Orban e pesimist în ceea ce privește nominalizarea unui nou ministru al Apărării: ”E o harababură, nu mă aștept la nimic bun!”

339

Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a arătat pesimist, duminică, la Țebea, în ceea ce privește nominalizarea unui nou ministru al Apărării, el apreciind, totodată, că Guvernul nu ar dori să-și onoreze angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru înzestrarea Armatei.

„După ce tot soiul de oameni au fost propulsați în actuala Putere, nu mă aștept la nimic bun. Nu pot să nu remarc că este extrem de ciudat că al doilea ministru care urma să aibă o vizită oficială în SUA își pierde mandatul de ministru cu câteva zile înainte de începerea vizitei oficiale. Nu pot să nu remarc faptul că la ora actuală este evident că Guvernul nu vrea să-și onoreze angajamentele de a aloca 2% din PIB pentru înzestrarea Armatei și mai ales pentru conferirea siguranței pentru fiecare român. Este o harababură generalizată în care nimeni din România nu mai știe la ce să se aștepte din partea Guvernului”, a spus Orban.

El și-a exprimat speranța că Ministerul Apărării va avea un ministru plin cât mai curând.

„Sper să fie numit cât mai repede un ministru și toate angajamentele pe care le avem față de partenerii din NATO și UE să fie transpuse în practică”, a afirmat președintele PNL.

Ludovic Orban a participat duminică la Serbările Naționale de la Țebea, dedicate împlinirii a 145 de ani de la moartea lui Avram Iancu.

Sursa: agerpres.ro