Romică Părpălea sau „mortul” lui Dragnea, aşa cum este poreclit teleormăneanul în presa din România, a revenit în prim-plan. Părpălea a declarat că a depus în data de 20 iulie un denunţ de 10 pagini despre privatizarea Tel Drum, companie despre care presa a scris că ar fi deținută din umbră de șeful PSD, Liviu Dragnea.

„În data de 20.07.2017 am făcut plângere penala împotriva lui Dragnea Nicolae Liviu pentru privatizarea Tel Drum şi legăturile acestuia cu toate firmele fiului sau. Oare plângerea mea să aibă legătură cu percheziţiile care au urmat?

Plângerea face referire la modul cum s-a privatizat firma Tel Drum, protagonist fiind Dragnea, care era factor de decizie în CJ Teleorman, şi cum au fost girate toate bunurile mobile şi imobile ale Tel Drum pentru firmele fiului său. Acuzaţiile aduse sunt de corupţie deoarece beneficiar este familia sa”, a spus Părpălea.

Romică Părpălea a fost jurist al societăţii Terma Serv SRL, societatea Primăriei Alexandria care se ocupă de sistemul centralizat de încălzire. Acesta era preşedintele organizaţiei PSD Bragadiru, iar în 2012 a fost instalat în funcţia de director interimar al Terma Serv.

La finalul alegerilor din 2012, Părpălea nu a mai fost pe placul celor care îl susţinuseră după ce refuzase să asculte ordinele venite de sus. Îndepărtarea lui Părpălea de sub aripa social-democraţilor s-a produs după ce acesta, în calitate de preşedinte al unei secţii de votare din Alexandria, ar fi refuzat să măsluiască procesele verbale în favoarea candidatului PSD la Primărie. Acesta ar fi fost motivul pentru care n-a mai avut acces la funcţia de director interimar, din care a fost demis în august 2012.

A urmat plecarea din PSD şi confruntarea cu plângerea penală din partea primarului Alexandriei, Victor Drăguşin. Municipalitatea l-a acuzat că în perioada în care a fost director interimar, a măsluit contractul de mandat în aşa fel încât, odată scos din funcţie, să aibă dreptul la despăgubiri în valoarea a 40 de salarii.

După pierderea funcţiei, Părpălea a cerut despăgubiri în instanţă în valoare de patru miliarde de lei vechi de la Consiliul Local Alexandria. Autorităţile l-au acuzat că a falsificat contractul de mandat, dar şi că a băgat mâna în visteria societăţii. Astfel, între Părpălea şi Primăria Alexandria au început în 2012 mai multe procese.

„Au considerat ei ca mai trebuie cercetate si anumite aspecte de pe vremea cand eram jurist, înainte sa fiu director. Cercetează o sumă de 300 euro, că nu am decontat eu nişte cheltuieli. Deşi au fost decontate, au scos documentele de justificare”, a precizat Părpălea în apărarea lui.

În 2012, Liviu Dragnea, aflat în centrul scandalului de la Referendum, acuza anchetatorii că îşi construiesc cazul având la bază declaraţia unui mort. La acea vreme vicepremier, Dragnea spunea că acuzaţiile la adresa sa ar fi venit din partea unei persoane decedate încă din 1991.

În cele din urmă, se pare că mortul nu era, de fapt, mort, conform celor declarate de Romică Părpălea, care şi-a asumat poziţia de denunţător. „Eu l-am denunţat pe Liviu Dragnea. Deocamdată sunt viu”, a declarat când a izbucnit scandalului legat de Referendumul din 2012.

Sursa: evz.ro