Deputatul PSD Mihai Sturzu a declarat ca referendumul propus de Traian Basescu reprezinta doar un instrument de lansare a Miscarii Populare ca partid.
„Inca un referendum acum mie mi se pare, la mica analiza personala, ca este de fapt instrumentul cu care presedintele Basescu vrea sa lanseze Miscarea Populara ca partid politic”, este de parere Sturzu.
Deputatul PSD se arata convins, in acelasi timp, ca, daca acest referendum va avea loc, romanii se vor pronunta din nou in favoarea unui parlament unicameral, cu maximum 300 de membri, la fel ca in 2009.
„Eu sunt convins ca oamenii vor spune: prieteni, vrem 300 de parlamentari si parlament unicameral. Eu sunt convins ca asa se va intampla. Acum, perfect juridic, pe litera legii, asa cum trebuie sa functioneze statul, un referendum este un instrument foarte necesar. trebuie sa stim ce spun oamenii si cum vor ca tara sa fie condusa. Insa nu este imperativ”, a spus Sturzu.
Mihai Sturzu a tinut sa precizeze, insa, ca parlamentul unicameral este specific doar tarilor in care exista o dictatura.
„Este un instrument necesar, pe care evident ca politicienii sunt datori sa si-l asume, sa-l analizeze si eu va spun de acum ca analiza USL este urmatoarea: da, ne dorim un parlament mai suplu; da, noi am fost cei care au sustinut legea cu un parlament cu 300 de parlamentari cand PDL era la putere, a fost initiativa legislativa semnata de Victor Ponta si Crin Antonescu si nu au trecut-o prin Parlament. Insa ceea ce personal mi se pare periculos este un parlament dintr-o singura Camera. Ne uitam in istorie, si nu numai in istoria noastra: doar dictaturile au parlamente unicamerale. Este foarte periculos sa pui puterea legislativa in mana unui singur om care poate deveni presedintele acelei Camere a Parlamentului”, a declarat Sturzu.
Sursa: agerpres.ro