Scumpiri masive: Liderul PNL ia apararea companiilor, romanii care au fost la vot sa plateasca!

249

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat luni, cu privire la sancţiunile date în cazul preţurilor la combustibil, că dacă există un singur caz de abuz al instituţiilor statului împotriva sectorului privat, în această perioadă, şefii acestor instituţii vor trebui să plece, punctând că va cere demiterea lor imediată.

„Am văzut săptămâna trecută un desant al instituţiilor statului împotriva companiilor private, pentru că, aşa ne spuneau cei care au făcut acest desant, preţurile au crescut nejustificat. Ceea ce am făcut atunci eu sper să se oprească, pentru că acest atac împotriva sectorului privat nu face bine în acest moment. Avem nevoie de un sector privat care să performeze, un sector privat puternic, nu un sector privat hăituit. Ca exemplu, au fost tot felul de declaraţii bombastice, la televizor, din partea unor şefi ai unor instituţii ale statului, care se duc ei şi, deşi nu au atribuţii în ceea ce priveşte dinamica preţurilor, spuneau cum vor veni ei şi vor face şi vor drege şi preţurile se vor schimba şi au dat de fapt amenzi pe altceva. Aşa ceva nu admit, este inadmisibil şi vă spun că dacă este un singur caz de abuz al funcţionarilor statului împotriva sectorului privat, în aceasta perioadă, şefii acestor instituţii vor trebui să plece acasă, voi cere demiterea lor imediat. Sper să nu existe niciun caz de abuz”, a spus Cîţu, la Parlament, potrivit Agerpres.

El a subliniat că i se pare inadmisibil ca în acest moment, când este nevoie de impozite la buget şi de locuri de muncă, „să trimiţi toată ziua targetat şi de fapt să nu ai niciun fel de rezultat, doar sa faci campanii de televizor”. Liderul PNL a precizat că s-au dat amenzi pe cu totul şi cu totul altceva, dând ca exemplu etichetele greşite.

„Un singur caz de abuz şi aceşti oameni pleacă acasă”, a mai spus Cîţu.

El a afirmat că, dacă Consiliul Concurenţei spune că pe piaţa carburanţilor există un cartel, trebuie să intervină şi să dea amenzi.

„Consiliul Concurenţei a avut aceste rapoarte şi le-a prezentat şi am spus că nu există un cartel sau oligopol pe piaţa carburanţilor, înseamnă că nu există o înţelegere între actorii pieţei de a creşte preţurile. În ceea ce priveşte dinamica preţurilor, trebuie să ne uităm, pe de-o parte, poţi să te duci să-şi alegi dacă vrei să mergi la o benzinărie sau la alta să cumperi, nu ştiu dacă au existat situaţii în care s-a schimbat preţul în timp ce erau la coadă”, a mai spus el.

Florin Cîţu a subliniat că mesajele Guvernului trebuie să fie dublate şi de mediul privat în ceea ce priveşte existenţa produselor.

„Am trecut prin aşa ceva în perioada de pandemie când economia a fost închisă două luni de zile şi am reuşit fără panică, (…) dar trebuie dublat masajul şi de antreprenori. Vă spun că este complicat să-i ai pe antreprenori de partea ta când de fapt pe de altă parte vii şi îi începi să-i ameninţi cu amenzi şi controale şi aşa mai departe. Trebuie lucrat împreună pentru că aceia sunt oamenii care pot să spună – avem şi stocuri şi materii prime, avem tot ce ne trebuie, nu trebuie să ne mai impacientăm. Mesajul trebuie să vină şi de la sectorul privat şi aşa am lucrat atunci, aşa i-am convins pe oameni să nu cumpere mai mult decât aveau nevoie în acea perioadă şi ţineţi minte că era vorba de dezinfectant, de exemplu, şi tot am reuşit să avem dezinfectant non-stop în supermarketuri şi atunci au fost alte produse: drojdie, etc pentru care s-au creat astfel de discuţii şi totuşi au fost în magazine. Până la urmă, este vorba de încredere şi aveţi dreptate – dacă nu este încredere în Guvern, orice ar spune Guvernul nu contează, dar această încredere trebuie dublată de antreprenori, de sectorul privat. E complicat atunci când îi ameninţi toată ziua cu controale şi amenzi şi încerci să-i forţezi să facă ceva ce nu este în spiritul economiei de piaţă”, a explicat Cîţu.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos