Arena politica

Olguța, somată să demisioneze din funcția de ministru al Muncii: ”Ați fost demascată de propria incompetență și ați continuat cu sfidarea populației!”

PNL a depus, marti, in plenul Camerei Deputatilor, motiunea simpla impotriva ministrului Muncii, Lia Olguta Vasilescu.

Potrivit textului motiunii, „romanii au salarii mai mici sau, mai mult decat atat, trebuie sa aduca bani de acasa la sfarsitul unei luni de munca”. ”Luni de zile ati mintit ca salariile nu vor scadea, ci vor creste, iar de aici inainte nimeni nu mai are incredere in dumneavoastra si in Guvernul din care faceti parte! Ati fost demascata de propria incompetenta si ati continuat cu sfidarea populatiei”, ii transmit semnatarii Olgutei Vasilescu.

Loading...

De asemenea, liberalii afirma ca sunt si romani carora salariile le-au crescut, dar aceia sunt parlamentarii si ministrii. „Ati anuntat cresteri, insa nu ati spus ca va creste numarul romanilor cu salarii mai mici! Sunt si salarii care au crescut! Cele ale parlamentarilor si ale ministrilor! Explicati, doamna ministru, cum v-a scazut salariul, pentru ca asa ati afirmat, in conditiile in care luati cu 1.000 de lei mai mult? Avem speranta, stimati colegi, ca nu veti vota astazi gandindu-va la propriul buzunar, ci la cetatenii din circumscriptia electorala din care proveniti dumneavoastra. Trebuie sa votati luand in calcul efectele mandatului doamnei Olguta Vasilescu asupra oamenilor de rand”, se mai arata in textul motiunii.

PNL ii transmite ministrului Muncii sa renunte sa enumere cifre si procente fara „noima”. „Doamna ministru, o sa vina si randul dumneavoastra sa va spuneti punctul de vedere la tribuna Parlamentului. Un sfat: renuntati sa enumerati cifre si procente fara noima, dand impresia unui ministru eficient. Explicati-le celor peste doua milioane de romani, care au primit mai putini bani pe luna ianuarie, cum se face ca initiativele dumneavoastra au efecte bune pe hartie, dar nu se simt in buzunarul lor”, se mai arata in text.

Sursa: aktual24.ro

Loading...
Spre TOP