Loading...
Pesedistii din Transilvania ii cer imperios lui Liviu Dragnea „convocarea in cel mai scurt timp posibil” a CEX! – Circul Politic

Pesedistii din Transilvania ii cer imperios lui Liviu Dragnea „convocarea in cel mai scurt timp posibil” a CEX!

Vicepresedintele PSD Gabriel Zetea a anuntat, sambata, la finalul unei sedinte cu liderii organizatiilor PSD din Transilvania, ca filialele din Ardeal ii solicita presedintelui formatiunii, Liviu Dragnea, convocarea unei sedinte a CExN pentru a clarifica ”eventuale nemultumiri” din partid.

„Am avut in aceasta dupa amiaza o intalnire cu colegii din PSD din Transilvania. Am discutat cateva ore, fiecare cu argumentele sale, despre directia in care trebuie sa se indrepte pe termen scurt si mediu Partidul Social Democrat. M-am bucurat enorm sa vad ca parerile coincid in cele mai multe privinte si am stabilit ca incepand de astazi vom vorbi intre noi, membrii PSD din Transilvania, mult mai des si vom avea pozitii unitare atunci cand se va vorbi despre viitorul nostru”, a scris sambata, pe Facebook, Gabriel Zetea, vicepresedinte PSD si presedinte PSD Maramures.

Potrivit acestuia, organizatiile judetene PSD din Ardeal sustin „fara rezerve” Guvernul. „Sustinem fara rezerve Guvernul PSD-ALDE si aplicarea in continuare a Programului de Guvernare. Toate atacurile si disensiunile publice intre membrii PSD cu functii de conducere de la Bucuresti trebuie sa inceteze rapid pentru a ne concentra pe rezultatele guvernarii si pentru a ne putea tine de cuvantul dat romanilor in 2016. Cerem presedintelui Liviu Dragnea convocarea in cel mai scurt timp posibil a unei sedinte (sau a cate sedinte este nevoie) a Comitetului Executiv National pentru a clarifica eventualele nemultumiri a unor colegi. PSD este un partid democratic unde fiecare are dreptul sa isi exprime liber punctul de vedere dar ne dorim sa auzim nemultumirile in cadrul sedintelor statutare ale partidului si nu in mass media”, a precizat Zetea, citat de Mediafax.

Zetea spunea vineri ca „nimeni nu va achiesa” in partid la ideea schimbarii din functie a liderului formatiunii, Liviu Dragnea, atata vreme cat nu exista o „alternativa conturata” si ca, personal, el nu vede „astazi” aceasta alternativa in PSD.

De asemenea, presedintele PSD Bihor, Ioan Mang, declara vineri ca este nevoie de organizarea ”rapida” a unei sedinte CExN , saptamana viitoare, pentru a se stabili prin vot daca partidul „este pe ideea dnei Firea sau nu”.

„Parerea mea personala este ca, intrucat dna Firea a iesit astazi cu alte stiri si cu alte…trebuie organizat un CEx si stabilit daca partidul este pe ideea dnei Firea sau nu. Dansa, pana la urma, si oricine din partidul asta trebuie sa inteleaga ca daca ai o propunere o discuti in partid, se supune la vot, daca propunerea ta are voturile necesare, in regula. Daca nu, subiectul este ramai in partid si respecti decizia majoritatii sau pleci, ca nu putem sa stam asa la infinit, decidem una si a doua zi iesim pe presa si spunem altceva”, a declarat Ioan Mang.

Intrebat daca vrea ca Gabriela Firea sa fie propusa spre sanctionare in PSD daca va continua cu declaratiile publice critice, Mang a raspuns afirmativ. „Nu numai dna Firea, oricine. Daca discutia are loc in partid si majoritatea decide ca nu se urmeaza acea cale, discutia trebuie sa inceteze pentru un membru care vrea sa ramana in partid, intr-o situatie in care cel mai important lucru este sa ne realizam programul de guvernare. Daca vom discuta doar despre noi, in loc sa muncim, sa ne facem treaba, nu am facut nimic”, a precizat liderul PSD Bihor.

Mang a mai declarat ca a participat joi, la sediul central PSD, la o discutie intre „mai multi colegi”, in prezenta presedintelui PSD Liviu Dragnea, privind convocarea unei sedinte CExN. „Ideea a fost daca e nevoie de Comitet Executiv rapid, adica in urmatoarele doua saptamani. Nu a fost o decizie, a fost o discutie intre colegi, am fost mai multi colegi”, a spus el. Liderul judetean PSD a apreciat ca, din punctul sau de vedere, o sedinta CExN organizata saptamana viitoare ar putea sa „inchida” subiectul presupusei scrisori a nemultumitilor din partid.

„Poate daca il facem mai repede, saptamana viitoare, se incheie odata subiectul de presa, ca nu exista nicio scrisoare, nu a semnat nimeni, cu cati am discutat, inclusiv cu dl Stanescu, nu exista o astfel de scrisoare, adica pana la urma trebuie sa inchidem subiectul asta. Altfel, lumea incepe sa dea telefoane, ma suna . Opozitia e altundeva, nu e in partid”, a declarat Mang.

Gabriela Firea a transmis vineri ca nu se afla in fruntea niciunei razmerite, dar ca se va alatura oricarei initiative pentru „modernizarea” PSD si ca Liviu Dragnea a oferit primele 3 locuri de pe lista pentru europarlamentare „la cel putin 30 de colegi”. „Dovada cea mai buna a faptului ca am dreptate este modul in care Liviu Dragnea a inteles sa raspunda la acuzatiile pe care i le-am adus. In loc sa creeze cadrul unei dezbateri deschise si principiale in partid, a gasit de cuviinta sa-i convoace la sediul central pe liderii de organizatii, unul cate unul, sau in grupuri mici, dupa afinitati si, sub pretextul unor discutii referitoare la organizarea referendumului, sa incerce sa-i intimideze sau, dupa caz, sa-i fidelizeze, cu amenintari mai mult sau mai putin voalate, sau cu promisiuni mai mult sau mai putin iluzorii. Doar din informatiile pe care le am eu, a oferit primele 3 locuri pe lista de la europarlamentare la cel putin 30 de colegi!”, a spus aceasta.

Ea a conchis ca PSD s-a prabusit in sondaje. „Multi dintre colegii sau votantii nostri vad in Liviu Dragnea simbolul luptei impotriva statului paralel si a presedintelui Iohannis. Este o perceptie pur subiectiva, pentru ca faptele arata cu totul altceva. Dupa alegerile din 2016, in ciuda multor masuri bune, cu mare impact in randul populatiei, PSD s-a prabusit in sondaje ca intentie de vot, in timp ce toti adversarii nostri capitalizeaza aceasta scadere, valul de ura impotriva PSD nu a fost niciodata atat de puternic, iar noi infruntam aceasta realitate sub conducerea unui presedinte vulnerabil din multe puncte de vedere, cu o cota de incredere cu mult sub cea a partidului. In conditiile acestea, e limpede pentru oricine ca bataliile politice care ne asteapta in 2019 sunt pierdute din start! In mai putin de 4 luni, Bucurestiul va deveni capitala Europei pentru jumatate de an, odata cu preluarea de catre Romania a presedintiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. Cred ca avem acum o ultima sansa de a ne prezenta in fata opiniei publice din intreaga Uniune ca partid modern, democratic, pro-european, capabil sa sustina cu legitimitate interesele romanilor”, a afirmat acesta.

Pesedistii din Transilvania ii cer imperios lui Liviu Dragnea „convocarea in cel mai scurt timp posibil” a CEX! was last modified: septembrie 15th, 2018 by Radu Anghel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close