Omul vicepremierului Viorel Stefan din conducerea Portului Constanta si-a pierdut postul in instanta, iar procurorii au intrat pe fir pentru faptele de coruptie!

541

Nicolae Dan Tivilichi, fostul director al Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta SA, companie de interes strategic national, si-a pierdut postul in urma unei decizii definitive a Curtii de Apel Constanta din data de 28 ianuarie 2019. Mandatul sau s-a terminat dupa doi ani cu consecinte atat pentru companie cat si pentru „portofelul” lui Tivilichi. Exista suspiciuni de frauda la numirea fostului director Nicolae Dan Tivilichi.

Actiunea in justitie a fost facuta de o fosta directoare din companie care a contestat modul in care s-a facut selectia si numirea lui Nicolae Dan Tivilichi. Acesta s-a laudat tot timpul ca este sustinut de vicepremierul Viorel Stefan, de altfel omul care l-a propus pentru functia de la Portul Constanta.

Ambii sunt din Galati si au avut stranse legaturi de afaceri. Sustinerea pe care a avut-o Dan Tivilichi a fost una destul de consistenta, iar procedura de numire s-a dovedit a fi o formalitate care sa justifice numirea sa.

Cu toate acestea, instanta a desfiintat toata aceasta procedura si a stabilit ca: „Anuleaza Procedura de selectie pentru ocuparea functiei de Director General al CN Administratia Porturilor Maritime SA, initiata in baza Hotararii Consiliului de Administratie nr. 24/28.11.2016, Procesul-verbal privind verificarea si evaluarea conformitatii administrative si eligibilitatii dosarelor privind candidatura pentru functia de director general si director economic nr. 3098/27.01.2017 in ceea ce priveste functia de Director General, precum si actele ulterioare de numire in functia de Director General al CN Administratia Porturilor Maritime S.A. intocmite urmare a Procedurii de selectie pentru ocuparea functiei de Director General al CN Administratia Porturilor Maritime S.A., initiata in baza Hotararii Consiliului de Administratie nr. 24/28.11.2016.”

Ceea ce este mai grav este ca in urma acestei decizii, Dan Tivilichi va trebui sa returneze toate veniturile incasate in cei aproximativ doi ani cat a ocupat functia de director al CN APMC SA. De asemenea, documentele semnate de acesta in aceeasi perioada sunt nule.

In prezent, Nicolae Dan Tivilichi a anuntat conducerea companiei ca urmeaza sa revina in functia de director general sau director general adjunct, functie pe care si-a pastrat- o vacanta.

In paralel cu judecarea dosarului civil a fost deschis si un dosar penal unde cercetarea s-a facut „in rem”, adica s-au cercetat faptele. Dosarul penal are ca obiect aceeasi speta ca si dosarul civil: modul in care s-a facut selectia si numirea directorului general al CN APMC SA. Plangerea initiala a fost facuta la DNA pentru infractiunea de Abuz in serviciu, dar procurorii anticoruptie au declinat dosarul catre Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta. Toti membrii Consiliului de Administratie de la acea vreme au fost vizati de ancheta. Printre ei era si Mihut Constantin Craciun, fost director general al CFR Marfa, implicat intr-un dosar privind subevaluarea vagoanelor companiei CFR Marfa destinate casarii in care prejudiciul a fost evaluat la peste sase milioane de euro. in cursul anului 2018 au fost audiati mai multi angajati ai CN APMC SA implicati in procesul de selectie si de numire a directorului general Dan Tivilichi. Dupa decizia instantei civile, la parchet a fost depus la dosar un certificat de grefa. Ca urmare a noilor probe a fost schimbata incadrarea din Abuz in serviciu in fapte de coruptie. De asemenea, cercetarea se va face „in personae” identificandu-se si un posibil faptuitor in persoana fostului director Dan Nicolae Tivilichi.

Sursa: Evz.ro

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos