Replica lui Iohannis pentru Viktor Orban, dupa ce Ungaria se comporta mai mult ca un aliat al lui Putin decat ca o tara europeana

3554

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că este „păcat” că Ungaria a luat o poziție diferită față de restul statelor europene în ceea ce privește livrările de arme către Ucraina.

„Despre pozitia Ungariei nu e mult de comentat. Am luat nota de aceasta pozitie, este diferita de cea adoptata de alte tari europene si e pacat. Mai mult de atat e greu de spus”, a zis Iohannis,  într-o conferință de presă la Cotroceni alături de prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo.

Întrebat dacă România trimite armament Ucrainei, șeful statului a răspuns: `Pentru noi e foarte important sa ne ocupa,  de refugiati si de oamenii are au nevoie de ajutor”. „Ajutorul militar este transmis către Ucraina de către NATO, un lucru, de altfel, foarte bun”, a adăugat el.

Ungaria a anunțat pe 28 februarie că nu va autoriza ca teritoriul său să fie tranzitat de arme letale. „Motivul luării acestei decizii este acela că astfel de transporturi ar putea deveni ţinte ale unor acţiuni militare ostile şi (…) noi trebuie să asigurăm securitatea Ungariei (…) şi că nu vom fi atraşi în acest război”, a declarat ministrul de externe ungar.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos