Senatorii Partidului National Liberal, alaturi de senatorii USR, au inaintat astazi, 20 noiembrie a.c., Curtii Constitutionale sesizarea de neconstitutionalitate privitoare la Legea privind declasificarea unor documente.
Potrivit semnatarilor sesizarii, propunerea legislativa a fost dezbatuta si adoptata conform procedurii de adoptare a legilor ordinare, desi aceasta cuprinde dispozitii care faceau necesara si impuneau adoptarea sa sub forma unei legi organice.
Textul sesizarii:
Domnului Valer DORNEANU,
Presedintele Curtii Constitutionale
Stimate Domnule Presedinte,
in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutia Romaniei, republicata, al art. 11 alin. (1) lit. a) raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care prevede: „Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii legilor inainte de promulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori”,
Subsemnatii, Senatori, membri ai Partidului National Liberal, precum si ai Uniunii Salvati Romania, semnatari ai prezentei sesizari conform tabelului de semnaturi anexat prezentei, in original, formulam prezenta
SESIZARE DE NECONSTITUtIONALITATE
cu privire la Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018), adoptata de catre Camera Deputatilor, in sedinta din data de 14 noiembrie 2018, avand in vedere urmatoarele considerente:
Situatia de fapt sesizata
Proiectul Legii privind declasificarea unor documente a fost initiat de un numar de doi deputati PSD si un senator ALDE in anul 2018 si a fost adoptat de catre Senatul Romaniei (L568/2018), ca prima camera sesizata, in sedinta din data de 22 octombrie 2018, potrivit art.76 alin.(2) din Constitutia Romaniei, republicata si de catre Camera Deputatilor (PL-x nr. 616/2018), in calitate de camera decizionala, in sedinta din data de 14 noiembrie 2018, potrivit art.76 alin.(2) din Constitutia Romaniei, republicata, propunerea legislativa mentionata fiind dezbatuta si adoptata potrivit procedurii de adoptare a legilor ordinare, in considerarea acestui caracter de lege ordinara avut in vedere de initiatori si de forul legislativ.
Potrivit Expunerii de motive, initiatorii au urmarit: (i) declasificarea si lipsirea de efecte juridice a Hotararii Consiliului Suprem de Aparare a tarii nr. 17/2005 privind combaterea coruptiei, fraudei si spalarii banilor, precum si a tuturor documentelor care contin informatii clasificate avand ca temei aceasta hotarare ori incheiate in conformitate ori in baza acestei hotarari, (ii) desecretizarea tuturor “planurilor de cooperare realizate de Directia Nationala Anticoruptie si Serviciul Roman de Informatii in baza art.15 din Protocolul de cooperare dintre Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii pentru indeplinirea sarcinilor ce le revin in domeniul securitatii nationale nr.003064 din 4 februarie 2009”, (iii) desecretizarea tuturor protocoalelor si/sau acordurilor de colaborare si cooperare incheiate intre institutiile statului roman, Serviciul Roman de Informatii, Directia Nationala Anticoruptie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Consiliul Superior al Magistraturii si Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie”, (iv) centralizarea tuturor documentelor care fac obiectul declasificarii sau desecretizarii prin legea criticata la Comisia permanenta a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii, (v) introducerea unoi noi cauze de revizuire a hotararilor definitive care au fost pronuntate in cauze in care „au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale in perioada de existenta a documentelor prevazute la art. 1 (n.n. Hotararea CSAT nr. 17/2005 si actele emise pe baza acesteia) si pana la intrarea in vigoare a legii criticate”, (vi) aspecte care vizeaza raspunderea penala, disciplinara, administrativa sau financiara a unor categorii de functionari (“Lucratorii din Serviciul Roman de Informatii, precum si cei din toate institutiile emitente” – din analiza textului initiatorilor, regasim intre „institutii emitente” – Consiliul Suprem de Aparare a tarii, Directia Nationala Anticoruptie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Consiliul Superior al Magistraturii si Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie; (vii) norme derogatorii de la procedura contenciosului administrativ reglementata prin Legea nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificarile ulterioare.
Critici de neconstitutionalitate:
B1. Motive extrinseci:
1.1. Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) incalca prevederile art. 52 alineatul (2), ale art. 73 alineatul (3) literele (e), (h), (k) si (l), precum si prevederile art. 76 alineatul (1) si cele ale art. 118 alineatul (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
Propunerea legislativa a fost dezbatuta si adoptata potrivit procedurii de adoptare a legilor ordinare, in considerarea caracterului de lege ordinara avut in vedere atat de initiatori cat si de forul legislativ. Din analiza proiectului rezulta insa, ca Legea privind declasificarea unor documente cuprinde dispozitii care faceau necesara si impunea adoptarea sa sub forma unei legi organice si nu a unei legi ordinare.
Astfel, art. 4 din proiectul de lege stabileste dreptul persoanelor vatamate intr-un drept ori intr-un interes legitim de efectele produse de documentele enuntate la art. 1 de a se adresa instantelor competente, in termen de trei ani de la intrarea in vigoare a legii, pentru constatarea incalcarii drepturilor si libertatilor fundamentale si repararea prejudiciului suferit. Daca legiuitorul a avut in vedere ca documentele emise conform art. 1 sunt acte administrative producatorare de efecte juridice, fara a se mai preciza altceva in textul legii, rezulta ca actiunea care poate fi introdusa de persoana vatamata intr-un drept sau interes legitim nu poate fi decat o actiune in contencios administrativ. in acest caz, suntem in prezenta unei reglementari in materia contenciosului administrativ care nu se poate realiza decat prin intermediul unei legi organice conform prevederilor art. 73 alin. (3) lit. k) din Constitutia republicata.
in raport de argumentele avute in vedere mai sus, trebuie analizat si art. 5 din legea criticata care reglementeaza un nou caz de revizuire a hotararilor penale definitive, suplimentar celor deja prevazute in art. 453 din Codul de procedura penala. De asemenea, prin acest articol legiuitorul a stabilit si competenta de judecata a cererii de revizuire care revine primei instante care a solutionat fondul cauzei. in acest caz, reglementand o noua competenta pentru instanta de judecata, legiuitorul se incadreaza din nou la categoria legilor organice, in conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. l) din Constitutie, unde se precizeaza ca organizarea si functionarea instantelor judecatoresti sunt aspecte care tin de domeniul legii organice.
Continutul art. 6 din lege contine deasemenea, dispozitii care faceau necesara adoptarea intregii legi sub forma unei legi organice si nu a unei legi ordinare. Astfel art. 6 din proiectul de lege reglementeaza in materia raspunderii penale, administrative, disciplinare sau financiare in sensul eliminarii oricaror forme de raspundere a lucratorilor din Serviciul Roman de Informatii, dar si pentru “cei din toate institutiile emitente” (care pot fi, functionari publici, functionari publici cu statut special, chiar magistrati sau membri ai CSAt – ministri, directori ai serviciilor de informatii, seful Statului Major) si care, la solicitarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii, pun la dispozitia conducerii acestei Comisii parlamentare, documente si declaratii care au ca temei Hotararea CSAt. Astfel, reglementand in domeniul raspunderii penale, dispozitia din lege se incadreaza la categoria legilor organice prevazute la art. 73 alin. 3 lit. h (infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora), iar prin reglementarea raspunderii unor categorii speciale de functionari, inclusiv sub aspectul introducerii unor cazuri de impunitate, reglementarea introdusa prin articolul 6 face obiectul unei legi organice dintre cele prevazute la art. 73 alin. 3 litera (j) – daca are in vedere statutul functionarilor publici sau la art. 73 alin. 3 litera (l) – daca sunt vizati magistratii – judecatori sau procurori sau la art. 73 alin. 3 litera (e) – daca se are in vedere raspunderea membrilor CSAt sau la art. 118 alin. (2) – daca sunt vizate cadre militare.
Jurisprudenta Curtii Constitutionale a statuat in mod consecvent prin mai multe decizii faptul ca, daca o singura dispozitie dintr-o lege este de natura legii organice, atunci intreaga lege trebuie adoptata cu respectarea dispozitiilor art. 76 alin. 1 din Constitutie.
Astfel, prin Decizia nr. 622 din 13 octombrie 2016, Curtea Constitutionala a statuat ca „printr-o lege ordinara se pot modifica dispozitii dintr-o lege organica, daca acestea nu contin norme de natura legii organice, intrucat se refera la aspecte care nu sunt in directa legatura cu domeniul de reglementare al legii organice, in consecinta, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenta sau nu a unei reglementari la categoria legilor ordinare sau organice”, iar prin Decizia nr. 442/2015, Curtea a clarificat si modalitatea in care sa se realizeze calificarea unei legi de modificare a unei legi organice: „ori de cate ori o lege deroga de la o lege organica, ea trebuie calificata ca fiind organica, intrucat intervine tot in domeniul rezervat legii organice. Mai mult, avand in vedere decizia mai sus citata, se poate concluziona in sensul ca legiuitorul constituant a stabilit, in mod indirect, in cuprinsul continutului normativ al art. 73 alin. (3) din Constitutie, ca reglementarile derogatorii sau speciale de la cea generala in materie trebuie si ele adoptate, la randul lor, tot printr-o lege din aceeasi categorie.”
Mai mult, chiar Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, prevede expres la art. 63 teza a II-a ca: „derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel putin egal cu cel al reglementarii de baza”.
intrucat Parlamentul a legiferat printr-o lege ordinara in domenii supuse reglementarii exprese prin lege organica, apreciem ca intreaga procedura de adoptare a legii a fost fundamental viciata, legea trebuia sa fie adoptata cu majoritatea ceruta de Constitutie pentru legile organice si va solicitam sa constatati ca Legea privind declasificarea unor documente este neconstitutionala intrucat incalca prevederile art. 52 alineatul (2), ale art. 73 alineatul (3) literele (e), (h), (k) si (l), precum si prevederile art. 76 alineatul (1) si cele ale art. 118 alineatul (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
*****
B2. Motive intrinseci
Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) a fost adoptata cu incalcarea mai multor dispozitii constitutionale, respectiv:
2.1. Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) incalca prevederile art. 1 alineatele (4) si (5), ale art. 16 alineatele (1) si (2), precum si prevederile art. 147 alineatul (4) din Constitutia Romaniei, republicata.
Art. 1 alineatul (1) din lege prevede ca: „Prin derogare de la prevederile art.24 din Legea nr.182/2002 privind protectiainformatiilor clasificate, cu modificarile si completarile ulterioare, se declasifica Hotararea Consiliului Suprem de Aparare a tarii nr.17/2005 privind combaterea coruptiei, fraudei si spalarii banilor, precum si toate documentele care continin informatii clasificate avand ca temei sau sunt incheiate in conformitate ori in baza Hotararii Consiliului Suprem de Aparare a tarii nr.17/2005 privind combaterea coruptiei, fraudei si spalarii banilor.”
Art. 1 alineatul (2) stabileste ca: „La data intrarii in vigoare a prezentei legi, documentele prevazute la alin.(1) sunt declasificate de drept, fara a mai fi necesara o alta procedura. ”
Curtea Constitutionala, in jurisprudenta sa, a retinut ca legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementeaza relatii sociale generale, fiind, prin esenta si finalitatea ei constitutionala, un act cu aplicabilitate generala. Prin definitie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dand expresie exclusiv vointei legiuitorului, ale carei continut si forma sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relatii sociale si de specificul acestuia. in masura in care domeniul de incidenta a reglementarii este determinat concret, data fiind ratiunea intuitu personae a reglementarii, aceasta are caracter individual, ea fiind conceputa nu pentru a fi aplicata unui numar nedeterminat de cazuri concrete, in functie de incadrarea lor in ipoteza normei, ci, de plano, intr-un singur caz, prestabilit fara echivoc [a se vedea Decizia nr.600 din 9 noiembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.1.060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr.970 din 31 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.796 din 22 noiembrie 2007, Decizia nr.494 din 21 noiembrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.819 din 21 decembrie 2013, sau Decizia nr.574 din 16 octombrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.889 din 8 decembrie 2014, paragraful 21, Decizia nr. 531/2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 674 din 02.08.2018].
Prin modul in care a fost redactata, Legea privind declasificarea unor documente are un caracter individual, intrucat nu reglementeaza relatiile sociale dintr-o anumita materie, ci are ca obiect principal declasificarea si lipsirea de efecte juridice a Hotararii Consiliului Suprem de Aparare a tarii nr.17/2005 privind combaterea coruptiei, fraudei si spalarii banilor, a actelor subsecvente acesteia, precum si desecretizarea planurilor de cooperare realizate de Directia Nationala Anticoruptie si Serviciul Roman de Informatii in baza art.15 din Protocolul de cooperare dintre Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii pentru indeplinirea sarcinilor ce le revin in domeniul securitatii nationale nr.003064 din 4 februarie 2009 si a tuturor protocoalelor si acordurilor de colaborare si cooperare incheiate intre institutiile statului roman, Serviciul Roman de Informatii, Directia Nationala Anticoruptie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Consiliul Superior al Magistraturii si Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie.
De asemenea, prin jurisprudenta mai sus citata, Curtea a mai aratat ca Parlamentul, arogandu-si competenta de legiferare, in conditiile, domeniul si cu finalitatea urmarite, a incalcat principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin.(4) din Constitutie, viciu care afecteaza legea in ansamblu. Prin adoptarea legii, Parlamentul a eludat in fapt o compententa a Guvernului de declasificare a informatiilor clasificate ca secrete de stat, prevazuta la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, potrivit caruia „informatiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) pot fi declasificate prin hotarare a Guvernului, la solicitarea motivata a emitentului”, si, prin aceasta, a nesocotit principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, prevazut la art. 1 alin. (4) din Constitutie. De altfel, insasi Curtea a retinut, in Decizia nr. 766/2006, ca „declasificarea informatiilor secrete de stat este, prin natura sa, o activitate administrativa, de resortul Guvernului”.
Totodata, pe aceasta cale, Parlamentul a creat un tratament juridic distinct in privinta desecretizarii / declasificarii documentelor prevazute la art. 1 din Legea privind declasificarea unor documente, fata de dreptul comun, reprezentat de dispozitiile Legii nr. 182/2002, fara ca acest tratament derogatoriu sa aiba la baza un criteriu rational si obiectiv, astfel cum impune art. 16 din Constitutie. imprejurarea ca legiuitorul a stabilit, la art. 1 alin. (1) din Lege, ca declasificarea Hotararii Consiliului Suprem de Aparare a tarii nr. 17/2005 si a documentelor „care contin informatii clasificate avand ca temei sau sunt incheiate in conformitate ori in baza” acesteia se realizeaza „prin derogare de la prevederile art.24 din Legea nr.182/2002” nu este de natura a acoperi viciul de neconstitutionalitate, intrucat competenta Guvernului de a declasifica informatiile nu deriva exclusiv din vointa legiuitorului, ci constituie un mijloc legal prin care isi indeplineste competentele constitutionale in sfera puterii executive si deci, o veritabila aplicatie a principiului constitutional al separatiei si echilibrului puterilor in stat, consacrat la art. 1 alin. (4) din Constitutie.
O lege adoptata in conditiile de mai sus, contravine principiului constitutional al egalitatii in drepturi, astfel cum isi gaseste expresie in art.16 alin.(1) din Legea fundamentala, avand caracter discriminatoriu si, ca atare, este sub acest aspect in totalitate neconstitutionala. in plus este incalcat si art.16 alin.(2) din Constitutie, intr-adevar, in masura in care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispozitii legale adoptate exclusiv in considerarea lui si aplicabile numai in ceea ce il priveste, incidentei unei reglementari legale constituind dreptul comun in materie, dispozitiile legale in cauza incalca principiul constitutional potrivit caruia „nimeni nu este mai presus de lege”.
Curtea a mai retinut ca acceptarea ideii potrivit careia Parlamentul isi poate exercita competenta de autoritate legiuitoare in mod discretionar, oricand si in orice conditii, adoptand legi in domenii care apartin in exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constitutionale ale acestei autoritati consacrate de art.61 alin.(1) din Constitutie si transformarea acesteia in autoritate publica executiva. O astfel de interpretare este contrara celor statuate de Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa si, prin urmare, in contradictie cu prevederile art.147 alin.(4) din Constitutie, care consacra obligativitatea erga omnes a deciziilor Curtii Constitutionale (Decizia nr. 777/2017).
Astfel, consideram pe deplin aplicabile urmatoarele considerente retinute de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 777/2017: „Curtea a mai aratat ca Parlamentul, arogandu-si competenta de legiferare, in conditiile, domeniul si cu finalitatea urmarite, a incalcat principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, consacrat de art.1 alin. (4) din Constitutie, viciu care afecteaza legea in ansamblu. O lege, adoptata in conditiile de mai sus, contravine principiului constitutional al egalitatii in drepturi, astfel cum isi gaseste expresie in art.16 alin. (1) din Legea fundamentala, avand caracter discriminatoriu si, ca atare, este sub acest aspect in totalitate neconstitutionala. De asemenea, este incalcat si art.16 alin. (2) din Constitutie, intr- adevar, in masura in care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispozitii legale adoptate exclusiv in considerarea lui si aplicabile numai in ceea ce il priveste, incidentei unei reglementari legale constituind dreptul comun in materie, dispozitiile legale in cauza nesocotesc principiul constitutional potrivit caruia „nimeni nu este mai presus de lege”. Curtea a mai retinut ca acceptarea ideii potrivit careia Parlamentul isi poate exercita competenta de autoritate legiuitoare in mod discretionar, oricand si in orice conditii, adoptand legi in domenii care apartin in exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constitutionale ale acestei autoritati consacrate de art. 61 alin. (1) din Constitutie si transformarea acesteia in autoritate publica executiva. Or, o astfel de interpretare este contrara celor statuate de Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa si, prin urmare, in contradictie cu prevederile art.147 alin. (4) din Constitutie, care consacra obligativitatea erga omnes a deciziilor Curtii Constitutionale.”
in acelasi sens, in jurisprudenta recenta a Curtii, s-a retinut ca “(…)avand in vedere si dispozitiile art. 17 din Legea nr. 15/1990, infiintarea unei societati, precum cea de fata, se dispune printr-un act de reglementare secundara, care se subsumeaza competentei autoritatii administratiei publice centrale. Operatiunea juridica se circumscrie domeniului de reglementare a actelor cu caracter infralegal, administrativ si nu corespunde finalitatii constitutionale a activitatii de legiferare, care presupune reglementarea unei sfere cat mai largi de relatii sociale generale, in cadrul si in interesul societatii. Din aceasta perspectiva, Curtea retine ca actul normativ criticat este de natura a contraveni dispozitiilor art. 1 alin. (4) din Constitutie referitor la principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, Parlamentul intrand in sfera de competenta a autoritatii executive, singura autoritate publica cu atributii in organizarea executarii legilor, prin adoptarea actelor cu caracter administrativ”.
Potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentala, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”. Functia de legiferare a Parlamentului constituie capacitatea forului reprezentativ suprem al poporului de a reglementa in mod primar orice categorie de relatii sociale, sens in care emite norme cu aplicabilitate generala, in conditiile prescrise de Constitutie si de regulamentele parlamentare. Prin urmare, o lege trebuie sa aiba caracteristicile specifice oricarui act normativ, respectiv sa cuprinda norme juridice generale si impersonale, reglementarea prin lege a unor situatii particulare fiind de principiu prohibita de Legea fundamentala.
Decizia nr. 600/2005 evidentiata acelasi mod de interpretare al Curtii care a statuat ca „in absenta unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu ca legea are, de regula, caracter normativ, natura primara a reglementarilor pe care le contine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale” si ca, desi „este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare intr-un mod diferit de cel utilizat in cadrul reglementarii cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care, de altfel, s-a mai apelat in aceasta materie”, in ipoteza in care „reglementarea speciala, diferita de cea constitutiva de drept comun, are caracter individual, fiind adoptata intuitu personae, ea inceteaza de a mai avea legitimitate, dobandind caracter discriminatoriu si, prin aceasta, neconstitutional”.
Astfel, desecretizarea sau declasificarea unor documente se va face prin raportare la textul de lege, in acest caz, art. 24 din Legea nr.182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, care prevede necesitatea adoptarii unui act de reglementare secundara. in aceste conditii, derogarea de la procedura printr-o reglementare de nivel principal, cum este legea, reprezinta o incalcare a principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat, prevazut in art. 1 alin. (4) din Constitutie.
Legea adoptata de Parlament are un veritabil caracter individual, fiind adoptata nu in vederea aplicarii unui numar nedeterminat de cazuri concrete, ci intr-un singur caz prestabilit, respectiv cu privire la Hotararea CSAT nr. 17/2005 si a tuturor documentelor (fara a fi clar precizat daca aceste documente au sau nu caracter de act juridic, deci, fara a sti daca produc sau nu efecte juridice) care contin informatii clasificate avand ca temei sau care sunt incheiate in conformitate ori in baza Hotararea CSAT nr. 17/2005. Faptul ca proiectul de lege se refera nu numai la declasificarea Hotararii CSAT nr. 17/2005, ci si la toate documentele care contin informatii clasificate avand ca temei respectiva hotarare nu este de natura sa schimbe caracterul individual al legii intrucat aceste documente sunt identificabile, avand temei legal insasi hotararea individualizata in textul legii. Argumentele de mai sus se aplica mutatis mutandis si cu privire la dispozitiile art. 1 alin. 3 din legea adoptata de Parlament.
Nu in ultimul rand, sintagma „toate documentele care contin informatii clasificate avand ca temei sau sunt incheiate in conformitate ori in baza Hotararii Consiliului Suprem de Aparare a tarii nr.17/2005 privind combaterea coruptiei, fraudei si spalarii banilor” este generala, imprecisa, de natura sa genereze impredictibilitate in aplicare. Nu este clar daca aceste documente sunt acte administrative subsecvente Hotararii CSAt sau documente care consemneaza operatiuni administrative ori chiar orice alt tip de document (inclusiv probe in procese judiciare).
Indiferent de natura lor juridica, aceste documente nu pot fi lasate fara efecte printr-o lege a Parlamentului pentru ca fie (1) se incalca principiul separatiei puterilor in stat, fie (2) pentru ca este afectata direct competenta unei autoritati a administratiei publice, fie (3) pentru ca este afectata competenta instantelor judecatoresti care au obligatia sa spuna dreptul prin raportare la probe legale, concludente, necesare si utile.
Pe cale de consecinta, Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) este neconstitutionala pentru ca a fost adoptata cu incalcarea prevederilor art. 1 alineatele (4) si (5), ale art. 16 alineatele (1) si (2), precum si ale prevederilor art. 61 alineatul (1) si ale art. 147 alineatul (4) din Constitutia Romaniei, republicata
2.2. Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) incalca prevederile art. 1 alineatul (4) raportat la art. 61, art. 126 alineatul (1), art. 132 alineatul (1) si art. 119 din Constitutia Romaniei, republicata.
Scopul Legii nr.182/2002 privind protectia informatiilor clasificate asa cum reiese din art. 1 este sa asigure protectia informatiilor clasificate si a surselor confidentiale ce asigura acest tip de informatii.
De asemenea, conform art. 4, principalele obiective ale protectiei informatiilor clasificate sunt: a) protejarea informatiilor clasificate impotriva actiunilor de spionaj, compromitere sau acces neautorizat, alterarii sau modificarii continutului acestora, precum si impotriva sabotajelor ori distrugerilor neautorizate; b) realizarea securitatii sistemelor informatice si de transmitere a informatiilor clasificate.
Totodata, art. 24 alin. 4 din Legea nr. 182/2002 prevede in mod expres care este procedura declasificarii informatiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) din respectiva lege. Astfel, aceste informatii nu pot fi declasificate decat prin hotarare a Guvernului, la solicitarea motivata a emitentului. Mai mult, la art. 24 alin. 10 din Legea nr. 182/2002 se prevede expres faptul ca declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizata de persoanele sau autoritatile publice competente sa aprobe clasificarea si nivelul de secretizare a informatiilor respective. De asemenea, art. 22 din Legea nr. 182/2002 prevede urmatoarele: (1) Autoritatile publice intocmesc liste proprii cuprinzand categoriile de informatii secrete de stat in domeniile lor de activitate. (2) Listele cuprinzand informatiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau detinute de autoritatile ori de institutiile publice, se aproba si se actualizeaza prin hotarare a Guvernului. (3) Hotararile Guvernului privind aprobarea listelor cuprinzand informatiile secrete de stat se comunica Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe si, dupa caz, celorlalte structuri informative carora le revin, potrivit legii, sarcini de organizare a masurilor specializate de protectie.
Potrivit Legii nr. 182/2002, orice persoana fizica sau juridica romana poate face contestatie la autoritatile care au clasificat informatia respectiva, impotriva clasificarii informatiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum si impotriva modului in care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestatia va fi solutionata in conditiile legii contenciosului administrativ.
Analizand dispozitiile legale in materie, rezulta ca procedura declasificarii este reglementata deja in legislatia romaneasca, fiind, asemeni ca procedura clasificarii, o procedura administrativa necontencioasa care se finalizeaza printr-o decizie administrativa, in regim de putere publica, a autoritatii emitente a documentului clasificat. in aceste conditii, Parlamentul nu se poate subroga fara a incalca principiul separatiei puterilor in stat nici in competenta originara a autoritatilor si institutiilor publice care intocmesc liste proprii privind categoriile de informatii secrete de stat in domeniile lor de activitate, nici in competenta originara a Guvernului de a declasifica prin hotarare de Guvern aceste informatii, la solicitarea motivata a emitentului, nici in competenta autoritatilor emitente de documente clasificate de a decide cand este necesara clasificarea sau declasificarea unor documente proprii, emise in realizarea competentelor proprii prevazute in Constitutie sau lege organica. O astfel de ingerinta ar constitui o incalcare a competentelor proprii, constitutionale si legale, ale autoritatilor din sfera puterii executive (in speta Guvernul Romaniei si CSAt), respectiv din sfera autoritatii judecatoresti (instantele de judecata si Ministerul Public).
De altfel, scopul pentru care a fost reglementata prin lege procedura necontencioasa a clasificarii si declasificarii informatiilor secret de stat a fost sa ofere o garantie pentru realizarea eficienta a competentelor constitutionale si legale proprii ale autoritatilor publice, indiferent de puterea din care acestea fac parte. Numai autoritatea emitenta a documentului poate aprecia necesitatea clasificarii sau a declasificarii respectivului document prin raportare la propriile competente si atributii, iar persoanele care se considera vatamate prin decizia autoritatii se pot adresa instantei de contencios administrativ.
Din coroborarea normelor constitutionale prevazute la art. 119, la art. 65 alin. (2) litera (g), la art. 73 alin. (3) litera (e), la art. 116 alin. (2) precum si la art. 117 alin. (3), rezulta fara echivoc statutul constitutional consacrat de legiuitorul constituant Consiliului Suprem de Aparare a tarii acesta fiind o autoritate a administratiei publice centrale de specialitate, cu caracter autonom, infiintata prin lege organica, prezidata de Presedintele tarii si supusa controlului parlamentar. Potrivit art. 65 alin. (2) din Constitutie si legii nr. 415/2002 privind organizara si functionarea CSAt, Consiliul Suprem de Aparare a tarii este o autoritate publica de rang constitutional, aflata sub control parlamentar. Modalitatea de realizare a acestei verificari si control parlamentar si, implicit “dependenta” fata de Parlament a CSAT – ului se concretizeaza prin prezentarea de rapoarte. Legiuitorul constituant nu a inclus in sfera controlului parlamentar exercitat de Parlament (ca plen reunit al celor doua camere in sedinta comuna) prerogativa Parlamentului de a declasifica sau de a desecretiza documentele adoptate de CSAT in exercitarea rolului sau constitutional constand in “organizarea si coordonorarea unitara a activitatilor care privesc apararea tarii si securitatea nationala, participarea la mentinerea securitatii internationale si la apararea colectiva in sistemele de alianta militara, precum si la actiuni de mentinere sau de restabilire a pacii.»
in scopul realizarii rolului sau constitutional, art. 4 lit. j) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de aparare a tarii stabileste competenta Consiliului Suprem de Aparare a tarii de a „exercita orice alte atributii prevazute de lege in domeniul apararii tarii si al sigurantei nationale”. Astfel, prin art. 19 lit. a) pct. 3 din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, membrii Consiliului Superm de Aparare a tarii sunt imputerniciti expres sa atribuie informatiilor din clasa secrete de stat unul dintre nivelurile de secretizare cu prilejul elaborarii lor. Privitor la declasificarea acestora, potrivit art. 24 alin. (4) din acelasi act normativ, aceasta se realizeaza „prin hotarare a Guvernului, la solicitarea motivata a emitentului”. Prin urmare, o hotarare a Consiliului Suprem de Aparare a tarii se declasifica la solicitarea motivata a acestuia.
Or, eliminarea Consiliului Suprem de Aparare a tarii, autoritate publica de rang constitutional, de la o decizie majora cu posibile implicatii asupra securitatii nationale, fara o motivatie clara si fara consultarea sa, nesocoteste rolul sau constitutional prevazut la art. 119 din Constitutie, care stabileste, inter alia, ca „Consiliul Suprem de Aparare a tarii organizeaza si coordoneaza unitar activitatile care privesc (…) securitatea nationala”.
Pe cale de consecinta, art. 1 alin. (1) din Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) incalca art. 119 din Constitutie.
A accepta posibilitatea ca Parlamentul, prin lege, sa decida in cazuri concrete ce documente ale unor autoritati publice din sfera altor puteri se pot declasifica conduce la anihilarea scopului Legii nr. 182/2002 si la subminarea competentelor proprii ale autoritatilor avute in vedere de legiuitor (in primul rand rolul CSAT, dar si rolul si competentele legale ale SRI, inalta Curte de Casatie si Justitie, Ministerul Public etc.). Totodata, oricand se poate imagina o situatie in care, daca declasificarea unui act administrativ este permisa prin lege, se poate reglementa si clasificarea unor documente ale unor autoritati publice, ceea ce reprezinta o denaturare a scopului avut in vedere de Legea nr. 182/2002 si, nu in ultimul rand, a rolului constitutional al Parlamentului.
2.3. Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) incalca prevederile art. 1 alineatul (5) prin raportare la art. 52 si art. 126 alineatul (6), respectiv la art. 61 si la art. 119 din Constitutia Romaniei, republicata.
Cu toate ca principiul calitatii legii nu este enuntat in mod expres prin Constitutie, acesta a fost recunoscut si consacrat prin jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a stabilit ca originea acestuia se regaseste in art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, potrivit caruia “in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”. La modul general, s-a considerat ca legea trebuie sa indeplineasca anumite cerinte de claritate si previzibilitate pentru a putea fi respectata de destinatarii sai, in sensul adaptarii corespunzatoare a conduitei de catre acestia.
Prin Decizia nr. 473/2013, Curtea Constitutionala a statuat, de principiu, ca “orice act normativ trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea numarandu-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie suficient de precis si clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficienta a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – sa prevada intr-o masura rezonabila, in circumstantele spetei, consecintele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate sa fie dificil sa se redacteze legi de o precizie totala si o anumita suplete poate chiar sa se dovedeasca de dorit, suplete care nu trebuie sa afecteze insa previzibilitatea legii.”
Sub acest aspect, invederam ca formularea art. 1 alin. (1) din legea supusa controlului Curtii este deficitara, putand da nastere la mai multe interpretari. in concret, sintagma „toate documentele care contin informatii clasificate avand ca temei sau sunt incheiate in conformitate ori in baza Hotararii Consiliului Suprem de Aparare a tarii nr.17/2005 privind combaterea coruptiei, fraudei si spalarii banilor” este lacunara, nepermitand stabilirea exacta a documentelor vizate, nici macar sub aspectul categoriei juridice (acte administrative, acorduri etc).
De asemenea, din analiza propunerii legislative rezulta ca aceasta nu deroga doar de la art. 24 din Legea 182/2002, ci si de la alte prevederi legale, respectiv:
*De la Art. 10 alin. (2) din Legea 51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei – „Informatiile din acest domeniu nu pot fi comunicate decat in conditiile prezentei legi”.
*De la Art. 17 lit. f) si g) din Legea 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate – „in categoria informatiilor secrete de stat sunt cuprinse informatiile care reprezinta sau care se refera la: f) activitatea de informatii desfasurata de autoritatile publice stabilite prin lege pentru apararea tarii si siguranta nationala; g) mijloacele, metodele, tehnica si echipamentul de lucru, precum si sursele de informatii specifice, folosite de autoritatile publice care desfasoara activitate de informatii.
Prin urmare, art. 1 alin. (1) din Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) contravine Deciziei nr. 405/2016, prin care Curtea Constitutionala a retinut ca “in elaborarea actelor normative, organul legislativ trebuie sa se asigure ca folosirea termenilor se realizeaza intr-un mod riguros, intr-un limbaj si stil juridic, care este prin excelenta un limbaj specializat si institutionalizat. (…) precizia si claritatea limbajului folosit in domeniul juridic se obtin din analizarea si utilizarea cat mai adecvata a termenilor si expresiilor, tinand seama de semnificatia lor in mod curent, precum si de respectarea cerintelor gramaticale si de ortografie, realizandu-se asigurarea unitatii terminologice a stilului juridic. (…) desi legiuitorul in cadrul procedurii de legiferare poate opera cu termeni de drept comun, acestia trebuie folositi adecvat domeniului respectiv, numai in acest mod putandu-se ajunge la respectarea unei unitati terminologice a stilului juridic.”
in mod similar Art. 2 din lege prin exprimarea „incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, inceteaza efectele juridice ale documentelor prevazute la art.1” este o dispozitie neclara, imprecisa si creeaza impredictibilitate in aplicare intrucat nu este clar daca prin dispozitiile legii se anuleaza, se revoca sau se abroga efectele respectivei Hotarari CSAT.
Anularea actului administrativ al unei autoritati care face parte din executiv nu poate fi dispusa prin lege de catre organul legislativ. Conform art. 52 din Constitutie raportat la art. 126 alin. 6 si conform Legii organice nr. 554/2004 doar instanta de contencios administrativ poate sa anuleze un act administrativ, daca se constata nelegalitatea acestuia si vatamarea unui drept subiectiv sau al unui interes legitim privat, in cazul contenciosului subiectiv, respectiv daca se constata nelegalitatea acestuia, in cazul contenciosului obiectiv.
Revocarea actului administrativ nu poate fi dispusa decat de autoritatea emitenta a actului, respectiv de autoritatea ierarhic superioara, acolo unde aceasta exista, printr-un act administrativ de aceeasi forta juridica sau de o forta juridica superioara, in niciun caz direct prin lege, de catre organul legislativ, organ legislativ care nu este autoritate ierarhic superioara pentru niciuna dintre autoritatile enuntate la art. 1 si care au emis sau incheiat documente care contin informatii clasificate avand ca temei sau sunt incheiate in conformitate ori in baza Hotararii Consiliului Suprem de Aparare a tarii nr.17/2005 privind combaterea coruptiei, fraudei si spalarii banilor.
Conform art. 65 alin. 1 si 3 din Legea nr. 24/2000, abrogarea poate fi dispusa, de regula, printr-o dispozitie distincta in finalul unui act normativ care reglementeaza o anumita problematica, daca aceasta afecteaza dispozitii normative anterioare, conexe cu ultima reglementare. in vederea abrogarii, dispozitiile normative vizate trebuie determinate expres, incepand cu legile si apoi cu celelalte acte normative, prin mentionarea tuturor datelor de identificare a acestora. Or, in cazul prezentei legi, dispozitiile legii nu determina o reglementare noua in domeniul clasificarii/declasificarii informatiilor secret de stat astfel incat, abrogandu-se dispozitiile contrare din Legea nr. 182/2002 sa fie abrogate si actele infralegale subsecvente, emise in temeiul dispozitiilor legale abrogate. Legea supusa controlului de constitutionalitate dispune ca anumite documente emise de anumite autoritati, conform art. 1, raman fara efecte juridice de la data intrarii in vigoare a legii, ceea ce nu poate fi considerata o abrogare conform normelor de tehnica legislativa.
Avand in vedere cele expuse mai sus, din continutul art. 2 al legii nu rezulta cu claritate ce operatiune juridica este reglementata pentru a lasa fara efecte Hotararea CSAT nr. 17/2005, precum si toate celelalte documente prevazute la art. 1. Astfel, nu se poate considera ca suntem in prezenta nulitatii actului administrativ, intrucat anularea actului nu poate fi dispusa decat de o instanta judecatoreasca. Nu se poate poate considera ca suntem in prezenta revocarii actului administrativ, intrucat Parlamentul, organ al puterii legiuitoare, nu este organ ierarhic superior CSAT, parte a puterii executive, care ar avea dreptul sa revoce acte administrative ale unor autoritati executive. De asemenea, nu se poate considera ca suntem in prezenta abrogarii, intrucat abrogarea unor acte administrative prin lege se poate dispune numai in masura in care au fost abrogate dispozitiile legale care au stat la baza adoptarii respectivelor acte administrative, asa cum rezulta din enumerarea prevazuta la art. 65 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 mai sus citata.
Astfel, in cazul de fata, dispozitiile art. 2 din lege sunt imprecise, neclare, de natura sa genereze impredictibilitate in aplicare, incalcand astfel dispozitiile art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 52 si 126 alin. (6), respectiv art. 61 si art. 119 din Constitutia Romaniei.
2.4. Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) incalca prevederile art. 1 alineatul (5) prin raportare la art. 52 si art. 126 alineatul (6) din Constitutia Romaniei, republicata.
Art. 4 din lege prevede faptul ca persoanele care se considera vatamate intr-un drept sau interes legitim de efectele produse de documentele prevazute la art. 1 au posibilitatea, in termen de trei ani de la intrarea in vigoare a legii, sa se adreseze instantelor competente pentru constatarea incalcarii drepturilor si libertatilor fundamentale si repararea prejudiciului suferit.
Textul este neclar, imprecis de natura sa creeze impredictibilitate in aplicare intrucat:
(1) in primul rand, instantele competente nu sunt precis determinate. Din redactarea textului nu putem afla daca instantele competente sunt cele de contencios administrativ sau instantele de drept comun si nu putem identifica daca instantele competente sunt cele de la sediul paratului sau al reclamantului. Avand in vedere ca Hotararea CSAT nr. 17/2005 este un act administrativ al unei autoritati publice centrale si presupunand ca cea mai mare parte dintre documentele emise in temeiul respectivei Hotarari sunt si ele acte administrative, ar rezulta ca instantele competente ar fi cele de contencios administrativ, dar, pentru ratiuni de claritate, precizie si predictibilitate, legiuitorul ar trebui sa detalieze toate aspectele procedurale necesare solutionarii acestei actiuni care pare a avea un caracter sui generis prin raportare la dispozitiile codului de procedura civila si la dispozitiile legii contenciosului administrativ.
(2) in al doilea rand, art. 4 din lege recunoaste posibilitatea pentru o persoana interesata de a se adresa unei instante competente pentru constatarea incalcarii drepturilor si libertatilor si repararea prejudiciului fara ca actul administrativ vizat sa fi fost constatat nelegal, in prealabil, de o instanta de judecata.
Legiuitorul stabileste, pe de o parte, ca documentele clasificate de la art. 1 sunt lasate fara efecte prin dispozitia legii (art. 2) si, pe de alta parte, reglementeaza o actiune de constatare a incalcarii unui drept sau a unei libertati fundamentale si repararea prejudiciului suferit pentru persoanele care se considera vatamate de efectele produse de respectivele documente (art. 4). Din interpretarea teleologica a celor doua texte legale rezulta ca legiuitorul prezuma ca documentele de la art. 1 au fost emise nelegal, instantele competente neavand de verificat legalitate actului, ci doar posibilitatea de a constata incalcarea unui drept sau a unei libertati si de a solicita repararea prejudiciului. in conditiile in care o instanta de judecata (in cazul nostru, probabil instanta de contencios administrativ) nu constata nelegalitatea actului, nu se poate constata nici incalcarea drepturilor sau a intereselor legitime ale persoanei care se considera vatamata si nici nu se poate acorda despagubiri pentru prejudiciul produs. Aceasta intrucat, un act legal emis nu poate sa vatame drepturi si interese legitime tocmai pentru ca este legal emis, iar legalitatea actului, in cazul de fata, nu se poate constata decat de instanta de judecata si nu de catre Parlamentul Romaniei prin adoptarea unei legi ordinare.
2.5. Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) incalca prevederile art. 1 alineatul (5) din Constitutia Romaniei, republicata, fiind lipsita de precizie, claritate si predictibilitate.
in primul rand, art. 1 alin. (1) din lege se refera la Hotararea CSAT nr. 17/2005 precum si la toate documentele care contin informatii clasificate avand ca temei sau care sunt incheiate in conformitate ori in baza acestei hotarari.
Art. 1 alin. (3) din lege are ca sfera de cuprindere desecretizarea planurilor de cooperare realizate de DNA si SRI in baza art. 15 din Protocolul de cooperare dintre PiCCJ si SRI nr. 003064/4.02.2009.
Art. 1 alin.(4) din lege are ca sfera de cuprindere desecretizarea protocoalelor si/sau acordulurilor de colaborare si cooperare incheiate intre institutiile statului roman, SRI, DNA, DIICOT, CSM si PICCJ.
Conform art. 1 alin (2), doar documentele cuprinse in art. 1 alin. (1) se declasifica de drept fara procedura, in schimb cele cuprinse in art. 1 alin (3) si (4) se desecretizeaza, termen care nu este utilizat in legea nr. 182/2002, fara a se preciza daca se deroga sau nu de la procedura de drept comun privind declasificarea. Astfel, in primul caz, declasificarea este neconstitutionala intrucat se realizeaza prin efectul unei legi si nu printr-un act administrativ. in schimb, in cazurile cuprinse in art. 1 alin. (3) si (4), neconstitutionalitatea rezulta din faptul ca i se impune prin dispozitia legii celui care are dreptul de a cere si de a efectua declasificarea unor documente de a face demersurile in acest sens.
Totodata, modul de reglementare al art. 1 alin. (4) din lege este atat de defectuos incat s-ar ajunge la concluzia ca toate protocoalele si/sau acordurile de colaborare si cooperare incheiate intre institutiile statului roman (fara nicio precizare suplimentara), SRI , DNA, DIICOT, CSM si Parchetul de pe langa ICCJ ar trebui „desecretizate”. Astfel, nu este clara sfera de intindere a normei. Nu putem cunoaste daca norma se refera la toate protocoalele si sau acordurile de cooperare incheiate de toate institutiile statului, printre care si SRI, DNA, DIICOT, CSM si Parchetul de pe langa ICCJ sau norma se refera doar la acele protocoale si sau acordurile de cooperare care sunt incheiate de o institutia publica impreuna cu toate celelalte institutii enuntate expres (SRI, DNA, DIICOT, CSM si Parchetul de pe langa ICCJ).
in al doilea rand, art. (5) din proiectul de lege instituie un nou caz de revizuire a hotararilor definitive in care au fost administrate mijloace tehnice speciale, pe intreaga perioada de existenta a documentelor prevazute in art. 1.
Conform art. 138 alin. (1) Cod proc. pen., constituie mijloace speciale de supraveghere si cercatetare a) interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta; b) accesul la un sistem informatic; c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere; d) localizarea sau urmarirea prin mijloace tehnice; e) obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane;f) retinerea, predarea sau perchezitionarea trimiterilor postale; g) utilizarea investigatorilor sub acoperire si a colaboratorilor; h) participarea autorizata la anumite activitati; i) livrarea supravegheata; j) obtinerea datelor de trafic si de localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului.
Redactarea art. 5 din lege este atat de defectuasa incat permite interpretarea conform careia orice hotarare penala definitiva in care s-au administrat probe in mod legal, dar folosind mijloace tehnice speciale, este supusa revizuirii prin simplul fapt ca documentele prevazute in art. 1 existau la acel moment. Aceasta intrucat criteriul utilizat de art. 5 din lege este unul temporal (in perioada de existenta a documentelor prevazute la art. 1) si nu unul substantial, care sa se refere la legalitatea/nelegalitatea probelor administrate (din contra, art. 5 se refera la orice probe administrate prin mijloace tehnice speciale).
in aceste conditii, orice proces penal in care s-au folosit mijloace tehnice speciale, astfel cum sunt cele prevazute in art. 138 Cod procedura penala, vor putea fi supuse revizuirii, chiar daca aceste mijloace tehnice au fost folosite in mod legal, fara a avea vreo legatura cu documentele curpinse in art. 1 din proiectul lege. Astfel, intrucat ar rezulta din textul legii ca pot fi supuse revizuirii toate procesele asa cum am aratat la punctul anterior, se creeaza posibilitatea ca anumite persoane condamnate penal in mod definitiv sa ceara revizuirea in temeiul art. 5 din lege doar pentru a redeschide judecata pe fondul cauzei. Odata ajuns dosarul pe fond, s-ar putea invoca prescriptia, ceea ce ar constitui o deturnare nedorita de la scopul legii penale.
in al treilea rand, in practica judiciara exista posibilitatea ca, intr-un proces penal, persoana vatamata sa nu se fi constituit parte civila si sa fi mers pe cale separata, sau, desi s-a constituit, instanta sa fi disjuns cauza. Pentru asemenea situatii, legea supusa controlului de constitutionalitate nu precizeaza nimic, rezultand ca ar putea beneficia de invocarea revizuirii inclusiv partea civila, sau in cazul unei actiuni pe cale separata, persoana interesata (reclamantul, de regula). in aceste conditii, daca inculpatul invoca revizuirea in procesul penal, iar persoana interesata, fiind nemultumita de solutia pronuntata in dosarul civil, invoca la randul sau revizuirea, se creeaza posibilitatea ca cele doua hotarari, desi au un izvor comun pentru rejudecare, sa ofere solutii contrare.
2.6. Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) incalca prevederile art. 1 alineatul (3) raportat la art. 61, art. 64 alin. (4), art. 119, art. 126 alin. (1) si art. 132 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.
Conform art. 3 alin. (1) din legea supusa controlului de constitutionalitate, centralizarea documentelor declasificate prevazute la art. 1 se realizeaza de Comisia comuna permanenta a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii. O asemenea dispozitie este de natura sa incalce rolul constitutional al autoritatilor publice care nu se afla sub controlul acestei Comisii si fata de care respectiva Comisiei nu poate sa exercite un control parlamentar, fie pentru ca acest control parlamentar asupra activitatii unei autoritati se realizeaza chiar de forul legislativ in plen reunit al celor doua camere (pentru CSAT), fie pentru ca un astfel de control parlamentar asupra activitatii unei autoritati nu exista (pentru Ministerul Public si inalta Curte de Casatie si Justitiei).Emitentul sau emitentii documentelor declasificate sunt cei indreptatiti sa centralizeze documentele respective, in niciun caz o comisie parlamentara care nu are nicio atributie in acest sens.
Art.3. alin. (1) stabileste si ca Documentele prevazute la art.1, centralizate de Comisia comuna permanenta a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii, pot fi consultate de persoanele interesate la sediul acesteia. Acest drept se exercita la cerere si consta in studierea nemijlocita a documentelor si eliberarea de copii de pe acestea.”
C.E.D.O. a statuat ca dreptul la divulgarea probelor relevante nu este un drept absolut. in materie penala, aceasta a retinut ca pot exista interese concurente, precum securitatea nationala, necesitatea de a proteja martori expusi riscului unor represalii sau de a pastra secrete metodele politiei de anchetare a infractiunilor – care trebuie sa fie puse in balanta cu drepturile justitiabilului. Datele si informatiile ce privesc securitatea nationala beneficiaza de protectie suplimentara, conform legii, dreptul de acces la acest tip de informatii si cel de a contesta legalitatea masurilor intreprinse in contextul realizarii securitatii nationale fiind strict reglementat de lege.
Astfel, informatiile de securitate nationala pot fi accesate strict de catre persoanele indreptatite, conform legii, si in conditiile prevazute de lege.
Conform art. 31 alin. (3) din Constitutia Romaniei, „dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze masurile de protectie a tinerilor sau securitatea nationala”. in acelasi sens, art.10 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale mentioneaza ca „exercitarea libertatii de opinie si a libertatii de a primi sau comunica informatii ori idei poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni, care, intr-o societate democratica, constituie masuri necesare pentru securitatea nationala (…) pentru a impiedica divulgarea informatiilor confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti“.
Prin Decizia nr.1440/2010, referitoare la dispozitii din Legea nr.182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, Curtea Constitutionala a statuat ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotararea din 9 februarie 1995, pronuntata in Cauza Vereniging Weekblad Bluf impotriva Olandei – paragraful 28), accesul la informatiile publice poate fi ingradit pentru protejarea interesului national, in conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Or, cu acel prilej, Curtea Constitutionala a observat ca ingradirile aduse accesului la informatii sunt prevazute de lege – Legea nr. 182/2002 -, au un scop legitim – protectia informatiilor clasificate si a surselor confidentiale ce asigura acest tip de informatii, prin instituirea sistemului national de protectie a informatiilor si sunt necesare intr-o societate democratica.
Prin urmare, oferirea unui acces public nerestrictionat asupra unor informatii de securitate nationala, declasificate in mod arbitrar, este de natura a constitui o incalcare grava a art. 31 alin. (3) din Constitutia Romaniei.
2.7. Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) incalca prevederile art. 15 alineatul (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
Art.5 din Legea criticata prevede: „Cauzele in care au fost pronuntate hotarari definitive si in care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale in perioada de existenta a documentelor prevazute la art.1 si pana la intrarea in vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competenta revine primei instante care a solutionat fondul cauzei.”
Dispozitiile art. 5 din Legea privind declasificarea unor documente (PLx 616/2018) sunt neconstitutionale, prin faptul ca retroactiveaza, permitand atacarea unor hotarari pronuntate pana la data intrarii lor in vigoare pe motive reglementate in legea noua, contrar principiului constitutional statuat la art. 15 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia „legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.”
in acest sens, amintim ca instanta de contencios constitutional a statuat, in mod constant, in jurisprudenta sa ca „principiul neretroactivitatii legii este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia. Singura exceptie pe care o ingaduie norma constitutionala priveste legea penala sau contraventionala mai favorabila” (Decizia nr. 90/1999, Decizia nr. 228/2007, Decizia nr. 283/2007).
De asemenea, in Decizia nr. 377/2017, Curtea a retinut ca „criteriul ce trebuie luat in seama si care tine de esenta art. 15 alin. (2) din Constitutie raportat la aplicarea in timp a reglementarilor referitoare la caile de atac este data pronuntarii hotararii judecatoresti. Astfel, in temeiul textului constitutional antereferit, legiuitorul poate supune hotararea judecatoreasca unor cai de atac stabilite ca atare prin lege pana la momentul pronuntarii hotararii judecatoresti, drept care atat solutia Codului de procedura civila din 1865 [art. 725 alin. 3 „Hotararile pronuntate inainte de intrarea in vigoare a legii noi raman supuse cailor de atac si termenelor prevazute de legea sub care au fost pronuntate“], cat si a Codului de procedura civila in vigoare [art. 27 – „Hotararile raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul.“] respecta aceste exigente constitutionale. in schimb, legiuitorului ii este interzis sa supuna hotararile judecatoresti unor noi cai de atac reglementate dupa pronuntarea acestora. Aceeasi regula se aplica atat cailor ordinare, cat si extraordinare de atac, ambele categorii de cai de atac urmand sa isi pastreze aceeasi configuratie juridica de la data stabilita drept reper de catre legiuitor [a se vedea distinctia realizata de noul si vechiul Cod de procedura civila]. Prin urmare, eliminarea unui motiv de revizuire sau adaugarea unui nou motiv de revizuire dupa pronuntarea hotararii nu poate produce niciun efect, prin prisma aplicarii legii in timp, cu privire la hotararea judecatoreasca deja pronuntata. Textul normativ al art. III din lege, prin modul in care este formulat, consacra o solutie legislativa de natura sa submineze caracterul de stat de drept al Romaniei [art. 1 alin. (3) din Constitutie] si principiul securitatii raporturilor juridice [art. 1 alin. (5) din Constitutie], intrucat constituie premisa repunerii in discutie a tuturor hotararilor judecatoresti definitive pronuntate dupa 1991, data adoptarii Constitutiei Romaniei”.
Prin urmare, art. 5 din Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) incalca art. 15 alin. (2) din Constitutie.
in considerarea celor mai sus expuse, solicitam Onoratei Curti ca, in raport cu criticile precizate mai sus, sa constate ca Legea privind declasificarea unor documente (PL-x nr. 616/2018) in ansamblul ei, este neconstitutionala pentru considerentele aratate in prezenta sesizare.
in drept, ne motivam sesizarea pe dispozitiile art. 146 lit. a) din Constitutia Romaniei, al art. 11 alin. (1) lit. a) raportat la art. 15, alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata.
