Loading...
Tudor Chirilă: sub ochii noștri adormiți, PSD legalizează pragul la hoție! ”Mai bine îi lăsam cu OUG13, pentru că acum e cu mult mai rău!” – Circul Politic

Tudor Chirilă: sub ochii noștri adormiți, PSD legalizează pragul la hoție! ”Mai bine îi lăsam cu OUG13, pentru că acum e cu mult mai rău!”

Proiectul prin care PSD vrea să dinamiteze Justiția a intrat pe repede înainte în Parlament, iar social-democrații se grăbesc să-l vadă aplicat cât mai curând posibil.

El ar urma să treacă până vineri de Comisia specială condusă de Florin Iordache, autorul controversatei OUG13, iar în alte zece zile ar urma să fie adoptat în plenul reunit al Senatului și Camera Deputaților.

Pe lângă asta, săptămâna viitoare ar urma să iasă din dezbaterile Comisiei speciale și amendamentele de modificare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală. Aici, cea mai dezbătută este modificarea infracțiunii de abuz în serviciu și introducerea unui prag valoric sub care fapta nu este considerată infracțiune. Introducerea unui prag ar echivala cu o dezincriminare parțială.

Practic, toate aceste mișcări ale PSD, ajutat de ALDE, echivalează cu o reînviere a controversatei Ordonanțe 13, cea care a scos în stradă mai bine e 600.000 de oameni la începutul anului, dar într-o formă chiar mai periculoasă pentru democrație, pentru statul de drept și pentru lupta anticorupție.

În tot acest context, însă, deși mult mai periculos decât la începutul anului, românii par a nu conștientiza pe deplin ceea ce se întâmplă, iar protestele nu mai sunt la fel de ample, remarcă Tudor Chirilă. O greșeală, continuă artistul, deoarece cu toții asistăm acum practic la legalizarea hoției.

”Sub ochii nostri adormiti astia reglementeaza pragul la hotie mai abitir decat in februarie. Ma intreb ce naiba ne-a adormit acum de nu mai putem sa protestam ca atunci? Pentru ca daca modificarile astea trec l, mai bine ii lasam cu OUG 13 pentru ca acum e mult mai rau”, a scris Tudor Chirilă, pe Facebook.

Sursa: b1.ro

Tudor Chirilă: sub ochii noștri adormiți, PSD legalizează pragul la hoție! ”Mai bine îi lăsam cu OUG13, pentru că acum e cu mult mai rău!” was last modified: noiembrie 21st, 2017 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close