Nicolăescu, despre afirmațiile Sulfinei Barbu: Josnicia nu se comentează

352

„O asemenea declarație nu se comentează. Josnicia nu se comentează. Am sperat de la o femeie că atacul la persoană îi este necunoscut. Așa va fi taxată și de electorat”, a declarat Nicolăescu pentru NewsIn.

Sulfina Barbu a declarat, joi, la RFI România, că declaraţiile lui Eugen Nicolăescu la adresa lui Mark Gitenstein sunt „aiuritoare”, susţinând că liberalul se comportă precum ,”un căţel, caniche, care latră” la cei care îl supără ,”pe stăpân”, adică pe liderul PNL, Crin Antonescu.

 „Domnul Eugen Nicolăescu se comportă precum un căţel, caniche, care latră la cei care-l supără pe stăpân. Ştim foarte bine că domnul Crin Antonescu este supărat şi pe Comisia Europeană şi pe administraţia Obama şi acum domnul Nicolăescu, probabil, pentru că a fost pus preşedinte interimar la Organizaţia Sectorului 1, ca să dea bine în faţa şefului de partid, latră la cei care l-au supărat pe domnul Crin Antonescu”, a spus Barbu la RFI.

Democrat – liberala Sulfina Barbu și liberalul Eugen Nicolăescu sunt advesari în bătălia pentru Colegiul 11, Camera Deputaților.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos