PSD il recompenseaza pe un fost judecator CRR, pentru serviciile aduse partidului, cu un post caldut platit cu 13.000 de lei pe luna

276

Fostul judecător al Curții Constituționale a României (CCR) Toni Greblă a fost numit administrator al Companiei de Drumuri, potrivit unui document pe care l-a consultat Economedia. Numirea s-a făcut prin Adunarea Generală a Acționarilor CNAIR, practic la decizia ministrului de resort Sorin Grindeanu.

Numirile în AGA și CA-uri la companiile din subordinea ministerului se fac exclusiv cu acordul ministrului. Mandatul în Consiliul de Administrație al Companiei de Drumuri este unul dintre cele mai bine plătite din minister, cu 13.215 lei/brut. Greblă „prinde” un mandat de 4 luni cu posibilitatea prelungirii până la 6 luni.

Senator PSD în perioada 2012-2013, judecător CCR între 2013 și 2015 și Secretar General al Guvernului Dăncilă (2018-2019), Greblă va lua decizii privind marile proiecte de infrastructură rutieră, fiind unul dintre cei șapte administratori CNAIR.

DNA l-a acuzat pe Greblă că, în perioada 2010 – 2015, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 – 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 – 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro, dar în 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat definitiv.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos