Loading...
Un baron PSD nu mai vede speranțe pentru un sfârșit fericit în războiul dintre Dragnea și Tudose: ”Se va ajunge din nou la demiterea premierului!” – Circul Politic

Un baron PSD nu mai vede speranțe pentru un sfârșit fericit în războiul dintre Dragnea și Tudose: ”Se va ajunge din nou la demiterea premierului!”

Se vorbește din nou de demiterea premierului. Un lider PSD a declarat, joi, că dacă nici preşedintele partidului, Liviu Dragnea, şi nici premierul Mihai Tudose nu vor avea o abordare constructivă, Guvernul va fi zguduit de la vârf.

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, este de părere că schimbarea din funție a lui Tudose va atrage consecințe negative asupra țării.

”În momentul de faţă a apărut o ruptură, pe care, în loc să o acopere, cei care sunt implicaţi încearcă să o facă mai mare. Considerentele pragmatice ale guvernării sper să predomine, iar lumea să se reaşeze la discuţii, să încerce să guverneze în mod efectiv, să renunţe la conflictele care apar cu o anumită frecvenţă. Dacă nici preşedintele  Liviu Dragnea nici premierul Mihai Tudose nu vor aborda în mod constructiv acceastă chestiune, probabil se va ajunge din nou la demiterea primului-ministru, iar efectele le vom vedea. Aplicarea programului de guvernare va avea de suferit pentru că se va consuma o perioadă de timp în care am putea face altceva. Sper ca lucrurile să aibă un sfârşit fericit, deşi nimic nu mă îndreptăţeşte la asemenea speranţe”, a spus preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

De asemenea, acesta a vorbit și despre o posibilă plecare a lui Carmen Dan din fruntea Ministerului de Interne. El consideră că aceasta este victimă colaterală în războiul purtat de Dragnea cu Tudose.

Sursa: b1.ro

Un baron PSD nu mai vede speranțe pentru un sfârșit fericit în războiul dintre Dragnea și Tudose: ”Se va ajunge din nou la demiterea premierului!” was last modified: ianuarie 11th, 2018 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close