Rovana Plumb, preș la picioarele lui ”daddy”: ”Dacă domnul Dragnea a spus că nu vor crește prețurile, atunci așa va fi!”

313

PSD merge inainte cu masurile care nu numai ca nu au fost pomenite prin campanie, dar sunt diametral opuse pomenilor promise care au adus la guvernare partidele lui Dragnea si Tariceanu.

Si cum la alegeri a functionat foarte bine metoda „aburirea electoratului”, Guvernul Tudose a implementat-o ca unica strategie de comunicare.

Romanul in general respecta vorbele din popor. E una care zice cam asa: „cand iti spune unu’ ca esti beat, il trimiti la culcare. Cand iti spun doi, te duci tu sa te culci”. Dar cand un Guvern intreg iti spune asta, nici nu-ti vine sa te mai trezesti vreodata. Si pe asta mizeaza si PSD.

De aceea, unul cate unul, ministrii lui Tudose apar in scena si spun frumos poezia ca scumpirea carburantilor in urma majorarii accizei este un mit.

Cea mai recenta reprezentatie a dat-o Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, potrivit imaginilor prezentate de Digi24.

Reporter: Au crescut preturile la benzina, motorina din ceea ce ati vazut?

Rovana Plumb: Se urmareste acest lucru si bineinteles ca va fi exprimat, ca si pana acum, un punct de vedere concret. Ce ne intereseaza este faptul ca au crescut salariile, au crescut pensiile si in continuare se va face acest lucru.

Preturile la combustibil au crescut?, au insistat totusi reporterii.

„Va multumesc foarte mult”, a raspuns ministrul, facand si o reverenta in fata publicului extaziat de intonatia de robot automat pe care de obicei ministrii o folosesc atunci cand prezinta „pozitia de la centru”.

Jurnalistii au insistat pentru „bis” asa ca ministrul, in marinimia sa, le-a mai dat cateva replici in timp ce incerca sa iasa din scena.

Reporter: Banuiesc ca mai mergeti pe la benzinarii…

Rovana Plumb: In unele locuri, da, in altele nu…

Reporter: Exista vreo benzinarie care n-a marit pretul?

Rovana Plumb: (devine iritata) Depinde de zonele din tara unde se alimenteaza. Eu, personal, pana in acest moment, de o luna de zile, nu am alimentat.

Vazand ca Actul II e axat pe „ce nu vad eu nu exista”, jurnalistii au introdus in scena pentru marele final personajul central al oricarei opere guvernamentale: presedintele partidului.

Reporter: Spunea Liviu Dragnea ca nu vor creste preturile in urma acestei masuri luate de Guvern… cu acciza… Ce se mai poate face acum?

„Daca domnul Dragnea a declarat ca preturile nu vor creste, asa va fi!”, a incheiat triumfal Rovana Plumb si s-a bagat in spatele cortinei.

Contactul guvernantilor si in general al politicienilor cu realitatea este sublim, dar lipseste cu desavarsire. As vrea insa sa le spun ca, oricat de bun este actul artistic, exista totusi o limita a reprezentatiilor ce pot fi inghitite de public.

Si subiecte au, slava Domnului! Asa ca asteptam cu interes si celelalte spectacole ale stagiunii de toamna.

Sursa: ziare.com