Loading...
Pledoaria aberantă a avocatului familiei penale Cosma, întreruptă de replica genială a judecătorului: ”Zăpezile din Kilimanjaro care au venit în Prahova!” – Circul Politic

Pledoaria aberantă a avocatului familiei penale Cosma, întreruptă de replica genială a judecătorului: ”Zăpezile din Kilimanjaro care au venit în Prahova!”

Mircea Cosma le-a spus judecatorilor de la instanta suprema ca „Dumnezeu i-a dat dreptate” cu privire la contractele de deszapezire incheiate de Consiliul Judetean Prahova in anul 2012, in timp ce presedintele completului a spus ironic ca „zapezile din Kilimanjaro au venit in Prahova”.

Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au luat luni in discutie termenul final al procesului in care fostul presedinte al Consiliului Judetean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat in prima instanta la opt ani inchisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani inchisoare, context in care acestia au dat o ultima declaratie in fata magistratilor.

La acest ultim termen al dosarului in care este judecat pentru coruptie, fostul presedinte al CJ Prahova Mircea Cosma le-a explicat magistratilor imprejurarile in care au fost incheiate, in anul 2012, contracte fara licitatie cu mai multe firme pentru deszapezirea drumurilor din judet.

„Am alocat pentru aceste contracte, de 30 de zile, suma de 1.879.000 lei, urmarind sa nu depasesc la fiecare contract limita legii, de 100.000 de euro. Dumnezeu mi-a dat dreptate. Furtuna de zapada abatuta asupra judetului Prahova, in perioada 8 – 14 decembrie 2012, m-a prins pregatit. A fost o tornada care a rupt liniile de inalta tensiune, au ramas peste 30.000 de abonati fara energie electrica, respectiv case, scoli, firme, in orasele Breaza, Comarnic, Sinaia si Campina”, a declarat Mircea Cosma in sala de judecata.

Cosma a fost sustinut de avocatul sau, care a spus ca masurile luate de fostul presedinte al CJ Prahova au fost in favoarea oamenilor.

Avocatul a fost intrerupt de presedintele completului de judecata, Iulian Dragomir, care i-a replicat: „Stim, e vorba de zapezile din Kilimanjaro care au venit in Prahova”.

Mircea Cosma, cu lacrimi in ochi: Nu am primit de la nimeni niciun ban, nu am facut niciun abuz in serviciu

Fostul sef CJ Prahova le-a mai spus luni judecatorilor de la instanta suprema, cu lacrimi in ochi, ca nu a facut niciun abuz in servicu si nu a primit de la nimeni niciun ban, invocand existenta unei „gasti” care ar vrea „sa puna mana” pe administratia judeteana, relateaza Agerpres.

Mircea Cosma a spus in fata instantei ca dosarul a fost facut pentru a „distruge” Consiliul Judetean Prahova.

„Totul face parte din efervescenta romantica a procurorului Negulescu. Au dorit cu orice pret sa distruga Consiliul Judetean Prahova. Cum poti sa spui ca s-a facut o poteca, cand v-am dat fotografii cu drumuri pe care se plimbau mii de investitori? Nu putem vorbi ca s-a facut o ulita (refere la una dintre acuzatiile DNA privind reabilitarea unui drum judetean – n.r.). (…) Eu nu am fost proprietar de terenuri. (…) In dosar a fost luata declaratia unui bolnav la psihiatrie de 87 ani. (…) Am participat la Revolutie, am fost in Transnistria sa ajut poporul roman de acolo. Am facut 175 de monumente in toata Europa. Nu pot sa fiu acuzat de ceva ce nu am facut”, a declarat Mircea Cosma.

El s-a intrebat cui foloseste acest dosar, sustinand existenta unei „gasti” din orasul Campina care ar fi vrut „sa puna mana” pe judetul Prahova, fiind o zona foarte bogata.

Mircea Cosma a sustinut ca nu a facut niciun abuz in serviciu si nu a primit bani in acest sens.

„Dincolo de alegatiile lui Negulescu (Mircea, fost procuror la DNA Ploiesti – n.r.), nu am primit de la nimeni niciun ban. Nu am facut niciun abuz in serviciu. Sunt decorat cu cea mai mare decoratie a Republicii Moldova. Am luat al treilea numar de voturi din Romania: Basescu, Oprescu si Mircea Cosma”, a mai afirmat fostul presedinte al CJ Prahova.

In timpul declaratiei lui Cosma, fiica acestuia, deputata Andreea Cosma, a iesit din sala de judecata in hohote de plans.

La randul sau, fostul deputat Vlad Cosma si-a sustinut in continuare nevinovatia, afirmand ca martorii din dosar au fost fortati sa minta.

„Ce cred eu ca s-a intamplat? Nu am sa reiau ce anume a declarat scanteia din mintea procurorului Negulescu, care, citez: a vrut sa ne paradeasca (…). Razvan Alexe era in arest si a acceptat sa faca un deal. Astazi, martorii folositi in acuzare de DNA – respectiv, Razvan Alexe afirma cum a fost constrans sa minta si sa spuna cum. A fost fortat sa ne dea bani. Tot din aceasta strategie a DNA a facut parte secretara domnului Alexe, care, in final, a avut curaj sa spuna ce s-a intamplat”, a declarat Vlad Cosma in fata judecatorilor.

El a afirmat ca dosarul a fost construit pe probe „ce ridica mari semne de intrebare” si a cerut instantei sa fie achitat.

„Incerc sa investighez prin propriile forte ce s-a intamplat. Stikul a fost pus intr-o punga sigilata si apoi desigilata in biroul lui Negulescu. Sunt doua variante: ori a fost schimbat stikul ori au fost plantate in el probe. DNA nu a putut demonstra ca eu sau tatal meu am fi primit bani. De ce s-a apelat la aceste tipuri de ocolire a legii – martori dublati, martori inventati, prejudicii care sunt calculate dupa ureche? Consider ca acest dosar a fost construit pe probe ce ridica mari semne de intrebare. Acesti domni de la Ploiesti isi permit sa trimita in fata dumneavoastra astfel de dosare. Poate veti mai gasi si alte dosare cu asemenea minunatii. Imi sustin nevinovatia si va rog sa dispuneti o achitare in ce ma priveste. In subsidiar, daca instanta considera ca am incalcat legea, va rog sa luati in considerare ca peste sase saptamani o sa devin tatic”, a spus Vlad Cosma.

Razvan Alexe si-a recunosc vinovatia in fata judecatorilor, dar a negat orice implicare a familiei Cosma.

In timpul desfasurarii procesului, Vlad Cosma s-a intors catre Razvan Alexe, care era asezat pe o banca din spate, spunandu-i: „Te sparg”.

La finalul dezbaterilor, presedintele completului de judecata a tinut sa mentioneze ca procesul a durat „peste 7 ore, 7 minute si 7 secunde”.

In acelasi dosar, omul de afaceri Razvan Alexe a primit 2 ani si 6 luni cu executare, iar fostul director al Directiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu a fost condamnat la 6 ani de inchisoare.

Pe 11 aprilie 2014, procurorii DNA i-au trimis in judecata, sub control judiciar, pe Vlad Cosma, acuzat de trafic de influenta, si pe Mircea Cosma pentru luare de mita si abuz in serviciu.

Omul de afaceri Razvan Alexe a fost acuzat de trafic de influenta si dare de mita si fostul director al Directiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, de luare de mita si abuz in serviciu.

Potrivit DNA, in perioada 2012 – 2013, Razvan Alexe (apropiat al familiei Cosma) si fostul deputat Vlad Cosma au pretins si primit de la trei reprezentanti ai unor societati comerciale, denuntatori in cauza, suma totala de 4.410.149 lei, disimulata in contravaloarea unor lucrari subcontractate fictiv de aceste societati catre doua firme controlate in fapt de Razvan Alexe.

Procurorii sustin ca sumele de bani au fost pretinse si primite de cei doi in schimbul interventiei la persoane cu putere de decizie din cadrul CJ Prahova – si anume la Mircea Cosma si Daniel Adrian Alixandrescu (director executiv al Directiei Patrimoniu, avand in subordine Serviciul Achizitii Publice si Contracte, precum si Serviciul Urmarire Lucrari Publice), astfel incat societatile sa obtina de la CJ Prahova trei lucrari de modernizare/ intretinere a drumurilor, dar si pentru a deconta cu prioritate lucrari deja efectuate.

Cele trei lucrari se refera la obiectivele: „Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judetul Prahova”, „Lucrari si servicii privind intretinerea curenta a drumurilor publice – plombe” si „Intretinerea curenta a drumurilor judetene pe timp de iarna 2012 – 2013”.

Sursa: HotNews

Pledoaria aberantă a avocatului familiei penale Cosma, întreruptă de replica genială a judecătorului: ”Zăpezile din Kilimanjaro care au venit în Prahova!” was last modified: februarie 20th, 2018 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close