Ponta anunta ca anul acesta vom avea un sistem nou de salarizare bugetara

5 un nou minister victor pontaUn nou sistem de salarizare bugetara, raportat la sistemul de valori, va fi elaborat in acest an, a anuntat, joi seara, premierul Victor Ponta.
„Anul acesta, vom face un alt sistem de salarizare, nu stiu daca se poate strange totul intr-o lege. Daca nu o facem anul asta, nu cred ca o mai facem. Vreau intr-adevar sa incercam, nu o sa reusim niciodata sa fie toata lumea multumita, dar sa asezam putin sistemul de salarizare cat de cat raportat la sistemul de valori in sensul in care in continuare avem diferente uriase intre cel mai mic si cel mai mare salariu din zona bugetara, ceea ce este anormal si, in al doilea rand, exista diferente foarte mari intre diverse categorii bugetare, intre functionarii din companii de stat si cei din educatie sau din sanatate sau cei din administratiile locale care au cele mai mici salarii”, a declarat premierul, la Romania Tv.
El a adaugat ca acest nou sistem trebuie facut anul acesta pentru ca din 2014 se intra iar in an electoral. „Sper ca pana la rectificarea bugetara pe care nu pot sa o fac decat in luna iulie sa am acest proiect”, a incheiat premierul. AGERPRES.
Ponta anunta ca anul acesta vom avea un sistem nou de salarizare bugetara was last modified: ianuarie 12th, 2013 by Circul Politic
Sa raspandim circul prin sat...
Loading...
spre