Sondaj IMAS: USL, prima lună de CREŞTERE după scandalul suspendării

261

Dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, USL ar obţine voturile a 57,4% din români, potrivit sondajului realizat pentru „Adevărul” de IMAS în perioada 10-18 octombrie. Pe următoarele locuri se clasează ARD cu 16%, PPDD cu 14,9% şi UDMR cu 6,4%, în timp ce restul formaţiunilor politice nu ar depăşi pragul electoral.

Sondajul marchează o uşoară creştere a USL, alianţă cotată luna trecută cu 55%. Scorul USL nu a fost afectat de scandalul Oltchim, care a ţinut prima pagină a ziarelor la începutul lunii octombrie. În ultimele luni de zile, USL a trecut prin două perioade distincte din punct de vedere al cotei electorale, potrivit IMAS. Câştigarea alegerilor locale din luna iunie a însemnat pentru USL obţinerea celui mai bun scor de la înfiinţare – 66,6%.

ARD = PDL

Pe de altă parte, sondajul relevă faptul că formarea ARD, din care fac parte PD, FC şi PNŢCD, nu a schimbat radical peisajul politic. ARD ar obţine 16% din voturi, potrivit cercetării din luna octombrie, în timp ce luna trecută, când IMAS a măsurat PDL separat, democrat-liberalii aveau singuri 17,8%.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos