ziua aceasta. si, de fiecare data, cu strangere de inima: oamenii care vin sa protesteze impotriva hotiei, a coruptiei ucigase, oamenii acestia care traiesc, chinuiti de dor, departe de casa, sunt, poate, aceiasi care au stat odinioara la cozi infernale pe trotuarele ambasadelor noastre, asteptand sa voteze. Legea electorala a ramas tot beteaga, de hoti si marsavi inca n-am scapat, tara inapoi nu ne-am luat-o, dar unii dintre noi mai stam in picioare.

Cei care vin astazi de peste hotare sunt cei care au deprins gustul libertatii, care stiu ce inseamna munca cinstita si demnitatea. – Stelele fixe ale oricarui om intreg.
Oamenii acestia vin acasa pentru ca isi iubesc tara, pentru ca le pasa.
Iar voi – bucuresteni care ati obosit si v-ati pierdut speranta – ar trebui sa fiti astazi in Piata macar din respect pentru ei, daca nu din dragoste pentru tara voastra.

P.S. Ne vedem la Girafa (– mamifer cu sira spinarii vigilenta si dreapta)”.

Mesajul emotionant al lui Mihai Sora: „Sper ca sunteti voiosi si odihniti. Ne asteapta o zi grea! Ne vedem la Girafa” was last modified: august 10th, 2018 by Radu Anghel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close