Raportul suplimentar solicitat de CE,”de interes” pentru România

338

Presedintele Traian Basescu discuta la Bruxelles despre raportul suplimentar cerut de Comisia Europeana. Raportul va fi prezentat in luna decembrie.

carmen-gavrila

Romania nu are niciun motiv, in acest moment, sa modifice tinta de aderare la euro in 2015, iar ramanerea in afara zonei euro ar fi „o drama”, deoarece exista riscul de a nu mai avea acces, in viitor, la acest spatiu, afirma presedintele Traian Basescu.

 

Declaratia a fost facuta, joi seara, in ajunul plecarii la Bruxelles, unde seful statului va avea intrevederi cu mai multi oficiali europeni.

Preşedintele a explicat că a solicitat această vizită pentru că vrea să discute cu oficialii europeni despre situaţia politică din România şi despre raportul suplimentar cerut de Comisia Europeană care urmează să fie prezentat în luna decembrie.

„Este pentru mine şi pentru România de interes major să vedem exact abordările pe care le are Comisia Europeană, în mod deosebit comisarul Viviane Reding şi preşedintele Comisiei Europene, cu privire la acest raport special.

„În orice caz, raportul fiind determinat de evenimentele din 3-6 iulie şi de tergiversările de după terminarea referendumului, mesajul meu va fi unul precis, şi anume acela că instituţiile României au rezistat”, a afirmat Traian Băsescu.

Traian Băsescu şi-a propus să discute la Bruxelles şi despre chestiunea Schengen.

De raportul suplimentar din iarnă este legată şi aderarea la Spaţiul Schengen, deşi în mod normal criteriile Schengen nu au legătură cu mecanismul de verificare pe justiţie, asta pentru că ţări ca Germania şi Belgia au arătat că ar prefera să vadă mai întâi conţinutul acestui raport şi abia apoi să se pronunţe asupra aderării României la Spaţiul Schengen.

Asta ar însemna, potrivit oficialilor români, ca nici la şedinţa din octombrie a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne să nu se ia o decizie, după ce şedinţa de luna aceasta a fost amânată.

Preşedintele Traian Băsescu urmează să plece vineri la Bruxelles într-o vizită de lucru, pe parcursul căreia va avea întâlniri cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi cu comisarul pentru justiţie Viviane Reding.

Preşedintele a precizat că mesajul său va fi că instituţiile statului român au rezistat la „presiunea politică uriaşă”, la „efortul la care au fost supuse de majoritatea parlamentară”.

Traian Băsescu susţine că este în interesul României ca Mecanismul European de Stabilitate să funcţioneze corect, pentru că România exportă în statele cu datorii mari cărora Mecanismul se adresează.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos