Loading...
Reportaj Liberation despre hemoragia masivă a tinerilor care părăsesc România sătui de circul PSD: ”După ce vom pleca toți, să vedem cine le mai plătește salariile și șpăgile electorale!” – Circul Politic

Reportaj Liberation despre hemoragia masivă a tinerilor care părăsesc România sătui de circul PSD: ”După ce vom pleca toți, să vedem cine le mai plătește salariile și șpăgile electorale!”

Un reportaj realizat de cunoscuta publicație franceză Liberation desființează pasivitatea statului român, care nu face nimic să îi oprească pe tinerii absolvenți să părăsească țara.

Cotidianul notează că, obosiți de instabilitatea guvernamentală și de corupție, tot mai mulți români cu studii superioare aleg drumul spre vestul și nordul Europei. Liberation mai arată că această hemoragie masivă nu pare pentru moment să îngrijoreze foarte mult puterea de la București.

„Am luat decizia să părăsesc România în 2017, din cauza instabilității politice și economice, a corupției, a încercării noii puteri de a scoate țara din zona civilizată și de a o reorienta spre Est”, povestește Armin Florescu, de 39 de ani, care oscilează încă între Paris și Londra pentru relocarea familiei sale. Cu toate acestea, nimic nu părea să indice alegerea spre emigrare a acestui economist, remarcă publicația franceză: proprietar de locuință, un post bun în sectorul noilor tehnologii, un salariu confortabil și o familie fericită.

Din biroul său cu geamuri mari situat într-un cartier de afaceri din București, Mirela este nostalgică: „Nu m-am gândit niciodată să plec, dar cu puterea actuală situația a devenit imposibilă. Mi-am avertizat prietenii: luna viitoare, voi fi în Germania”. La 35 de ani, Mirela nu are nici ea profilul emigrantului. Inginer IT într-un mare grup, are un salariu echivalent omologilor săi occidentali, vorbește curent trei limbi străine și a vizitat practic toată lumea. Dar decizia sa a fost luată. A obținut, fără nicio problemă, un post echivalent la Frankfurt.

Precum cei doi, numeroase alte persoane au părăsit România de la ajungerea la putere a Partidului Social Democrat (PSD), în decembrie 2016, notează Liberation. Într-un an, PSD nu a încetat să modifice legile și codurile, mergând până la amenințarea statului de drept, reducerea drepturilor opoziției și a puterilor președintelui, mai scrie publicația franceză.

Cu guverne care se schimbă la fiecare șase luni, dintre care unul demis chiar de propria sa tabăra politică, și trei premieri într-un an, instabilitatea politică stârnește îngrijorare.

Numirea în fruntea guvernului a eurodeputatului Viorica Dăncila, supranumită „purtătoarea de cuvânt” pentru loialitatea față de șeful PSD, Liviu Dragnea, pare să nu aducă nimic liniștitor, notează jurnaliștii francezi.

„E un an de când manifestăm împotriva PSD și e mai rău: au aprobat legile asupra justiției”, spune Florin, 45 de ani, care lucrează în Finanțe și se gândește și el să emigreze.

„Am impresia că revenim în trecut. Suntem în 2018, în UE, și eu trebuie să fug din țară mea”, mai afirmă Florin, adăugând: „Nu credeam că voi repeta experiență părinților mei. Plec pentru că nu vreau să trăiesc în frică și să sfârșesc precum ei. Comuniștii supravegheau toată lumea, nimic nu s-a schimbat. Ne urmăresc pe rețelele sociale cu profiluri false. Au dat amenzi celor care au aruncat cu hârtie igienică asupra sediului PSD și un deputat a lovit cu mașină un manifestant”.

„Nu au decât să rămână singuri să deturneze fonduri europene, să facă legi fără măsură și să manipuleze electoratul lor, format în majoritate din asistați social”, spune Anamaria, 27 de ani, plecată în Suedia și care a discutat telefonic cu Liberation. Pentru ea, februarie 2017 a fost un semnal de alarmă, dar recenta punere sub acuzare a lui Liviu Dragnea de către DNA a determinat-o să plece. Fost manager la un operator de telefonie mobilă, Anamaria a luat viața de la capăt și acum este cameristă pe un vas de croazieră. Dar spune că nu regretă nimic: „Nu mai vreau să fac parte din acest sistem. După ce vom pleca toți, să vedem cine le mai plătește salariile și șpăgile electorale!”.

Numărul celor care vor să plece din țară e în creștere constantă, România ducând deja lipsă de muncitori calificați și de doctori, mai scrie ziarul francez.

Sursa: b1.ro

Reportaj Liberation despre hemoragia masivă a tinerilor care părăsesc România sătui de circul PSD: ”După ce vom pleca toți, să vedem cine le mai plătește salariile și șpăgile electorale!” was last modified: ianuarie 22nd, 2018 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close