PSD-ALDE au întors la 180 de grade un proiect de lege inițiat de USR-PNL: condamnații penal, cale liberă către cea mai înaltă funcție în stat!

424

Condamnații penal vor putea candida la alegerile prezidențiale, asta dacă un proiect de lege propus de Opoziție, dar modificat substanțial de coaliția PSD-ALDE, va fi adoptat în Parlament, informează B1 TV.

Proiectul a fost inițiat de 24 de parlamentari USR și PNL și prevede tocmai interdicția candidaturii persoanelor cu condamnări penale la alegerile prezidențiale. PSD-ALDE s-au folosit, însă, de majoritatea de care dispun, pentru a întoarce fix la 180 de grade scopul acestei inițiative.

Proiectul se află în acest moment la Comisia Juridică din Senat. Șapte parlamentari au votat propunerea ca acesta să fie modificat în sensul în care condamnații penal să poată candida la prezidențiale, în vreme ce doar patru sau opus unei astfel de prevederi.

Proiectul urmează să mai treacă și prin alte comisii, apoi în plenul Senatului și de acolo va ajunge în dezbatere și la Camera Deputaților.

Sursa: b1.ro