1Hans-Peter FriedrichPozitia dura a ministrului german de Interne Hans-Peter Friedrich cu privire la aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen a fost contestata de parlamentari germani, relateaza site-ul Novinite.com.

Potrivit editiei online a revistei Spiegel, atat propunerea sa de restrictionare a accesului imigrantilor saraci din cele doua state UE prin neacordarea unei vize, dupa ce s-a descoperit ca utilizau sistemul german de asigurari sociale de doi ani, cat si solicitarea ca cele doua tari sa plateasca aceste cheltuieli, au fost criticate de colegi de-ai ministrului.

Presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din cadrul Bundestagului Gunther Krichbaum (SPD) a declarat ca Germania nu ar trebui sa restrictioneze accesul unor muncitori calificati, argumentand ca decizia cu privire la Schengen trebuie sa fie luata independent de migrarea romilor catre aceasta tara.

De asemenea, presedinta grupului FDP in Bundestag, Gisela Piltz, a subliniat ca libera circulatie a persoanelor este unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene, subliniind ca angajatorii germani beneficiaza, de asemenea, de pe urma acesteia.

Friedrich si-a motivat propunerile prin nevoia Germaniei de a impiedica abuzurile asupra sistemului sau de ajutoare sociale. Insa unii parlamentari au subliniat ca ar fi imposibil ca tot continentul sa vina in Germania, atras de sistemul acesteia de ajutoarea sociale, considerat cel mai bun.

Date oficiale de la Oficiul German pentru Munca, citate de agentia bulgara Dnevnik, arata ca imigrantii din Bulgaria si Romania nu conteaza, de obicei, pe ajutorul social. In 2012, aproximativ 176.000 de persoane din cele doua tari au venit in Germania, dintre care 88.000 s-au intors acasa. De asemenea, pana la sfarsitul lui 2012, aproape 100.000 de bulgari si romani au muncit pe baza de contract, avand astfel acces legal la sistem, potrivit aceleiasi surse, care adauga ca numarul somerilor bulgari a crescut cu 35%, la 11.606, dar nivelul este sub media somerilor straini din Germania.

Sursa: mediafax.ro