Zilele acestea s-a confirmat faptul ca singura solutie pe care o mai au cei din PSD-ALDE pentru a iesi pe strada, ca sa dea ochii cu cetatenii, este sa instituie cenzura pentru a nu mai fi huiditi. Obsesia comunistoida de a-i reduce la tacere pe cei revoltati de prestatia guvernamentala lamentabila a coalitiei PSD-ALDE zace in fibra acestei structuri politice si apare recurent ori de cate ori se confrunta cu voci critice din societatea civila, din mass-media sau din Opozitie.

Initiativa anuntata de Eugen Nicolicea si Codrin stefanescu pentru incriminarea ca fapta penala a insultei si calomniei, alaturata celei sugerate de ministrul Justitiei, Tudorel Toader, referitoare la presupusele acte de „defaimare”, releva intentii reale de restrangere a libertatii de exprimare cu scopul de a diminua prabusirea PSD-ALDE in optiunile politice ale cetatenilor.

De altfel, o tentativa similara de a restrange libertatea de exprimare a avut loc inainte de alegerile din 2016, cand Liviu Dragnea a initiat proiectul privind Legea defaimarii, respins de Parlament doar dupa ample dispute publice.

Insulta si calomnia sunt incriminate de Codul civil, iar aceasta reglementare este suficienta pentru a proteja dreptul la propria imagine prin apel la instantele de judecata. Orice demers de natura a transfera aceste fapte in domeniul penal, cu atat mai mult cu cat vin pe fondul nemultumirilor exprimate de cetateni fata de puterea politica, nu reprezinta altceva decat un act de cenzura politica.

De altfel, in privinta institutiilor de presa, majoritatea PSD-ALDE din Consiliul National al Audiovizualului si-a demonstrat recent lipsa de impartialitate atunci cand a recurs la acte de represiune politica, pe de o parte sanctionand vocile critice fata de actuala putere, iar pe de alta parte dovedindu-se ingaduitoare cu derapajele acelor publicatii partizane PSD-ALDE.

In mod esential, libertatea de exprimare reprezinta un element fundamental in garantarea unor alegeri libere si corecte. Or, demersurile legislative anuntate de PSD-ALDE reprezinta un atac frontal si brutal la democratia romaneasca, cu scopul de a falsifica urmatoarele scrutine electorale, respectiv de a evita iminenta pierdere a alegerilor in urmatorii doi ani de zile.

Toate acestea sunt semnale de alarma pentru orice stat membru al Uniunii Europene care arata intentia PSD-ALDE de a instaura in Romania un regim autocratic, bazat pe frica si pe actiuni de intimidare.

Partidul National Liberal va folosi toate parghiile pe care le are la dispozitie, prin reprezentantii sai, pentru a bloca aceste demersuri de ingradire a libertatii de exprimare, atat prin proceduri nationale, cat si prin actiuni la nivel european.