REFERENDUM 2012: Gitenstein explică de ce i-a luat apărarea lui Băsescu

214

Întrebat în legătură cu faptul că a fost văzut ca un apărător al lui Traian Băsescu, Mark Gitenstein a răspuns: „Aceste lucruri nu au nimic… Nu au legătură cu Traian Băsescu. Au de-a face cu impunerea statului de drept şi cu respectarea propriilor legi”.

„Chestiunea în vara aceasta a fost că Parlamentul dumneavoastră a dat nişte legi referitoare la desfăşurarea referendumului. Apoi, în ultima clipă, a început să facă schimbări la aceste legi, iar Curtea Constituţională a decis că acest lucru era neconstituţional”, a explicat ambasadorul american.

El a subliniat că pentru Statele Unite, pentru alţi membri UE, pentru investitori, fie ei americani sau nu, important este dacă România respectă propriile reguli, fie că se referă la democraţie sau la politicile fiscale, sau la licitaţii, sau la orice altceva.

„Dacă nu ai un regim legal previzibil, nu eşti un aliat de încredere şi nu eşti un loc sigur pentru investiţii. Acesta e criteriul pe care l-am folosit de când am venit aici. Crucial, de o importanţă crucială. Vorbiţi cu orice director, cu un membru al unui consiliu de administraţie dintr-o companie occidentală. Când iau decizii de investiţii, când cheltuiesc banii altora, asta fac ei: vor să ştie că banii vor fi în siguranţă şi că pot lua decizii informate şi că guvernul însuşi va lua decizii previzibile, altfel banii nu sunt în siguranţă”, a adăugat Gitenstein.

Întrebat cum se împacă lipsa susţinerii populare, având în vedere că 7,5 milioane de români au votat la referendum pentru demiterea preşedintelui, cu stabilitatea, Mark Gitenstein a spus: „Sistemul dumneavoastră prezidenţial nu-i aşa de diferit de al nostru, în sensul că preşedintele e ales de popor, pentru o perioadă de timp limitată, în cazul dumneavoastră 5 ani, în cazul nostru, 4 ani. În SUA, nu-l poţi demite pe preşedintele ţării decât dacă e în mod formal pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor, judecat în Senat şi demis. În peste 230 de ani, noi n-am făcut asta niciodată în SUA. Şi ştiţi de ce? Pentru că noi considerăm că e important ca preşedintele să aibă autoritatea de a acţiona, cât timp acţionează în limitele Constituţiei şi îşi îndeplineşte atribuţiile în mod legal, în acea perioadă. Persoana e aleasă într-un anumit an şi îşi duce la bun sfârşit mandatul. E o chestiune importantă pentru stabilitatea poziţiei. Şi asta e o problemă de stabilitate”.

El a apreciat că România are un sistem asemănător cu SUA în privinţa posibilităţii de demitere a preşedintelui.
„Nici în România nu e uşor să demiţi un preşedinte. Într-adevăr, au fost două tentative de demitere a domnului Băsescu, iar acest lucru nu s-a întâmplat. Întrebarea e dacă respectaţi regulile prin care se face acest lucru. Asta s-a întâmplat în această vară. Problema e că, într-o republică, nu contează numai ce decide majoritatea, contează ce spun regulile şi ce decid instanţele. Câtă vreme aceste decizii sunt luate într-o manieră adecvată şi legală, ele trebuie respectate”.

„Asta am susţinut în această vară şi aceasta a fost preocuparea Statelor Unite şi a Uniunii Europene”, a subliniat ambasadorul SUA.

Întrebat dacă în întâlnirea pe care a avut-o cu Crin Antonescu după ce acesta a ajuns la Cotroceni i-a spus aceste lucruri, Mark Gitenstein a declarat: „Da, i-am spus. I-am spus că sperăm să acţioneze în limitele poziţiei deţinute, adică preşedinte interimar al României. Şi-a luat acest angajament şi, ca să fiu sincer faţă de domnul Antonescu, a şi respectat această promisiune”.

Chestionat în legătură cu faptul că Antonescu i-a adus apoi diverse critici, Mark Gitenstein a răspuns: „Dumneavoastră aveţi căderea să judecaţi acest lucru”.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos