Parlamentul European a gazduit joi evenimentul “Provocările Hepatitei C în Europa Centrală și de Est. Riscuri, acces la screening, diagnostic și tratament.”, la initiativa eurodeputalui PNL Cristian Bușoi, președinte al MEP Friends of the Liver Group.
Dezbaterea a fost organizată în colaborare cu Asociația Europeană de Studii ale Ficatului (EASL), Asociația Europeană a Pacienților care suferă de boli ale ficatului (ELPA) și Alianța Europeană pentru Sănătate Publică (EPHA).
Pe lista participanților s-au numărat renumiți medici, cercetători și profesori universitari din Polonia, Bulgaria și Lituania, Grecia, iar România a fost reprezentaă de prof. univ. dr. Adrian Streinu – Cercel, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale şi manager al Institutului de boli infecţioase „Matei Balş” și de Corina Pop, secretar general în Ministerul Sănătății.
“14 milioane de oameni din Europa suferă de Hepatită C, potrivit rapoartelor Organizației Mondiale a Sănătății și, din păcate, 84 de mii de semeni de-ai noștri își pierd viața în lupta cu boala în fiecare an. Aceste date ne îndreptățesc să afirmăm că Hepatita C a devenit o problemă serioasă de sănătate publică. Cele mai ridicate rate ale îmbolnăvirilor se înregistrează în Europa Centrală și de Est, în Rusia și în statele de la Marea Baltică. În România, avem peste 660 de mii de persoane infectate cu virusul hepatitic C. În ultimii 20 de ani, medicii au diagnosticat cu Hepatita C (VHC) aproximativ 100 de mii de persoane. Anual, 7.500 de români sunt descoperiti cu acest diagnostic, 6000 dintre ei se tratează, 1500 fiind expuși la complicații ale bolii”, a declarat eurodeputatul Cristian Bușoi.
Europarlamentarul a mai subliniat că “în România avem nevoie de o strategie națională de luptă împotriva Hepatitei C, care să includă programe de prevenție și screening, dar și acces larg la terapii de ultimă generație, pentru că altfel riscăm ca boala și complicațiile ei: ciroză, insuficiență hepatică, carcinom hepatocelular să escaladeze.”, scrie bucurestiul.ro.
ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos