Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar a declarat ca va candida la presedintia partidului la Congresul de la Alba Iulia, unde se va discuta excluderea lui Vadim Tudor, potrivit mediafax.ro.
Gheorghe Funar a declarat ca filiala PRM Cluj si mai multe filiale au anuntat ca il propun pentru functia de presedinte al partidului, la Congresul Extraordinar care va avea loc, sambata, la Alba Iulia.
„Voi candida pentru ca este nevoie de PRM, in conditiile actuale, cand Ungaria este aproape sa ne ia Ardealul. Am aflat ca C.V. Tudor m-ar fi exclus din partid, dar acest lucru nu este legal si statutar, nu putea sa ma excluda pentru ca Biroul Permanent la care face dansul referire, nu a avut loc. C.V. Tudor confunda PRM cu cateii din curtea partidului sau din curtea sa personala, dar PRM nu este proprietatea sa, nu este marca inregistrata la OSIM”, a spus Funar.
Potrivit acestuia, la Congresul Extraordinar al PRM de la Alba Iulia se va pune in discutie excluderea din partid a lui Corneliu Vadim Tudor si i se va cere acestuia sa renunte la mandatul de europarlamentar.
„Colegii au vrut mai demult sa il excluda, dar eu m-am opus pentru ca este membru fondator al PRM si presedinte al partidului de 22 de ani”, a spus Gheorghe Funar.
Intrebat daca va candida la Congres impotriva lui Corneliu Vadim Tudor pentru functia de presedinte al partidului, Funar a sustinut ca acesta nu va avea „curajul” sa se prezinte la manifestare.
„Daca vine si candideaza, eu am spus ca nu voi candida impotriva lui, dar nu va veni la Congres, nu are curajul sa vina. Pe fond, este un las”, a spus Gheorghe Funar.