Scandalul sexual care l-a determinat pe directorul CIA David Petraeus sa demisioneze l-a implicat, marti, pe un alt general de patru stele, John Allen, numarul principalilor protagonisti ridicandu-se astfel la patru, relateaza AFP.
Generalul David Petraeus este cel mai cunoscut ofiter al armatei americane si considerat unul dintre eroii razboiului din Irak. El s-a aflat la comanda coalitiei internationale din Afganistan inainte de a fi numit, in urma cu un an si jumatate, directorul puternicei agentii de informatii americane si de a parasi armata. In varsta de 60 de ani, Petraeus, care are doi copii, si-a prezentat vineri demisia dupa ce a recunoscut o relatie extraconjugala cu biografa sa Paula Broadwell, un „comportament inacceptabil atat ca sot, cat si ca sef al unei organizatii” ca CIA, potrivit lui.
„Dupa mai mult de 37 de ani de casatorie, am dat dovada de o enorma lipsa de judecata”, a adaugat el.
Aceasta femeie bruneta si inalta, in varsta de 40 de ani, casatorita cu un radiolog si mama a doi baieti, este fost maior in armata americana, licentiata a Universitatii Harvard si a academiei militare West Point. Aceasta experta in lupta antiterorism s-a intalnit cu David Petraeus in 2006 la Harvard, unde generalul i-a dat cartea lui de vizita. Dupa doi ani, ea si-a concentrat cercetarile asupra stilului de comanda al generalului, inainte de a fi coautoare la biografia acestuia. Ea isi multiplica interviurile, calatoreste adeseori la bordul avionului sau si petrece un an in Afganistan. David Petraeus le-a marturisit prietenilor sai ca relatia lor a inceput in noiembrie 2011, la doua luni dupa preluarea conducerii CIA. Potrivit lui, relatia s-ar fi incheiat in iulie.
Ea este suspectata de FBI ca i-ar fi trimis e-mailuri anonime de amenintare lui Jill Kelley.
Ea este femeia aflata la originea izbucnirii scandalului. In varsta de 37 de ani, ea are trei copii si organizeaza serate mondene in Tampa, Florida. Ea este prietena cu familia Petraeus si locuieste impreuna cu sotul ei, medic chirurg, intr-o casa situata in apropierea bazei MacDill, unde se afla varful ierarhiei militare. In mai, ea a depus plangere la un prieten care lucra la FBI pentru ca a fost hartuita – chiar amenintata – in mesaje electronice anonime. Ancheta a condus la descoperirea autorului mesajelor, care nu este altcineva decat Paula Broadwell.
Ea a intretinut, de asemenea, o corespondenta bogata pe Internet cu generalul John Allen.
Generalul de patru stele ar fi trebuit sa preia conducerea comandamentului suprem al NATO, dar presedintele american Barack Obama a suspendat nominalizarea sa. Motivul este descoperirea de catre FBI a unei corespondente bogate si „deplasate”, la limita „flirtului”, cu Jill Kelley.
In varsta de 59 de ani, acest barbat-cheie in conflictul din Irak i-a succedat in iulie 2011 lui David Petraeus, de care este apropiat, la conducerea coalitiei internationale din Afganistan.
AGENTUL FBI
Politistul caruia Jill Kelley i-a cerut ajutor dupa ce a primit numeroase mesaje de amenintare face si el obiectul unei anchete interne. Potrivit Wall Street Journal, superiorii agentului au inceput sa-si puna intrebari dupa ce au vazut ca anchetatorul a devenit complet „obsedat” de acest dosar. Ei au descoperit apoi e-mailuri pe care agentul i le-a trimis lui Jill Kelley si care contineau fotografii cu el la bustul gol. Aceste e-mailuri dateaza insa inainte de plangerea lui Kelley.