Ponta stie cu cine voteaza in 2019: ”Daca o sa candideze Iohannis cu Dragnea, da, pun stampila pe Iohannis!”

307

Fostul premier Victor Ponta a declarat ca in cazul unei confruntari electorale Klaus Iohannis – Liviu Dragnea la alegerile prezidentiale din 2019, il va vota pe actualul sef al statului pentru ca stie „capacitatea de distrugere” a liderului PSD.

Declaratia acestuia vine in contextul in care la alegerile prezidentiale din 2009, Ponta nu l-a votat pe candidatul PSD, Mircea Geoana, ci l-a preferat pe candidatul PNL, Crin Antonescu.

„Sistemul are un singur demiurg, pe Traian Basescu. El a numit persoanele, le-a sprijinit. Ne uitam daca elibaram institutiile statului, le-am eliberat de la Basescu, daca le eliberam de la presedinte ca sa le dam cui? Aici e marea noastra problema. M-au intrebat la legile justitiei, cu schimbarile de procurori. Le-am spus ca daca procurorii-sefi, sefii de la ICCJ, se numesc doar de magistrati intre ei, votez. Daca ii luam de la Iohannis sa ii dam lui Dragnea, nu, nu votez. De ce? Am mai mare incredere in Iohannis decat in Dragnea, sincer. Va spune singurul care a candidat contra lui Iohannis”, a declarat Ponta, marti seara, la TVR 1.

„Daca o sa candideze in 2019 Klaus Iohannis cu Liviu Dragnea, da, pun stampila pe Iohannis. Pentru ca ii cunosc pe amandoi si stiu capacitatea de distrugere. Am vazut un sondaj acum si are 11% intentie de vot. Eu sunt convins ca el va candida, ca nu lasa pe altcineva din PSD”, a adaugat Ponta.

Cum l-a votat Ponta pe Crin Antonescu in lupta cu Mircea Geoana

La alegerile prezidentiale din 2009, Victor Ponta era in staff-ul de campanie al candidatului PSD, Mircea Geoana, dar l-a votat in primul tur pe candidatul PNL, Crin Antonescu.

„Eu am fost de doua ori la vot la prezidentiale, sigur, am fost la vot din 1990 incoace. In ’90 am fost si am votat cu domnul Ratiu, nu a castigat. In ’92 am votat cu domnul Constantinescu, nu a castigat. In 1996 am votat cu domnul Constantinescu, a castigat. Deci cat e: 2-1, nu ? In 2000 am votat cu domnul Isarescu, nu a castigat, 3-1. In 2004 am votat cu domnul Nastase, nu a castigat, 4-1. In 2009, in primul tur al votat cu Crin Antonescu, in al doilea tur cu Mircea Geoana, nu au castigat. Deci, ideea este sa nu va luati neaparat dupa mine la vot. Dar nu-mi pare rau ca am fost la toate aceste momente electorale si evident ca o sa merg si in 2014 si pe 2 si pe 16 noiembrie. Si, cum ar spune un prieten al meu mai cinic: gradul de succes este direct proportional cu numarul de incercari. S-ar putea ca de data aceasta sa iasa pe cine votez eu”, a declarat Victor Ponta, public, in 2014.

Ulterior, Ponta a explicat de ce a votat cu Antonescu, si nu cu Geoana. „In turul 1 l-am votat pe Crin Antonescu, am considerat ca e schimbarea de care avea nevoie Romania. Acum cred ca trebuie schimbat”.

Sursa: evz.ro

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos