Mai mult

    Milioane de pensionari, mințiți în față cu tupeu de șeful PSD! Punctul de pensie stagnează, dar Dragnea dă asigurări că programul de guvernare e ”respectat cu sfințenie”!

    9,524FaniÎmi place

    Liviu Dragnea a dat asigurări că punctul de pensie va fi majorat așa cum prevede programul de guvernare și cum PSD a promis românilor în campania electorală, chiar dacă Guvernul a întârziat cu finalizarea proiectului de Lege a pensiilor. Liderul partidului a pus această întârziere seama faptului că s-a lucrat la Legea salarizării și a bugetului și nu a fost timp pentru o discuție în detaliu. 

    Invitat la Antena 3, Liviu Dragnea a insistat că niciodată nu a spus că repararea nedreptăților din sistemul de pensii va putea fi operabilă din 2018. Totuși, programul de guvernare la care șeful PSD face constant referire prevede eliminarea inechităților nu din 2018, ci chiar din septembrie 2017. Cum această dată a trecut deja, iar șeful PSD anunță că inechitățile din sistem nu vor fi eliminate nici măcar în 2018, se poate concluziona că PSD a încălcat programul de guvernare.

    ”Vom corecta încă din septembrie 2017 disfuncțiile din sistemul de pensii, în scopul reducerii deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, prin eliminarea inechităților și îmbunătățirea colectării veniturilor. Această creștere a pensiilor îi va avantaja nu doar pe pensionarii de astăzi, ci și pe salariații de astăzi — pensionarii de mâine, care vor fi încurajați să lucreze în România, știind că la pensie vor avea un fond puternic finanțat, care să le asigure o bătrânețe liniștită”, scrie în programul de Guvernare 2017-2020.

    Foto: gov.ro

    Liviu Dragnea a repetat, cu această ocazie, că acum au văzut câte probleme există în sistemul de pensii, asta deși PSD a fost la guvernare mai bine de 18 ani, direct sau prin interpuși.

    ”Să nu riscăm să fim într-o confuzie. Ceea ce ne-am asumat prin programul de guvernare ca ritm de creștere nu e afectat. Punctul de pensie va crește conform programului de guvernare, care e respectat cu sfințenie. 

    Am zis că după ce terminăm Legea salarizării să intrăm pe sistemul de pensii, ca să reparăm nedreptățile uriașe de care și noi aflăm acum.  

    Am zis că vom face o nouă lege, ca să reparăm aceste nedreptăți. Proiectul într-o variantă aproape finală, ca să zic așa, e finalizat (sic!).

    Nu vreau să fie acuzat Guvernul sau Ministrul Muncii… Am spus că e important să finalizăm tot ce ține de Legea bugetului și apoi începem discuțiile serioase pe Legea pensiilor. Niciodată nu am spus că repararea nedreptăților va putea fi operabilă din 2018. E vorba de recalcularea a peste cinci milioane de dosare. Am spus că prefer să întârziem puțin, decât să facem ceva înghesuiți cu alte proiecte care țipă. După ce finalizăm cu Legea bugetului, începem cu Legea pensiilor”, a insistat Liviu Dragnea.

    Sursa: b1.ro

    Ultimele stiri

    Vesti proaste pentru romanii din Diaspora. Spania a inchis granitele terestre.

    Cazurile de coronavirus au fost înregistrate în 162 de țări, iar bilanțul deceselor a depășit ...

    Dosar penal in rem în cazul senatorului Vergil Chiţac, care a infectat mai multe persoane cu noul coronavirus

    Procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar penal in rem, pentru săvârşirea infracţiunii ...

    Avocatul Poporului apara pensiile speciale: „Mi se pare ca niciodata n-a fost Caragiale mai prezent”

    Avocatul Poporulu, Renate Weber, a explicat vineri de ce a decis sa atace la CCR legea de eliminare...

    Liviu Dragnea si Irina, viata de nababi din bani publici! Seful PSD o plimba pe Irina cu avioane private catre Elvetia si alte destinatii...

    Informatii prezentate de Europa Libera arata ca Liviu Dragnea a folosit bani publici pentru a inchiria avioane private...

    Altii au apreciat si...