Această nouă ameninţare din partea preşedintelui Erdogan survine la trei zile după o convorbire telefonică cu omologul său Donald Trump în cursul căreia cei doi lideri au convenit să coopereze într-o manieră mai eficientă în nordul Siriei.
Discuţia telefonică a avut loc vineri, după anunţul făcut miercuri de Erdogan privind lansarea unei noi operaţiuni ‘în zilele următoare’ împotriva miliţiei kurde Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG) din nordul Siriei, care vizează poziţiile acestora situate la est de Eufrat.
Washingtonul sprijină YPG împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI), însă Ankara consideră această miliţie drept o organizaţie ‘teroristă’ având legătură cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care duce un război de gherilă în sud-estul Turciei din 1984.
‘Am vorbit cu Trump. Teroriştii trebuie să părăsească zona la est de Eufrat. Dacă nu pleacă, ne vom debarsa de ei’, a spus el într-un discurs la Konya (centru), adăugând că YPG ‘sunt o sursă de îngrijorare pentru noi, cu coridorul lor terorist’.
Cu toate acestea, el a părut că lasă deschisă posibilitatea unui eventual compromis cu Statele Unite, aliaţii Turciei în NATO.
‘Din moment ce suntem parteneri strategici, trebuie să facem ceea ce este necesar’, a spus el, repetând faptul că o eventuală ofensivă a Turciei ar putea începe ‘în orice moment’.
Turcia a lansat deja două ofensive în nordul Siriei din 2016 împotriva YPG şi a jihadiştilor SI.
Tensiunile dintre Ankara şi Washington s-au agravat în ultimele săptămâni după ce Statele Unite au instalat posturi de observare în nordul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia, pentru a preveni o altercaţie între forţele turce şi cele kurde. Această măsură a provocat furia Turciei, care vede în acest dispozitiv o încercare a SUA de a proteja miliţiile YPG.