Loading...
Ruptura intre PSD si ALDE: oamenii lui Tariceanu contesta vehement o masura adoptata de un ministru de sub tutela lui Dragnea! – Circul Politic

Ruptura intre PSD si ALDE: oamenii lui Tariceanu contesta vehement o masura adoptata de un ministru de sub tutela lui Dragnea!

Deputatul ALDE Steluta Cataniciu face un apel catre ministrul al Educatiei Nationale, Valentin Popa, in care ii spune ca, in calitate de parlamentar din coalitia de guvernare si de parlamentar de Cluj, ii transmite nemultumirea profesorilor din Universitatea Babes-Bolyai, a studentilor si a intregii comunitati clujene, ca reactie la modalitatea de repartizare a locurilor bugetate din invatamantul superior.

”Nu poate fi acceptata nici scaderea numarului de locuri, nici o scadere de buget care ar veni la pachet cu aceasta”, declara Cataniciu, vicepresedinte ALDE.

Ce spune Cataniciu:

”In urma deciziei pe care ati luat-o, nu doar UBB Cluj, ci si alte universitati renumite si-au exprimat nemultumirea in privinta algoritmilor folositi pentru a decide aceste scaderi care contravin unor norme prea bine cunoscute in mediul academic romanesc si international.

Va reamintesc ca ne raportam la cele mai cunoscute si recunoscute universitati romanesti, la cele mai prestigioase, cap de lista fiind Universitatea Babes-Bolyai Cluj , careia i-au fost taiate 277 de locuri bugetate pentru anul universitar 2018-2019. UBB Cluj este cea mai mare universitate din tara, ocupand un loc semnificativ in topul universitatilor europene, remarcandu-se si prin caracterul sau multicultural.

Vorbim despre cea mai bine clasata universitate din Romania, recunoscuta deopotriva in Europa si la nivel global, iar rezultatele si preocuparile stiintifice ale tinerilor cercetatori din cadrul acestei institutii de invatamant superior sunt apreciate peste tot in lume. Nivelul de excelenta al UBB a ajutat Clujul sa atraga o multitudine de investitori, din varii domenii de activitate, avand un aport insemnat in dezvoltarea economiei locale. In consecinta, aceste taieri nu doar ca afecteaza mediul academic clujean, dar pun o amprenta negativa asupra intregului oras – considerat pol national de crestere, menit sa asigure suport de dezvoltare pentru intreaga regiune de Nord – Vest a tarii.

In considerarea acestor evidente, va aduc la cunostinta faptul ca nu poate fi acceptata nici scaderea numarului de locuri, nici o scadere de buget care ar veni la pachet cu aceasta. Romania detine printre cele mai mici procente de oameni educati in universitate, comparativ cu restul UE, iar universitatile romanesti inca se lupta sa se impuna in topul primelor 500 universitati ale lumii. Chiar nu ne putem permite sa descurajam prin asemenea masuri Educatia, Cercetarea si Cultura, considerate varfuri de lance in procesul de dezvoltare a Romaniei.

Domnule ministru, noi, oamenii politici alesi sau numiti in functii, putem si avem obligatia sa adoptam masuri administrative dupa cum consideram mai potrivit fata de cei care ne-au mandatat in diferite functii. Putem sa avem dezbateri, acorduri sau dezacorduri. Putem sa luam act de argumentele partenerilor de dialog sau ale adversarilor nostri politici, putem sa ne corectam sau nu deciziile, insa dincolo de orice discutie, cand rectori ai marilor universitati din tara, rectori care sunt membri ai Academiei Romane – unul recent ales in functia de presedinte al acestei institutii prestigioase, sau membri ai unor foruri internationale de cel mai inalt nivel, precum Comisia de la Venetia – ne spun ca masurile noastre trebuie corectate, atunci, domnule ministru, trebuie nu doar sa ascultam cu atentie, ci si sa facem un singur lucru: sa le dam dreptate si sa corectam.

Va solicit ferm sa va reconsiderati decizia, atat in numele alegatorilor din judetul Cluj, pe care ii reprezint, cat si in numele specialistilor din toate domeniile de activitate, care m-au contactat pentru a-si exprima dezacordul si ingrijorarea in privinta scaderii numarului de locuri bugetate din marile universitati ale tarii.”

Sursa: HotNews

Ruptura intre PSD si ALDE: oamenii lui Tariceanu contesta vehement o masura adoptata de un ministru de sub tutela lui Dragnea! was last modified: aprilie 23rd, 2018 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close