Presa internationala: Decizia Curtii Constitutionale nu va pune capat luptelor politice din Romania

480

Instabilitatea politica se va accentua in Romania, unde luptele politice vor continua intre presedinte si premier, in apropierea alegerilor parlamentare din noiembrie, avand un impact negativ asupra economiei, comenteaza importante publicatii internationale dupa decizia Curtii Constitutionale.

Curtea Constitutionala a invalidat referendumul din 29 iulie, iar Traian Basescu se poate intoarce la Cotroceni. Liderul socialistilor si democratilor din Parlamentul European (S&D), Hannes Swoboda, a salutat decizia, afirmand, potrivit EUOBSERVER, ca aceasta „pune capat unei dezbateri care a afectat Romania„.

Economia Romaniei incepe sa isi revina dupa doi ani de recesiune severa, dar Fondul Monetar International a declarat recent ca o „criza politica prelungita ar putea prejudicia o politica economica eficienta, ar putea creste prima de risc si costurile de finantare, ar putea deprecia rata de schimb si descuraja investitorii”, potrivit CNN. Lupta pentru putere va continua cel mai probabil in lunile ce vor urma, Romania urmand sa aiba alegeri parlamentare in toamna, continua postul de televiziune american.

Decizia Curtii ar putea pune capat incercarilor premierului Victor Ponta de a-l indeparta de la putere pe presedinte inainte de incheierea mandatului sau, in 2014, dar va plonja tara intr-o stare de instabilitate politica puternica, sustin analistii, citati de FINANCIAL TIMES.

Daniel Hewitt, analist la Barclays, sustine ca decizia „ar putea conduce la noi lupte politice intre presedinte si premier, in timp ce urmatoarele alegeri prezidentiale sunt programate abia la sfarsitul lui 2014”.

Intensificarea disputelor politice intre tabere a avut un impact negativ asupra economiei tarii, leul atingand recordul minim in raport cu euro si dolarul in ultimele luni, adauga cotidianul britanic. In plus, acestea sporesc temerile in randul investitorilor ca tara risca sa piarda cei cinci miliarde de euro de la FMI.

„Tensiunile continue sunt cel mai probabil rezultat” al revenirii lui Basescu la Cotroceni, a declarat Otilia Simkova, analist la Eurasia Group, pentru WALL STREET JOURNAL. Simkova anticipeaza o campanie electorala aprinsa pentru alegerile parlamentare din noiembrie.

Actiunile recente ale premierului Ponta arata ca lupta politica va continua, scrie si DER SPIEGEL. Decizia de marti pune capat campaniei pe care Guvernul de stanga al lui Ponta a dus-o pentru indepartarea lui Basescu din functie, dar este improbabil ca aceasta sa vindece ranile deschise de lunile de batalie politica ce i-a determinat pe multi sa puna la indoiala starea democratiei in tara.

 

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos