”Nu va e rusine ca pupati azi in fund pe toti turnatorii la ”Noua Securitate”- Elena Udrea il apara cu disperare pe Basescu

157

Elena Udrea are o reactie foarte violenta dupa ce Traian Basescu a devenit definitiv „colaborator al Securitatii” ca urmare a deciziei ICCJ de miercuri.

„Deci ICCJ a decis definitiv ca fostul Presedinte al Romaniei, Traian Basescu, a colaborat, in acceptiunea legii existente azi, cu Securitatea! La fel de bine, cei trei judecatori puteau spune ca nu, soarta noastra si a tarii, ar fi fost aceeasi, nimic nu s-ar fi schimbat. Si nici Putin, nici Biden, nici Rusia, America sau UE nu ar fi schimbat nimic din ceea ce ei fac si ne influenteaza viata azi in Romania si in lume!

Schimba decizia Inaltei Curti cu ceva performantele sau erorile facute de Traian Basescu ca Presedinte, Primar sau ministru? NU!!!

Daca am fi aflat inainte de votul din decembrie 2004, care l-a facut Presedinte, ca Traian Basescu, despre care toti adversarii politici spuneau atunci ca nu ar fi putut avea cariera profesionala fabuloasa in marina comerciala fara sprijin de la regimul comunist, a povestit in scris de doua ori, despre ce au facut niste colegi ai lui in vacantele de liceeni la un liceu militar!!!!, am fi votat cu Nastase?????????????????
Eu sigur nu!

Mai ipocritilor! Nu va e rusine ca pupati azi in fund pe toti turnatorii la “”Noua Securitate”, ii lingeti si ii faceti eroi pe toti lasii si toate scursurile care s-au imbogatit prin afaceri cu statul si apoi s-au pus la dispozitia “statului de drept” de azi, cu turnatorii ordinare cu care au aruncat oamenii in puscarii si au distrus vieti si cariere?

Un “stat de drept” mai prost, mai incompetent, mai rau, mai nociv ca Securitatea lui Ceausescu, dar va pute ca Traian Basescu, liceean fiind la un liceu cu profil militar, in anul 1973!!!!!, (cand tot poporul nici nu indraznea sa gandeasca impotriva Sistemului), ar fi povestit aventurile de vacanta ale unor colegi cu turiste poloneze???

Nu va e rusine??? Mai ales voua, nemernicilor, care ati ajuns sa va citeasca altii rahaturile de pe paginile de Facebook, crezandu-va niste lumini, doar pentru ca “turnatorul” Basescu v-a facut “cineva”?
Mars inapoi in groapa de gunoi moral a societatii, unde va e locul si de unde nimeni nu o sa va mai ridice a doua oara!”, a scris Udrea pe Facebook.

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis definitiv, miercuri, ca fostul presedinte Traian Basescu a colaborat cu Securitatea comunista.

Instanta suprema a respins, ca nefondat, recursul formulat de fostul presedinte, fiind mentinuta decizia din 20 septembrie 2019 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – instanta de fond, prin care a fost admisa actiunea CNSAS si a decis ca Traian Basescu a fost colaborator al Securitatii.

„Respinge, ca fiind inadmisibila exceptia de nelegalitate invocata de recurentul-parat Basescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul-parat Basescu Traian impotriva sentintei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal. Admite cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul Ciuvica Mugur-Cristian, in interesul intimatului-reclamant Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 23 martie 2022”, se arata in hotararea Inaltei Curti.

Potrivit CNSAS, Traian Basescu a dat note informative ce ar fi dus la mentinerea in tara a unui coleg de la Marina.

Din documentele depuse in instanta de CNSAS rezulta ca Basescu ar fi avut un ofiter de legatura desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, si ca ar fi dat doua note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborarii cu Securitatea, Traian Basescu a furnizat informatii prin care se denuntau activitati potrivnice regimului totalitar comunist, precum intentia de a pleca in strainatate si relatii cu cetateni straini, existente in notele informative date in 05.05.1975.

„Analizand informatiile furnizate de parat, apreciem ca acestea vizeaza ingradirea dreptului la viata privata (art. 17 din Pactul International privind Drepturile Civile si Politice) si dreptul la libera circulatie (art. 12 din Pactul International privind Drepturile Civile si Politice”, sustinea CNSAS.

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Basescu fata de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave romanesti care plecau in afara granitelor tarii.

In timpul procesului de la Curtea de Apel Bucuresti, Traian Basescu a negat ca ar fi fost colaborator al fostei Securitati.

„Avem puncte de vedere total diferite, eu si CNSAS. Ne va impaca un al treilea, judecatorul”, a spus, atunci, Basescu.

Traian Basescu a precizat in sala de judecata ca nu a stiut ca i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind ca rapoartele sale sunt semnate „capitan Traian Basescu”.

„Nu am stiut ca mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament in care sa-mi fie introdus si un nume conspirativ. (…) Nu am stiut ca Contrainformatiile Militare sunt Securitatea. Am crezut ca e un serviciu al Ministerului Apararii Nationale”, s-a aparat el.

El a precizat ca studentii de la Sectia civila a Institutului de Marina nu aveau interdictia de a lua legatura cu cetateni straini, de a avea relatii cu acestia in afara cadrului profesional. Acesta a amintit ca vara, ca studenti, mergeau la Mamaia, unde se intalneau cu tineri din Cehoslovacia.

„Navele romanesti operau in toate porturile lumii si la Sectia comerciala studentii erau familiarizati si pregatiti pentru contacte cu straini. (…) Niciodata nu am considerat ca acele relatii ale noastre cu studentii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru ca nimeni nu ne interzicea”, a mentionat Basescu.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos