Reclamat la DNA, Lucian Duţă ripostează: "Acest guvern de incompetenţi vrea să-şi acopere propriile hoţii"

237


de Anca Simina
Publicat la: 04.11.2012 19:42
Ultima actualizare: 04.11.2012 20:00


FOTO: Octav Ganea-Mediafax

După ce Corpul de Control al premierului a anunţat astăzi că va sesiza DNA în cazul său, fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă spune că nu are nicio emoţie în legătură cu ancheta procurorilor. „N-am niciun fel de emoţie, pentru că nu doar că nu am adus niciun prejudiciu, cum spun ei, dar am reuşit să strâng la buget 500 de milioane din taxa de clawback”, a declarat Duţă pentru gândul.

Potrivit Guvernului, sesizarea la DNA vizează „modul defectuos în care reprezentanţii CNAS şi ai Ministerului Sănătăţii şi-au exercitat atribuţiile de serviciu privind realizarea unei evidenţe a plătitorilor contribuţiei trimestriale”.
Concret, „nu au fost încasate venituri în sumă totală de 189,7 milioane lei, reprezentând contribuţii trimestriale”, se arată în comunicatul Corpului de Control. La solicitarea Mediafax, reprezentanţi ai Guvernului au precizat că perioada pentru care a fost calculată paguba este trimestrul IV 2009-trimestrul III 2011, nu până la trimestrul III 2010, cum a informat iniţial Palatul Victoria.

De cealaltă parte, Duţă spune că raportul nu se referă la contribuţiile de sănătate care se colectează de la angajatori, ci la Ordonanţa de Urgenţă 104 din octombrie 2009 şi care prevedea colectarea taxei clawback de la producătorii de medicamente.

„E o falsă chestiune. Nici nu ştiu să se exprime. În comunicat e greşit pusă problema, pentru că aceste contribuţii de la angajatori nici nu le mai încasează CNAS. Au trecut la ANAF. Toată acţiunea e strict politică. Acest guvern de incompetenţi vrea să-şi acopere propriile hoţii. N-am ce emoţie să am pentru că din taxa de clawback la care se referă raportul Corpului de Control eu am reuşit să strâng 500 de milioane de lei”, spune Duţă.

Potrivit fostului şef al CNAS, „unii producători pur şi simplu nu au vrut să achite taxa, prevalându-se de faptu că singura sancţiuni prevăzută în ordonanţă este retragerea medicamentului de pe piaţă, lucru pe care nimeni nu are curaj să şi-l asume”.

Cât desprea întârzierea publicării normelor de aplicare a ordonanţei care, potrivit Corpului de Control, ar fi pus probleme în colectarea taxei, Duţă susţine că aceasta nu poate fi atribuită CNAS, care nu are drept de iniţiativă legislativă, aceasta aparţinând Ministerului Sănătăţii.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos